Ponta:Basescu si-a dat cu parerea privind uniunea bancara, decizia o ia Guvernul, Parlamentul si BNR

60591152

Premierul Victor Ponta a declarat ca presedintele Traian Basescu "si-a dat cu parerea" cand i-a asigurat pe liderii Comisiei Europene si Consiliului European ca Romania va lua parte la uniunea bancara, fara a fi membra a zonei euro. 

El a precizat ca decizia va fi luata de Guvern impreuna cu Parlamentul si BNR.

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la Bruxelles, ca i-a asigurat pe presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si pe presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, ca optiunea Romaniei este de a fi parte a uniunii bancare, chiar daca nu face parte din zona euro.

"L-am asigurat si pe domnul Barroso si pe domnul van Rompuy ca Romania va fi parte a uniunii bancare - sigur, aici sunt de discutat modalitatile - iar argumentul principal pentru care Romania doreste sa fie parte a uniunii bancare, chiar daca nu este in zona euro, este legat de faptul ca 85% din piata banking-ului romanesc e ocupata de banci din zona Euro", a precizat seful statului.

Raspunzand unei intrebari, Basescu a metionat ca a discutat cu guverantorul BNR, Mugur Isarescu, inainte de a merge la Bruxelles. "Eu am discutat cu guvernatorul Bancii Nationale inainte de a pleca si, din cate stiu, Banca Nationala este gestionarul sistemului bancar. Stim toti ca nu-i Guvernul. Deci m-am adresat institutiei pricepute, cea care acum reglementeaza sistemul bancar din Romania. Si optiunea guvernatorului bancii este sa fim in interiorul uniunii bancare, tocmai datorita celor 85% din sistemul bancar care actioneaza in Romania, care provine din zona euro", a afirmat seful statului.

Premierul Victor Ponta a aratat, insa, marti, ca presedintele Basescu nu era in masura sa ia un astfel de angajament. "Sunt convins ca domnul presedinte Basescu nu se poate angaja in numele Romaniei, ci si-a dat cu parerea. In numele Romaniei se pot angaja Parlamentul, Guvernul. Domnia sa are o parere si are dreptul la o parere", a afirmat primul-ministru.

Comisia Europeana (CE) a prezentat saptamana trecuta un proiect pentru implementarea unui sistem unic de supraveghere bancara in zona euro, care extinde semnificativ prerogativele Bancii Centrale Europene (BCE), in timp ce Autoritatea Bancara Europeana (ABE) va garanta coerenta reglementarilor la nivelul tuturor celor 27 de state membre UE, iar Parlamentul European (PE), Consiliul European si Eurogroup, forumul ministrilor de Finante din zona euro, vor asigura exercitarea controlului democratic asupra activitatilor de supraveghere ale BCE.

Financial Times a scris recent ca discutiile pentru uniunea bancara a zonei euro au intrat in dificultati serioase, provocand indoieli ca Franta, Germania, dar si tarile din afara zonei euro pot conveni pana la sfarsitul acestui an asupra proiectului pentru supravegherea unica a bancilor.

Ministrii de Finante europeni si-au exprimat sambata, in Cipru, dezacordul fata de propunerea Comisiei Europene de supraveghere a bancilor, primul pas catre sustinerea comuna a bancilor din zona euro. Reprezentantii Germaniei, Suediei, Poloniei si Olandei au cerut un calendar mai realist al negocierilor pentru rezolvarea problemelor, sugerand ca discutiile sa aiba loc in 2013.

Tarile din afara zonei euro sunt nemultumite de termenii oferiti pentru cele care vor sa intre in sistemul de supraveghere al BCE, pentru ca ar trebui sa respecte deciziile institutiei fara sa poata sa ii influenteze oficial deciziile, noteaza publicatia britanica.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Barroso: Restructurarea companiilor de stat si reforma sanatatii, cruciale pentru bugetul Romaniei

Presedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, dupa intrevederea cu premierul Victor Ponta, ca Guvernul Romaniei trebuie sa faca progrese in reformele structurale. 

Preda: Instigarea populatiei la denunt il clasifica pe Ponta in tabloul comunistilor intolerabili

Prim-vicepresedintele PDL deputatul Cezar Preda a declarat, luni, la Buzau, ca instigarea populatiei la denunt "il clasifica" pe premierul Victor Ponta "in tabloul comunistilor intolerabili". 

Alegeri parlamentare 2012. Cum si-au impartit colegiile, "greii" de la USL, la Murighiol

In "Tratatul de la Murghiol", parafat recent, a fost stabilit numarul de colegii eligibile care revin PSD, PNL UNPR si PC. Acest document contine, in anexa, si o intelegere informala privind lista candidatilor, in care apar schimbari de colegii .

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.