Orban: Sprijinul financiar pentru părinţii care stau acasă cu copiii încetează la finalul anului şcolar

×
Publicitate

Sprijinul financiar pentru părinţii care stau acasă cu copiii încetează la finalul anului şcolar, iar unele grădiniţe şi after-school-uri vor fi deschise "în condiţii extrem de stricte", a anunţat premierul Ludovic Orban.

"Odată cu încheierea şcolii, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării şcolilor, care a permis unui părinte să poată să stea acasă cu copilul său, beneficiind de plata a 75% din salariu", a afirmat premierul, joi seară, în deschiderea ședinței de guvern.

Citește și: Noile măsuri de relaxare de la 15 iunie au fost anunțate de Guvern

El a spus că "foarte multe familii active vor fi în situaţia în care le va fi extrem de dificil să găsească o soluţie pentru ca în perioada în care se duc la muncă să existe persoane care să aibă grijă de copii". În context, premierul a recomandat "soluţii în cadru familial" şi a precizat că vor fi deschise grădiniţe şi after-school-uri, potrivit regulilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei.

"Permitem în condiţii extrem de stricte, care vor fi reglementate prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, redeschiderea grădiniţelor, a activităţilor de tip after-school care funcţionează în mod normal pe perioada verii", a punctat Ludovic Orban.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62114501
Noile măsuri de relaxare de la 15 iunie. Cine va mai fi obligat să stea în izolare după ce intră în țară
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că s-a decis ca din 15 iunie să se renunţe la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri, dând exemplul Austriei,Greciei şi Bulgariei.
62130689
PSD și PNL au ajuns la un acord pentru locale. Când și în ce condiții se vor organiza
Alegerile locale vor fi organizate spre finalul lunii septembrie. Aleşii de la PSD şi PNL s-au înţeles şi au propus un proiect de lege prin care primarii rămân în funcţii până la începutul lui noiembrie.
62094888
Viorica Dăncilă nu este vizată în dosarul deschis pe numele lui Mircea Drăghici. Anunțul DNA
Fostul prim-ministru Viorica Dăncilă nu are nici calitatea de suspect, nici de inculpat, în dosarul deschis pe numele lui Mircea Drăghici, conform unui răspuns oficial al DNA la o solicitare făcută de corespondentul ProTV Ovidiu Oanță.