Nicușor Dan, despre alegerile din 2024: ”Îmi doresc să fiu candidatul dreptei, aşa cum a fost în 2020”

62209644
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să fie, din nou, la alegerile locale din 2024, candidatul partidelor de dreapta pentru funcţia de edil al municipiului Bucureşti.

El susține că a răspuns, la finalul lunii trecute, în cadrul unui raport, tuturor preocupărilor liberalilor cu privire la administraţia Capitalei.

”Nu văd un motiv pentru care lucrurile pe care le-am pornit împreună să se întrerupă”, spune Nicuşor Dan.

”Eu îmi doresc să fiu candidat şi îmi doresc să fiu candidatul dreptei, aşa cum a fost în 2020”, a declarat Nicuşor Dan, miercuri seară, la Digi 24, potrivit News.ro.

Edilul a explicat că, la finalul lunii iulie, a prezentat celor care l-au susţinut pentru Primărie la alegerile locale trecute raportul în care răspunde celor ”zece subiecte de care organizaţia PNL Bucureşti era preocupată”.

Nicuşor Dan a menţionat că, după ce a trimis acel raport, nu a primit niciun răspuns de la PNL Bucureşti.

”Mi-am exprimat disponibilitatea de a avea o discuţie despre cum să continuăm să colaborăm pe marile proiecte ale Bucureştiului”, a adăugat edilul.

El a spus că are ”un dialog continuu” cu preşedintele PNL Bucureşti, Hubert Thuma, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, instituţie care are în comun cu Capitala mai multe Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare.

”Eu văd lucrurile aşa: PNL şi USR-ul au avut un candidat comun şi au avut un proiect politic comun în alegerile locale din 2020. Ulterior s-au alăturat şi Partidul Mişcarea Populară şi au făcut o majoritate în Consiliul General. Pe parcursul realizării acestui mandat pe care publicul de dreapta din Bucureşti ni l-a dat, au apărut aceste preocupări pe zece teme punctuale ale Partidului Naţional Liberal, la care eu am răspuns. Nu văd un motiv pentru care lucrurile pe care le-am pornit împreună să se întrerupă”, a declarat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62375592
Premierul și trei miniștri se duc la Bruxelles să convingă CE că pot salva bugetul „găurit”. „În ce lume trăim?”

Măsurile fiscale care au pus deja pe jar oamenii de rând, dar și mediul de afaceri, ar putea fi adoptate de guvern în septembrie, după ce oficialii români le vor discuta cu oficialii Comisiei Europene.  

62377104
Ministrul Sănătății, despre protestul anunțat de AUR, care susţine că vaccinarea va deveni obligatorie: Mesaje false

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susține că motivul invocat de partidul AUR pentru organizarea unor proteste, joi, este unul fals.

62374070
Reacția României după ce Rusia a atacat porturile ucrainene de pe Dunăre. „Încălcări flagrante ale dreptului internaţional”

Ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, a condamnat, miercuri, noile atacuri ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, aflate în apropierea graniţei cu România.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.