Liviu Dragnea, despre modificările legilor justiţiei: ”Dezbaterea a fost ultratransparentă, strălucitoare”

Ultimul update: Miercuri 27 Decembrie 2017 22:05
Data publicarii: Miercuri 27 Decembrie 2017 21:26
Categorie: Politic
liviu dragnea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că au fost situaţii când şi-a iubit aproapele mai mult decât pe sine şi că el nu poate să urască.

Întrebat dacă este un om credincios, Dragnea a spus: "Da".

El a adăugat că se consideră un om de bună credinţă şi îşi iubeşte aproapele.

"Asta pot să o spun cu certitudine şi au fost situaţii când mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine, adică am făcut bine chiar dacă mie mi-a cauzat, sau poate dacă nu făceam binele ăla îmi era mie mai bine. Nu vreau să dezvolt asta, dar am ajutat şi o să ajut în continuare cât pot. În ceea ce priveşte iertatul, ca de obicei mă duceţi în zone de genul ăsta în care nu vreau să intru, eu nu pot să urăsc. Mulţi îmi spun că ăsta este un defect. Eu nu cred că e un defect, cel puţin nu mă macină asta şi de iertat nu pot să ţin foarte mult supărare. Am avut situaţii în viaţă, multe, în care am avut divergenţe cu tot felul de oameni, mai mici sau mai mari, şi, teoretic, eram certaţi şi după două-trei săptămâni uitasem şi m-am comportat ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, spre mirarea celorlalţi", a declarat Dragnea la Antena 3.

Liderul social-democraţilor a susţinut că a iertat mulţi oameni care i-au făcut foarte mult rău lui şi familiei sale.

Unde îşi petrec politicienii români sărbătorile de iarnă

"Practic, nu eu trebuie să îi pedepsesc. Iertarea supremă o dă Dumnezeu. Nu dau nici eu, nici altcineva, asta nu înseamnă că nu o să mai fie oameni care să îmi dorească sau să îmi facă rău", a afirmat Liviu Dragnea.

Dragnea, despre modificările legilor justiţiei: Dezbaterea a fost ultratransparentă, strălucitoare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nicio prevedere din legile justiţiei adoptate nu afectează independenţa justiţiei, iar dezbaterea acestora a fost "ultra transparentă, strălucitoare", apreciind că nici după rezolvarea contestaţiilor la Curtea Constituţională a acestor legi lucrurile nu se vor linişti.

"În primul rând am convingerea că nicio prevedere din legile adoptate nu afectează independenţa justiţiei şi nici nu afectează activitatea magistraţilor şi nu mă refer numai la lupta anticorupţie, (...) ci la activitatea tuturor magistraţilor, nici a judecătorilor, nici a procurorilor. Deci, aşa ceva nu există. Este un pas. Eu sper că aceste legi să fie un pas important în procesul mai lung sau mai scurt, nu ştim acum, nici noi şi dvs, de diminuare a abuzurilor din România. Abuzuri sunt, probabil, peste tot, nivelul din România nu cred că se mai găseşte într-o ţară democratică. Dar, este un pas important, m-au uitat cu atenţie pe forma finală, înainte să o votăm, după ce a ieşit din comisie, sunt paşi importanţi", a afirmat Dragnea, într-un interviu difuzat miercuri la Antena 3.

El a menţionat că nu a fost niciodată de acord să fie adoptate nişte legi care să răstoarne totul şi să arunce ţara în aer.

"O majoritate zdrobitoare din aceste articole sunt elaborate, propuse de către asociaţiile profesionale, o majoritate zdrobitoare. L-am rugat pe domnul Iordache ca, după Anul Nou, să facă un material în care să prezinte public câte din aceste amendamente au venit din partea asociaţiilor profesionale din rândul magistraţilor, este foarte importantă informaţia aceasta. Se tot vorbeşte de dictatura Parlamentului. Nu cumva sunt nervoşi unii care vor în continuare să aibă o legislaţie care permite să se întâmple toate lucrurile care au început să iasă la iveală în ultima perioadă, sigur că un om din această categorie e nervos", a spus Dragnea.

El s-a referit la reacţia ambasadelor în privinţa modificării legilor justiţiei, menţionând că legile au fost dezbătute ultratransparent.

"În primul rând mie îmi pare rău că acele ambasade au ratat o oportunitate pe care să şi-o dea singure să ceară textul final tradus, adică măcar să se uite. Noi tot cerem societăţii să ne spună care sunt articolele care îngrijorează. Eu nu pot să spun că este un eşec de comunicare, aceste dezbateri pe aceste legi nu că au fost transparente, au fost ultratransparente, strălucitoare, s-au discutat despre fiecare articol public, au fost puse pe site, nu a exista nicio virgulă despre care să nu se fi ştiut. Deci, aveau toate informaţiile puse la dispoziţie. Întrebarea noastră firească a fost şi rămâne care sunt acele articolele care generează îngrijorări?", a mai afirmat liderul PSD.

În privinţa sesizării opoziţiei la Curtea Constituţională a modificărilor legilor justiţiei, Dragnea a spus că nu crede că aceste legi vor fi găsite în integralitate neconstituţionale.

"Dar, dacă anumite articole vor fi declarate neconstituţionale, în Parlament vom interveni. Dacă contestaţiile la CCR vor fi respinse, o să le trimitem la promulgare la preşedintele Iohannis. De liniştit lucrurile nu cred. Cred că vor menţine şi vor căuta pricini de scandat, zgomot şi atacuri tot acest mandat sau cel puţin până la alegerile prezidenţiale din 2019. Dacă se va încheia cu legile justiţiei, va apărea altceva", a mai opinat Dragnea.

Dragnea spune că beneficiarul statului paralel este preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că beneficiarul statului paralel este preşedintele Klaus Iohannis.

"Nu cred că este străin preşedintele Iohannis. În primul rând crede că este beneficiar. Părerea mea este că are o percepţie greşită dacă asta crede, pentru că ar trebui să se uite în istoria recentă. Dar aşa este construit (statul paralel - n.r.), el aşa a fost gândit şi aşa a fost construit. Orice structură trebuie să aibă în moţ pe cineva. Că el a gândit-o (Klaus Iohannis - n.r.)? Da sau nu. Cred că e preluată. Că el o patronează? Da sau nu. Dar că el este beneficiarul? Sigur. Şi că la el se raportează. Sigur", a spus Dragnea la Antena 3 întrebat dacă şi-a însuşit credinţa lui Călin Popescu-Tăriceanu potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis este cel care patronează statul paralel.

Dragnea a menţionat că dacă se rupe coaliţia, dacă se rupe PSD sau dacă pică guvernarea, dacă apar tulburările sociale, cresc teoretic şansele pentru al doilea mandat al preşedintelui Iohannis.

"Cred că cineva, unul sau mai mulţi, îi spun preşedintelui că acest stat paralel, ceea ce face, are efecte benefice pentru dumnealui. E greşit dacă gândeşte aşa. (...) Crede ce vrea. Dacă se încrede în acest sistem vreo clipă greşeşte, dar e problema dumnealui, e major, e matur, e preşedinte", a arătat Dragnea.

El a menţionat că după acest an în care au fost acţiuni de stradă destul de complexe şi bine organizate, s-a ajuns în situaţia în care preşedintele Iohannis nu mai are adversari azi, dar până la alegerile din 2019 mai sunt doi ani, iar în doi ani "se pot întâmpla foarte multe lucruri".

Dragnea: Vreau să merg la comisia SRI şi tot aştept de la domnul Manda să mă invite, tot i-am dat semnale

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că vrea să meargă la comisia parlamentară de control a activităţii SRI şi i-a dat semnale preşedintelui comisiei Claudiu Manda în acest sens, menţionând că s-ar putea să deţină informaţii de care nici el să nu fie conştient că sunt importante.

"Şi eu vreau să merg la comisia SRI şi tot aştept de la domnul Manda să mă invite. Tot i-am dat semnale. Poate nu-mi dau seama că sunt importante (informaţiile pe care le deţine - n.r.), dar, dacă mă întreabă, s-ar putea să deţin informaţii de care nici eu să nu fiu conştient că sunt importante. Nu glumiţe, nu apropouri", a declarat Liviu Dragnea, într-un interviu difuzat miercuri la Antena 3.

El a făcut această precizare în contextul în care a fost întrebat în legătură cu dosarele sale şi relaţia sa cu Laura Codruţa Kovesi.

Dragnea a menţionat că Victor Ponta poate să meargă la Parchet şi chiar la comisia SRI să vorbească despre acest subiect, referindu-se la acuzaţiile fostului premier la adresa sa potrivit cărora s-ar fi întâlnit cu Kovesi la o locaţie SRI, cu ocazia tăierii porcului.

"Crăciunul s-a dus, eu nu am tăiat porcul la SRI, eu am tot participat la chestiunea aceasta civilă, fac aşa în fiecare an. La niciun porc tăiat de mine nu a fost doamna Kovesi", a spus Dragnea.

Întrebat dacă a participat la tăierea porcului de către Kovesi şi Coldea, Dragnea a răspuns: "Sunteţi comisia SRI?"

El a adăugat că numai la comisia SRI va vorbi prima dată despre aceste lucruri.

Legat de acuzaţiile procurorilor DNA în dosarelor sale, Dragnea a spus că procurorii nu au cum să descopere ceva deoarece nu a primit bunuri, bani sau avantaje de la societatea implicată.

"Unde nu e nimic, nu poate să iasă nimic. Nu au cum să descopere pentru că nu este. Nu am primit bani, bunuri, alte avantaje materiale de la această societate", a mai spus Dragnea, menţionând, între altele, că nu reuşeşte să aibă acces la dosar.

liviu dragnea Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: Agerpres

Procurorii DNA au trimis în judecată societatea Tel Drum și reprezentanți ai firmei

Procurorii DNA au trimis în judecată societatea Tel Drum și reprezentanți ai firmei

Unde îşi petrec politicienii români sărbătorile de iarnă

Unde îşi petrec politicienii români sărbătorile de iarnă

Dragnea, despre avertismentele venite din Europa: ”O să transmitem materialul tradus”

Dragnea, despre avertismentele venite din Europa: ”O să transmitem materialul tradus”

Vioricăi Dăncilă și Liviu Dragnea

Viorica Dăncilă, criticată de Ponta: Cineva „care nu poate decide asupra echipei și politicilor nu e prim-ministru”

Victor Ponta, despre Liviu Dragnea: „E cel mai puternic de la Ceauşescu încoace”

Viorica Dăncilă, declarații despre primele măsuri pe care le va lua ca premier

Viorica Dăncilă: ”Decât să critici, eu cred că este bine să vii cu soluții”

UDMR, impresionată de Dăncilă: ”A răspuns la întrebări fără să se uite la Dragnea”

Dragnea se pregătește de un nou ”război” cu Iohannis, din cauza miniștrilor ”penali”

klaus iohannis

Klaus Iohannis nu vrea ”penali” în noul Guvern: ”Nu mi-a fost si nu mi-e teama de suspendare”

Sesizarea lui Iohannis la legea ce menţine abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată, la CCR

Tăriceanu, mesaj pentru ambasadorii străini: ”Uită-te în ograda proprie”

Liviu Dragnea, întrebat dacă s-a uitat la „Suleyman Magnificul”: „Am văzut câteva episoade”

Mihai Tudose: "Domnule, m-am apucat de citit. Citim, filme, chestii din astea"

Dragnea: ”Nu avem de gând să dezincriminăm abuzul în serviciu”