Premierul Ilie Bolojan: Toate ministerele să aibă în vedere anul viitor o reducere a bugetului de salarii cu până la 10%

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Ilie Bolojan a explicat, miercuri, într-un interviu pentru ȘtirileProTV.ro, care va fi noua misiune a ministerelor în 2026 pentru a reduce cheltuielile, astfel încât deficitul din bugetul de stat să înceapă să ajungă ”la un nivel sustenabil”.

Șeful Guvernului a declarat că în pachetul de reformă în administrație s-a prevăzut o ”anvelopă de recomandare”, ca toate ministerele să aibă în vedere pe anul viitor ”o reducere a cheltuielilor față de anul acesta cu până la 10% din anvelopa salarială”.

Sorin Grindeanu a declarat, însă, că social-democrații nu sunt de acord să taie nimic de la angajați și amenință cu ieșirea de la guvernare.

„Noi nu vom face parte din nicio guvernare care taie salariile. Atât timp cât PSD este la guvernare, salariile cresc, nu scad”, a afirmat Grindeanu.

Potrivit acestuia, o eventuală reducere a salariilor ar determina PSD să se retragă din coaliție.

Citește și
coalitie
Confuzie parțială în coaliție pe tăierile din administrație. Erau de acord să se taie 10%, dar nu le-a fost clar din ce

Premierul a insistat asupra faptului că acest lucru nu înseamnă neapărat concedieri. El a explicat că unii miniștri pot face reduceri de personal, ”dacă se constată, în urma analizei, că este personal excedentar”, însă alții ”pot să lucreze la sporuri” sau la alte măsuri de acest gen.

Premierul Ilie Bolojan”Și atunci, în pachetul de reformă în administrație s-a prevăzut această anvelopă de recomandare, ca toate ministerele să aibă în vedere pe anul viitor o reducere a cheltuielilor față de anul acesta cu până la 10% din anvelopa salarială. Asta înseamnă că unii pot să facă reduceri de personal, dacă se constată, în urma analizei, că este personal excedentar - și în multe locuri avem această situație. Alții pot să lucreze la sporuri sau la alte măsuri de genul acesta, care să țină cheltuielile de salarii la un nivel rezonabil.

Dacă NU le ținem sub control, și din păcate, în ultimii ani au fost întotdeauna scăpate de sub control, între ceea ce îți estimezi la început de an și ceea ce atingi la final de an este o mare diferență. Pentru ca România să-și recâștige credibilitatea, pentru a ne scădea dobânzile, ceea ce s-a întâmplat acum, le-am scăzut cu aproximativ un punct procentual față de jumătatea anului, am recâștigat puțină încredere. Asta trebuie să continuăm și anul viitor, ca să ne scadă dobânzile în continuare.

Doar în felul acesta, crescând rating-ul țării, recâștigându-ne credibilitatea, ne vor scădea dobânzile în așa fel încât să ne putem rescadența anumite credite pe care le avem, iar ceea ce împrumutăm în anii următori pentru investiții să fie contractate la niște dobânzi mult mai mici.

Și, de exemplu, doar economiile făcute într-un an la datele pe care le-am obținut în ultimele luni înseamnă aproximativ 700 de milioane de lei, ceea ce este o sumă destul de importantă doar în câteva luni.

Bolojan îi răspunde ministrului Moșteanu: ”E greu să te apuci să faci excepții”

Întrebat de jurnalista PRO TV Diana Enache cum îi răspunde ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, care a declarat că se opune unei tăieri cu 10% a cheltuielilor de personal, premierul Ilie Bolojan a dat drept exemplu cum se pot reorganiza activitățile în ministerul de Interne, condus de Cătălin Predoiu.

În opinia sa, unele unități de pază pot înlocui jandarmii - în unele cazuri - cu camere de supraveghere, iar jandarmii respectivi să fie trimiși la sigurnață publică.

În ceea ce privește Ministerul Apărării, Bolojan a avertizat că ”este greu” să facă excepții, iar ”toți cei care suntem într-o funcție publică, toate ministerele, într-o formă sau alta, trebuie să fie parte la acest efort”.

Diana Enache: Ionuț Moșteanu, ministrul dumneavoastră, spunea ieri foarte aprins că nu acceptă scăderi salariale în armată. Sorin Grindeanu, partenerul dumneavoastră de coaliție, a spus că dacă armata va fi exceptată, atunci va cere ca și alte ministere conduse de PSD, eventual, să fie exceptate.

Premierul Ilie Bolojan: ”Aș putea să fac două observații. Prima, în aceste zile se vor închide discuțiile și pe pachetul pe administrație. Asta pentru că el trebuie adoptat înainte de buget. Dacă nu este adoptat înainte de buget, practic, bugetul nu va fi stabilit într-o manieră serioasă. Vom face cea mai făcut în acești ani, o să plecăm cu niște date, gândiți-vă că am plecat cu 7%, anul acesta la început, am ajuns la jumătate anului la 7,7 și vom ajunge la final la 8,4.

Nu mai putem continua acest lucru. De aceea, toate legile care stabilesc un buget pe baze sănătoase, care controlează cheltuielile, care fac o disciplină bugetară, trebuie adoptate înainte, pe de o parte. Iar pe de altă parte, e greu să te apuci să faci excepții și toți cei care suntem într-o funcție publică, toate ministerele, într-o formă sau alta, trebuie să fie parte la acest efort. Dar nu trebuie să taie din salarii, subliniez, ci trebuie să își gestioneze cheltuielile de personal, să nu mai angajeze, să se uite la sporuri, să-și reorganizeze activitățile mai bine.

Nu știu. Gândiți-vă, de exemplu, la Ministerul de Interne, ca să vă dau un exemplu. Ei, în mod normal, au un deficit de posturi. Acest deficit de posturi îl pot acoperi sau făcând angajări suplimentare, sau reorganizându-și activitățile din interior. Și ceea ce a anunțat domnul Predoiu, de exemplu, în zona de jandarmerie, în zona de dispecerate, înseamnă că dacă astăzi avem, să spunem, 8000 de jandarmi în pază și schimbăm filozofia posturilor de pază, adică la sediile Curții de Conturi nu trebuie să stea în fiecare județ cinci jandarmi. Poți să ai un jandarm de dimineață și poți să ai un sistem de camere de luat vederi, așa cum este peste tot în sectorul privat, care este monitorizat dintr-un dispecerat. Iar acei jandarmi care se eliberează de acolo, din 8000-10.000 de posturi, 2000-3000 se duc în pază, avem o siguranță mai mare și nu mai angajăm oameni.

Avem dispeceratele. Gândiți-vă că dispeceratele, în fiecare reședință de județ, în loc să avem un singur dispecerat integrat, în care să fie toate camerele de la vederi care să monitorizeze ceea ce se întâmplă în zonele cu risc infracțional ridicat, noi avem patru dispecerate cu patru rânduri, câte cinci oameni care asigură prezența, care nu sunt conectate între ele, la care camere de luat vederi ajung într-un singur dispecerat, dacă se unesc toate, din nou se eliberează aici 1500-2000 de posturi care se duc în stradă, asigurând paza și făcând economii la buget, pentru că nu mai trebuie să angajeze.

Aceste lucruri țin de fiecare ministru și fiecare având ținta de buget care i se dă trebuie să o urmărească. Dar, asta nu înseamnă că cuiva din minister i se taie din salarii.”

Bolojan: Le mulțumesc tuturor românilor pentru că au înțeles că trecem printr-o perioadă dificilă

Întrebat dacă va discuta cu miniștrii săi și cu partenerii de coaliție despre aceste reduceri de cheltuieli ”cu până la 10%”, premierul Ilie Bolojan a declarat că ”vom clarifica cum controlăm această anvelopă”.

Premierul Ilie Bolojan: ”Vom clarifica cum controlăm această anvelopă, pentru că aici e o problemă, deci să ne controlăm costurile. Cum luăm măsuri ca să ni le reducem treptat, treptat. Exact ce am făcut în această perioadă. Și măsurile care au fost adoptate în luna iulie, care au fost, bineînțeles, nepopulare, nici în exteriorul guvernului, când ai crescut taxa pe valoare adăugată, dar nici în interior, când ai tăiat sporuri, își arată rezultatele în prezent. În sensul în care ne-au crescut încasările. Asta este un efort care a fost făcut de către contribuabilii noștri de către Ministerul de Finanțe și le mulțumesc tuturor românilor pentru că au înțeles că trecem printr-o perioadă dificilă, dar ne-au scăzut și cheltuielile de funcționare ale statului, așa cum am precizat, pentru că am tăiat niște sporuri, n-am mai făcut angajări și am lucrat pe tema asta. Asta trebuie făcut și anul viitor, să nu mai creștem taxe și impozite.”

Pe de altă parte, mai trebuie precizat faptul că, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, ”în viziunea premierului, în cazul învățământului preuniversitar nu se pune problema altor reduceri de bugete”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 22.000.000€ pentru Radu Drăgușin!
NEWS ALERT 22.000.000€ pentru Radu Drăgușin!
Citește și...
Ministrul Apărării, despre o tăiere cu 10% a cheltuielilor de personal din armată: „Mi se pare total inoportun”
Ministrul Apărării, despre o tăiere cu 10% a cheltuielilor de personal din armată: „Mi se pare total inoportun”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, se opune tăierii cu 10% a cheltuielilor salariale din Armată. Acesta susține că înțelegerea din coaliție era ca sistemul național de apărare să fie exceptat.

Confuzie parțială în coaliție pe tăierile din administrație. Erau de acord să se taie 10%, dar nu le-a fost clar din ce
Confuzie parțială în coaliție pe tăierile din administrație. Erau de acord să se taie 10%, dar nu le-a fost clar din ce

Neînțelegeri în coaliție privind tăierile din administrația centrală. Liderii partidelor au avut probleme în ceea ce privește comunicarea publică pe acest subiect.

Bolojan, despre măsurile de austeritate: „În octombrie, am redus cheltuielile cu salariile cu 500 de milioane”
Bolojan, despre măsurile de austeritate: „În octombrie, am redus cheltuielile cu salariile cu 500 de milioane”

Premierul Ilie Bolojan susţine că măsurile fiscale luate de Guvern au dus, în luna octombrie, la o scădere a cheltuielilor cu salariile în sectorul public, el explicând că acestea sunt efectul tăierii unor sporuri.

Ministerele care scapă de concedieri. 30% din numărul total de posturi din administrația locală ar urma să fie desființate
Ministerele care scapă de concedieri. 30% din numărul total de posturi din administrația locală ar urma să fie desființate

După ce au aprobat în Coaliție tăierile din administrație, de teama revoltei primarilor înainte de congresul partidului, liderii social-democrați nu mai vor să dea declarații despre acest subiect.

Recomandări
USR îl mută pe Radu Miruță la șefia MApN. Cine va prelua Ministerul Economiei
USR îl mută pe Radu Miruță la șefia MApN. Cine va prelua Ministerul Economiei

USR vrea să-l mute pe Radu Miruță, de la Economie la Apărare. Iar în locul său ar urma să fie propus senatorul Irineu Darău. Deciziile partidului vin după demisia lui Ionuț Moșteanu de la vârful MapN.

Ce spune Nicușor despre eliminarea prescripției pentru corupție: „De ce nu reușim să rezolvăm în 15 ani?”
Ce spune Nicușor despre eliminarea prescripției pentru corupție: „De ce nu reușim să rezolvăm în 15 ani?”

Problemele din Justiție îl urmează pe Nicușor Dan și la reuniunea Consiliului European. Președintele a vorbit despre magistrații care au vorbit despre presiunile la care sunt supuși, dar și despre prescripția pentru faptele de corupție.

Istoric: „Rusia lui Putin atacă verigile slabe ale Europei. România este, fără îndoială, una dintre ele”
Istoric: „Rusia lui Putin atacă verigile slabe ale Europei. România este, fără îndoială, una dintre ele”

Istoricul Thierry Wolton avertizează că democrația europeană rămâne neînțeleasă de restul lumii și se declară surprins de acordul dintre Putin și Trump, menit să slăbească Europa pentru câștig economic ulterior.