Cîțu: 2021 a fost ”cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României”. Care este singurul său regret

62233559
Agerpres

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că are un singur regret, că nu a reuşit să ducă la capăt reformele propuse deoarece succesul economic s-ar fi văzut şi în buzunarele românilor.

Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că anul trecut a fost cel mai bun din punct de vedere economic din istoria României, potrivit News.

„E important să ştim exact situaţia reală. Eu ştiu că de foarte multe ori se spune că oficiali cumva nu vină să spună întotdeauna situaţia cum este ea, să nu sperim oamenii. Şi nu despre asta este vorba. Eu cred că e bine să ştim toate scenariile şi în special scenariile dificile pentru că oamenii trebuie să se pregătească să ia decizii şi dacă se întâmplă să fie mai rău decât ne-aş aşteptat, atunci cu toţii câştigăm aşa. Am administrat economia în 2020 şi în 2021 şi a ieşit bine. Te pregăteşti pentru ce este mai rău şi dacă iei măsuri bune, rezultatele vor fi confirmate. Anul trecut, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, cea mai rapidă revenire în criza globală. Am un singur regret, că nu am reuşit să am timpul să duc până la final reformele propuse pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi văzut şi în buzunarele românilor. În momentul în care vom termina reformele succesul economic al creşterii economici se va vedea şi în buzunarele tuturor românilor”, a declarat Florin Cîţu.

Cîțu: ”Aceste măsuri liberale sunt luate pentru a-i ajuta pe toți românii”

Acesta a precizat că PIB al României a scăzut în 2020 cu cu 3,7%, mai puţin decât media OCDE, de 4,7.

„Aceste măsuri liberale sunt luate pentru a-i ajuta pe toţi românii. Nu vă spun doar eu că a fost un an de succes al României, vreau să citez din domnul Mathias Cormann, secretarul general al OCDE, care spunea ieri, că la fel ca majoritatea ţărilor din lume, pandemia a lovit puternic România în ceea ce priveşte economia. În 2020 PIB-ul României a scăzut cu 3,7%, mai puţin decât media OCDE, de 4,7”, a afirmat preşedintele PNL.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62239021
Benone Rababoc, un apropiat al lui Liviu Dragnea, numit subprefect al județului Teleorman

Fostul primar al comunei Talpa Benone Rababoc, fost profesor de educaţie fizică, licenţiat în Drept, care după 24 de ani la conducerea Primăriei a pierdut alegerile, în 2020, a devenit, vineri, subprefect al judeţului Teleorman.

 

62238941
Marcel Boloş a depus jurământul pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării

Marcel Boloş a depus, vineri, jurământul pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

62234427
Nicolae Ciucă, despre aderarea la OCDE: „În ceea ce priveşte sistemul de pensii, România se află în plin proces de reformă”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la evenimentul de lansare a studiului “Economic Survey of Romania” că acesta reprezintă o radiografie multidimensională a realităţilor socio-economice ale României.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.