Blaga despre remaniere: E nevoie de suflu proaspat, dar asta discutam in interiorul partidului

60539710

Presedintele Senatului, Vasile Blaga, este de parere ca problema unei remanieri guvernamentale trebuie discutata in interiorul PDL - alegerea apartinand premierului.

"Pot sa inteleg si chiar inteleg pozitia unora dintre colegii mei, de altfel si eu am spus de mai multe ori ca este nevoie de un suflu proaspat, chiar daca un coleg ministru isi face bine datoria, dar e nevoie de o reimprospatare. Dar lucrurile acestea se discuta in interiorul partidului. Sa nu uitam ca presedintele partidului este si prim-ministru in exercitiu si atunci va trebui ca, in primul rand dansul, sa faca alegerea asta si sa discute pe urma cu seful statului", a declarat presedintele Senatului, citat de Mediafax.

 

La randul sau, deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, joi, ca PDL este "ca un pacient sub anestezie" si trebuie sa se trezeasca pentru a castiga alegerile, ceea ce ar inseamna o remaniere pana in 15 ianuarie si inchiderea unor subiecte ca reorganizarea teritoriala si modificarea Constitutiei.

De asemenea, deputatul PDL a spus ca partidul trebuie sa nominalizeze cel tarziu pana in iulie un candidat pentru functia de prim-ministru, cu o echipa politica aferenta, "in conditiile in care premierul Emil Boc a anuntat ca nu vizeaza un nou mandat".

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Reclamele la saloanele de masaj erotic ar putea fi interzise. Un proiect propus de doamnele deputat

Distribuirea pliantelor prin care sunt pomovate saloanele de masaj erotic ar putea fi interzisa. Asa vor cateva doamne deputat, suparate ca gasesc in parbrizul masinii sau cutia postala pliante cu domnisoare dezbracate.

Ce cadouri au primit anul trecut parlamentarii romani de la oficialii straini

Tablouri, ceramica pictata, stilouri cu penita din aur sau albume foto sunt doar cateva din cadourile primite de parlamentari in anul care s-a incheiat.

Zero toleranta pentru huligani. Basescu a promulgat Legea privind combaterea violentei in sport

Presedintele Traian Basescu a semnat, joi, decretul privind promulgarea legii privind combaterea violentei in sport, care inaspreste pedepsele pentru recidivistii la violenta pe stadioane.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.