Zelenski ar putea participa la întâlnirea cu Putin, din Alaska. Anunțul Casei Albe, după insistențele UE

×
Codul embed a fost copiat

Miniștrii de Externe din Uniunea Europeană se întâlnesc luni pentru a discuta despre viitorul summit dintre Vladimir Putin și Donald Trump.

Oficialii europeni au transmis deja Casei Albe că nu vor accepta un acord în privința războiului dacă Ucraina și Europa nu sunt implicate în negocieri.

Pe de altă parte, ideea unui „schimb de teritorii”, luată în calcul de Trump, nu va mulțumi pe deplin nici Kievul, nici Moscova, crede vicepreședintele Statelor Unite.

La insistențele europenilor, Casa Albă a transmis că ia în calcul să îl invite și pe Volodimir Zelenski în Alaska, unde vineri este programată întrevederea dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat duminică la televiziunea CNN că Volodimir Zelenski ar putea asista la întâlnire.

Citește și
atac ucraina platforma lukoil
Forțele speciale ucrainene au distrus platformele Lukoil din Marea Caspică. Imaginile publicate de Kiev | VIDEO

"Da, cred fără îndoială că e posibil", a spus diplomatul, adăugând că "desigur nu poate exista o înţelegere dacă nu sunt de acord toate părţile implicate", iar "prioritatea absolută este să obţinem sfârşitul războiului" dintre Rusia şi Ucraina.

Decizia finală privind participarea lui Zelenski la summitul din 15 august îi va aparţine lui Trump, a precizat ambasadorul. "Dacă el apreciază că invitarea lui Zelenski este cel mai bun scenariu, o va face", dar "încă nu s-a luat nicio decizie".

Vaughn Hillyard, corespondent NBC: „Ar fi o surpriză colosală să-i vedem pe toți trei în aceeași încăpere. Cu doar două zile în urmă, Putin a declarat că Ucraina trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru ca el să se poată întâlni direct cu Zelenski și, din punctul lui de vedere, Ucraina e departe de a întruni condițiile respective.”

Ucraina ar putea fi implicată în discuții după întâlnirea Trump-Putin, crede JD Vance

Vicepreședintele american a declarat că liderul Ucrainei ar putea fi implicat în discuții abia după întâlnirea bilaterală solicitată de Putin.

JD Vance, vicepreședintele SUA: „Președintele Trump e cel care trebuie să-i pună pe Putin și pe Zelenski față în față pentru ca ei doi să-și poată rezolva neînțelegerile. Putin a declarat că nu se va întâlni niciodată cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Președintele Trump trebuie să schimbe această abordare.”

Aflat în vizită în Marea Britanie, JD Vance a discutat cu oficialii europeni și îi va transmite lui Trump care sunt așteptările acestora cu privire la discuțiile de pace cu Rusia.

Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: „Sperăm și presupunem că guvernul Ucrainei și președintele Zelenski vor participa la această întrevedere. În orice caz, nu vom accepta ca Rusia și America să discute sau să decidă chestiuni teritoriale peste capetele europenilor și ale ucrainenilor. Nu putem accepta ca securitatea europeană să fie amenințată și pe viitor de Rusia, prin urmare, niciun soi de acord de pace nu poate răsplăti acțiunile agresive ale Rusiei.”

Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Ziua de vineri e importantă întrucât ne va arăta cât de serios e Putin. Însă această reuniune nu va reprezenta cuvântul final în privința războiului din Ucraina.”

Cum arată pacea propusă de Trump

Trump a îndemnat Kievul să cedeze ce mai controlează din regiunea Donețk pentru a obține un armistițiu. Iar „schimburile” de care pomenea liderul american ar însemna că Ucraina va primi mici porțiuni ocupate de Rusia în teritoriile de frontieră din regiunile Sumî și Harkov, parte a așa-numitei „zone-tampon” anunțate de Vladimir Putin. Linia frontului ar urma să înghețe în forma actuală în regiunile Luhansk, Zaporojie și Herson.

JD Vance, vicepreședintele SUA: „Pornind de la linia de contact de pe front dintre Rusia și Ucraina, vom încerca să găsim un compromis care să fie acceptat de ucraineni și de ruși, pentru ca ambele popoare să poată trăi pe cât posibil în pace. Nu-l vom face pe niciunul fericit. Cel mai probabil, la finalul discuțiilor, atât rușii, cât și ucrainenii vor fi nemulțumiți de soluția găsită.”

Volodimir Zelenski a insistat că Ucraina nu va răsplăti Rusia cu teritorii pentru agresiunea comisă.

Yehor Cherniev, membru al Parlamentului Ucrainei: „Majoritatea poporului ucrainean nu va sprijini ideea (n.r. unor cedări teritoriale) și, în ciuda faptului că acest război devastator ne-a obosit, păstrăm această poziție. Nu îi putem trăda pe ucrainenii care locuiesc în teritoriile (n.r. râvnite de ruși). Vorbim de sute de mii de oameni. E pământul nostru. Nu putem accepta să cedăm teritorii ucrainene ca să putem păstra alte teritorii ucrainene.”

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Forțele speciale ucrainene au distrus platformele Lukoil din Marea Caspică. Imaginile publicate de Kiev | VIDEO
Forțele speciale ucrainene au distrus platformele Lukoil din Marea Caspică. Imaginile publicate de Kiev | VIDEO

Armata ucraineană a efectuat atacuri în Marea Caspică, avariind trei platforme petroliere ruseşti, a raportat duminică Statul Major General din Kiev pe Telegram, relatează dpa.

Marea Britanie și Germania discută despre prezența forțelor NATO în Groenlanda pentru a calma amenințarea SUA (Bloomberg)
Marea Britanie și Germania discută despre prezența forțelor NATO în Groenlanda pentru a calma amenințarea SUA (Bloomberg)

Un grup de țări europene, condus de Marea Britanie și Germania, discută planuri de consolidare a prezenței militare în Groenlanda pentru a-i arăta lui Donald Trump că Europa ia în serios securitatea Arcticii, a raportat duminică Bloomberg.

Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Recomandări

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.