Tarifele vamale. China avertizează: Nu vom accepta acorduri economice încheiate între SUA şi alte ţări pe seama noastră

62533030
IMAGO

China afirmă că respectă toate părţile care aleg să rezolve disputele economice şi comerciale cu Statele Unite prin consultări desfăşurate pe picior de egalitate.

 

Potrivit unei declaraţii făcute luni de Ministerul Comerţului de la Beijing, citată de agenţia Reuters, oficialii chinezi au subliniat că vor opune o rezistenţă fermă oricărei entităţi care ar încerca să încheie un acord economic sau comercial în detrimentul Chinei.

„Îngăduinţa nu va aduce pacea şi compromisul nu va fi respectat”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, adăugând că ţara „se opune ferm oricărei părţi care ajunge la un acord în detrimentul intereselor Chinei”.

„Dacă apare o astfel de situaţie, China nu o va accepta niciodată şi va lua cu hotărâre contramăsuri reciproce”, a precizat sursa citată.

Tensiuni comerciale

Preşedintele american Donald Trump a impus tarife de până la 145% pentru un număr mare de produse importate din China, ridicând taxele totale la 245% în unele cazuri, de exemplu pentru vehiculele electrice. Beijingul a ripostat cu propria sa taxă de 125% pe produsele americane.

Partenerii comerciali ai Statelor Unite sunt afectaţi de o suprataxă minimă de 10%, în timp ce intrarea în vigoare a unor tarife mult mai ridicate a fost suspendată de dl Trump la 9 aprilie pentru 90 de zile pentru majoritatea ţărilor vizate. Multe dintre aceste ţări au început discuţiile cu Washingtonul.

„Căutarea propriilor interese egoiste temporare în detrimentul intereselor altora (...) va eşua în cele din urmă de ambele părţi şi va dăuna altora”, a avertizat Ministerul chinez al Comerţului.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62471666
Rebelii houthi susţin că americanii au bombardat Sanaa. Atacurile s-au soldat cu 12 morţi şi 30 de răniţi

Rebelii houthi din Yemen au declarat, luni, că atacurile atribuite Statelor Unite asupra capitalei Sanaa s-au soldat cu 12 morţi şi 30 de răniţi, potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, pe fondul loviturilor americane aproape zilnice.  

62536243
Volodimir Zelenski acuză Rusia de peste 2.000 de încălcări ale armistițiului în doar 24 de ore. „Prelungesc războiul”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis duminică seara, prin intermediul rețelelor sociale, concluziile celui mai recent raport primit de la comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski.

62536833
Putin refuză prelungirea armistiţiului de Paşte. Zelenski: „Rusia este singurul motiv pentru care războiul nu se termină”

Kremlinul a declarat, duminică, că președintele rus Vladimir Putin nu a ordonat prelungirea așa-numitului armistițiu de Paște. Kievul a propus o „încetare a focului deplină” pe durata a cel puțin 30 de zile, dar în van.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia anunță un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni ar urma să fie vizați, spun sursele Știrilor ProTV.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.