SUA critică Ungaria. Guvernul Orban, pus la zid de oficialii de la Washington pentru o lege-șoc

62412180
AFP

Statele Unite au denunţat miercuri legea ungară privind "protecţia suveranităţii naţionale", considerând-o "incompatibilă cu statul de drept", transmite AFP.

Parlamentul Ungariei a adoptat săptămâna trecută o serie de măsuri prin care se înfiinţează o autoritate de supraveghere responsabilă cu împiedicarea "interferenţelor străine" în procesul electoral şi se instituie pedepse cu închisoarea.

Menit să "protejeze suveranitatea" Ungariei, acest pachet legislativ este perceput de criticii prim-ministrului naţionalist Viktor Orban ca o nouă ofensivă de a reduce la tăcere forţele de opoziţie.

Dorinţa guvernului ungar, contestată

"Statele Unite sunt preocupate de decizia guvernului ungar de a promulga astăzi o nouă lege care oferă guvernului ungar instrumente draconice ce pot fi folosite pentru a intimida şi pedepsi persoane ale căror opinii nu sunt împărtăşite de partidul la putere" Fidesz, a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller, citat într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

"Această nouă lege este incompatibilă cu valorile noastre comune ale democraţiei, libertăţii individuale şi statului de drept", a adăugat el.

Mai multe ONG-uri pentru drepturile omului, inclusiv Amnesty International, au denunţat dorinţa guvernului ungar de a "reduce la tăcere vocile critice" prin adoptarea acestei legi.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62333902
Kim Jong Un amenință marile puteri cu bomba nucleară. Reacția imediată a SUA

Coreea de Nord nu va ezita să răspundă cu arme nucleare dacă va fi „provocată” în acest fel, a declarat liderul Kim Jong Un, potrivit comentariilor raportate joi de presa de stat.  

62365528
Macron: Lupta împotriva terorismului nu înseamnă distrugere totală în Gaza

Emmanuel Macron a avertizat din nou Israelul miercuri că lupta împotriva terorismului nu înseamnă "distrugere totală în Gaza", reiterând apelul său la un armistiţiu "care să conducă la o încetare a focului din motive umanitare", relatează AFP.

 

62412155
O închisoare din Brazilia este păzită de un cârd de gâște. Gâscanul Piu-Piu s-a dovedit a fi cel mai bun paznic VIDEO

Un cârd de gâşte, care şi-au depăşit prin eficienţă predecesorii canini, patrulează în jurul unui penitenciar din statul Santa Catarina, situat în sudul Braziliei, cu misiunea de a se asigura că deţinuţii nu evadează, relatează miercuri Reuters.

 

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.