Straturi de vopsea extrem de fine au fost aplicate de maestrul renascentist pentru a estompa contururi si pentru a "indulci" tranzitia dintre zonele luminoase si cele intunecate de pe chipurile expuse in fiecare tablou.

Gratie unor noi analize efectuate recent, Philippe Walter, de la laboratorul centrului de cercetare si restaurare din cadrul Musées de France, a explicat modul in care au fost realizate degradeurile, cu ajutorul unei tehnici intitulate "sfumato".

Sapte tablouri atribuite lui Leonardo da Vinci au fost analizate, "fara a fi prelevate probe, direct in salile muzeului Luvru - «Buna-Vestire», «Madonna din grota cu stanci», «La Belle Ferronnière», «Mona Lisa», «San Giovanni Battista», «Bachus si Sfanta Ana», «Sant'Anna, la Madonna, il Bambino»", spun cei de la Centre National Francais de la Recherche Scientifique (CNRS).

Cercetatorii s-au concentrat asupra studiului fetelor, emblematice pentru tehnica "sfumato". Pentru a determina compozitia si grosimea fiecarui strat de vopsea la nivelul celor noua chipuri, inclusiv cel al Giocondei, cercetatorii au utilizat spectrometria cu fluorescenta de raze X.

Aceasta metoda de analiza chimica, care nu necesita prelevarea unor esantioane din tablouri, consta in luminarea unei zone a panzei cu raze X, pentru a capta ulterior alte raze, "fluorescenta X", emisa de vopseaua de pe panza.

Maestrul italian a folosit mai multe tehnici, caracterizate prin finetea straturilor de glazura translucida si de natura pigmentilor si a aditivilor, pentru a realiza umbrele de pe chipurile personajelor pictate.

In cazul glazurilor, mai multe straturi, cu grosimi cuprinse intre 1 si 12 microni (un micron reprezinta a mia parte dintr-un milimetru, n.r.), invizibile cu ochiul liber, au fost aplicate de Leonardo da Vinci, iar grosimea totala a acestora nu depaseste 30-40 de microni.