Doua trenuri s-au ciocnit in Belgia! 18 morti confirmati

60405995

UPDATE: Zi neagra in istoria Belgiei si a Europei intregi. Un accident feroviar de o violenta iesita din comun a provocat un masacru luni, intr-o gara de langa Bruxelles.

 

Cel putin 18 pasageri au murit sfartecati, dupa ce doua trenuri au intrat pe aceeasi linie si s-au ciocnit frontal. Alti 125 de oameni au fost raniti. Unora li s-au amputat mainile si picioarele pe loc, pentru a putea fi trasi din muntele de fiare zdrobite.

In acest moment, cadavrele sunt imposibil de identificat. Multe trupuri au fost de-a dreptul sfasiate, asa ca este greu de spus de ce nationalitate sunt victimele, mai ales ca in oras lucreaza oameni din toata Uniunea. Cu alte cuvinte, sa ne rugam sa NU fie si romani.

Declaratiile delor aflati in trenurile groazei sunt absolut terifiante: "Citeam ceva cand a deraiat trenul. Eu eram la clasa a II-a, mai in spate. Cei din fata au murit aproape toti, pur si simplu pulverizati, n-a mai ramas nimic intreg din ei. Eu am avut noroc, am trecut pe langa moarte...numai Dumnezeu m-a salvat", a spus un supravietuitor.

Dupa ore intregi de la producerea tragediei, la fata locului inca domnea haosul, iar supravietuitorii erau marcati.

Primele doua vagoane ale unuia dintre trenuri au fost impinse pe verticala. Cele mai multe victime au fost insa in cealalta garnitura, al carei prim vagon a fost facut zob. Echipele de interventie au carat pe sine, prin zapada, zeci de raniti. Multi erau in stare grava.

Potrivit presei belgiene, unul dintre mecanici nu a respectat un semafor de culoare rosie si pur si simplu nu a franat. Trenurile spre si dinspre Bruxelles au fost suspendate pe tot parcursul zilei, pentru a inlesni misiunea echipelor de salvare. A fost afectat inclusiv traficul international, catre Franta si Marea Britanie.

De luni dimineata, belgienii nu se pot dezlipi de televizoare. Toate posturile transmit incontinuu imagini si informatii despre ceea ce este considerata o catastrofa majora in istoria tarii.

Multi belgieni s-au dus din proprie initiativa sa doneze sange pentru raniti. Intreaga tara resimte din plin acest soc si oamenii nu pot intelege cum s-a putut petrece un accident de asemenea gravitate, despre care credeau ca numai in India ori Rusia poate avea loc.

Declarandu-se "coplesit" de aceasta tragedie care are loc la doar doua saptamani dupa cea produsa la Liege, cand un imobil s-a prabusit in centrul orasului, dupa o explozie provocata de gaze, premierul belgian, Yves Leterme, aflat in turneu in regiunea Balcanilor, si-a anulat vizita si a anuntat ca se intoarce in graba.

El este asteptat la locul accidentului in cursul dupa-amiezii, la fel ca si Regele Belgiei, Albert al II-lea, potrivit Mediafax.

In urma tragediei din Belgia, agentia France Presse a realizat o cronologie a accidentelor feroviare soldate cu cel mai mare numar de morti in Europa, in ultimii zece ani.

2000

4 ianuarie: Norvegia - 19 persoane mor in urma coliziunii frontale dintre doua trenuri de persoane, la Aasta, in apropiere de Lillehammer.

5 februarie: Germania - 9 morti si 149 de raniti este bilantul deraierii unui tren Amsterdam-Bale in gara de la Bruehl

2001

3 ianuarie: Spania - 12 muncitori imigranti ecuadorieni isi gasesc sfarsitul cand furgoneta in care se aflau intra in coliziune cu un tren in apropiere de Lorca, la o trecere automata la nivel cu calea ferata.

28 februarie: Marea Britanie - un vehicul cade pe calea ferata si provoaca o ciocnire intre un tren de persoane si un convoi de marfa in North Yorkshire. Bilantul: 10 morti.

23 mai: Rusia - 14 persoane isi pierd viata in urma impactului dintre un tren si un autobuz la o trecere la nivel cu calea ferata, in enclava Kaliningrad.

2002

6 noiembrie: Franta - 12 calatori ai unui tren de noapte Paris-Munchen mor arsi sau asfixiati in incendiul care cuprinde vagonul de dormit in care se aflau, in apropiere de gara Nancy.

2003

8 mai: Ungaria - 33 de morti in coliziunea dintre un tren si un autocar de turisti germani la o trecere la nivel cu calea ferata la Siofok.

3 iunie: Spania - un tren de pasageri loveste un tren de marfa, in apropiere de Chinchilla si 19 persoane isi pierd viata.

2004

22 iulie: Turcia - 37 de morti si 81 de raniti in urma deraierii expresului Istanbul-Ankara in apropiere de Pamukova.

2005

7 ianuarie: Italia - 17 morti in coliziunea dintre un treb interregional si un convoi de marfa, langa Bologna.

2006

13 ianuarie: Rusia - 22 de oameni mor in urma coliziunii dintre un tren si un autocar la o trecere la nivel cu calea ferata in regiunea Krasnodar.

23 ianuarie: Muntenegru - 47 de morti si peste 200 de raniti in urma deraierii unui tren in apropiere de Podgorita.

22 septembrie: Germania - 23 de morti in accidentul in care a fost implicat un tren cu suspensie magnetica Transrapid pe o sina de testare, langa Lathen.

2008

27 ianuarie: Turcia - un tren deraiaza in apropiere de Kutahya si noua persoane isi pierd viata.

23 iunie: Turcia - 10 morti in provincia Gaziantep, in urma coliziunii dintre un tren de marfa si un microbuz, la o trecere la nivel cu calea ferata.

2009

30 iunie: Italia - in gara Viareggio, are loc deraierea urmata de explozia unui vagon care transporta GPL si 29 de oameni mor.

14 august: Romania - un tren loveste in plin un microbuz, pe o trecere la nivel cu calea ferata in apropiere de Iasi, provocand moartea a 13 persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată ultima ”bijuterie” lansată de BMW: ”Suntem mai pregătiți ca niciodată pentru viitor”
Cum arată ultima ”bijuterie” lansată de BMW: ”Suntem mai pregătiți ca niciodată pentru viitor”
Citește și...
SUA au atacat baze iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz. Washingtonul susține că a acționat în „legitimă apărare”

Statele Unite au anunțat că au lansat noi atacuri asupra sudului Iranului, vizând baze de rachete iraniene și ambarcațiuni care încercau să amplaseze mine maritime.

Un băiețel român de doi ani, dat dispărut duminică în Suedia, a fost găsit în viață într-o pădure. Mărturia salvatorului

Un băiețel român de doi ani, dispărut duminică în Nyåker, Suedia, a fost găsit în viață după mai bine de 12 ore de căutări intense. Descoperirea a fost făcută în timpul nopții de un soldat din Garda Națională, într-o zonă împădurită.

OMS avertizează că tot mai mulți șerpi veninoși s-ar putea apropia de marile orașe din cauza încălzirii globale

Schimbările climatice ar putea aduce un nou pericol în marile orașe și în zonele locuite de milioane de oameni: șerpii veninoși, relatează Euronews

Recomandări
Calcule. Cât vor câștiga polițiștii și magistrații după noua lege a salarizării. Suma în funcție de grad

Salariile tuturor bugetarilor vor fi recalculate după o formulă prezentată, luni, de ministrul interimar al Muncii. 

SUA au atacat baze iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz. Washingtonul susține că a acționat în „legitimă apărare”

Statele Unite au anunțat că au lansat noi atacuri asupra sudului Iranului, vizând baze de rachete iraniene și ambarcațiuni care încercau să amplaseze mine maritime.

„Bomba” de 11 miliarde de lei care va „bântui” bugetul salariilor la stat chiar dacă va fi adoptată o nouă lege a salarizării

Noua lege a salarizării unitare este prezentată de Guvern drept soluția pentru aducerea echității în sistemul bugetar. Însă, chiar dacă reforma va fi adoptată, statul tot va trebui să achite o notă de plată uriașă.