Previziuni crunte despre pandemia de COVID-19. Anthony Fauci: "Nu este practic nicio șansă"

62124805
Getty

Medicul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, a declarat că nu există „aproape nicio șansă” ca noul coronavirus să fie eradicat.

Anthony Fauci compară pandemia de SARS-COV-2 cu epidemia de SARS, din 2003. „Spre deosebire de virusul SARS, când am avut 8.000 de oameni infectaţi şi aproape 800 de decese, atunci virusul a fost eliminat prin măsuri bune aplicate în sănătatea publică prin simplul fapt că nu a mai fost transmis de la o persoană la alta”, spune acesta, potrivit Business Insider.

Peste 4 milioane de persoane au fost infectate până în prezent cu noul coronavirus, iar peste 80.000 de oameni au murit din cauza acestuia.

„Se transmite atât de uşor încât este răspândit în toată lumea, astfel că şi în condiţiile în care controlăm noi cu succes infecţiile din ţara noastră, iar numărul acestora scade dramatic în timpul verii, nu este practic nicio şansă ca virusul să fie eradicat”, a precizat Fauci.

Anthony Fauci consideră că redeschiderea prematură a granițelor poate provoca decese care ar putea fi evitate.

„Vor fi infecţii în emisfera sudică, în Africa de Sud, în Argentina, sau alte locuri asemănătoare. Iar prin faptul că oamenii călătoresc, la nivel global, în fiecare zi, vor fi sute de mii de oameni care vor intra pe teritoriul SUA de peste tot, astfel că nu este nicio şansă să scăpăm de virus”, a declarat medicul.

În plus, consilierul lui Trump consideră că un al doilea val de Covid-19 este inevitabil: "Nu există nicio şansă să fim cruţaţi".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62077730
Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a fost internat în spital cu Covid-19

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a ajuns la spital după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

62124783
Cum sfidează americanii noul coronavirus. VIDEO dintr-un restaurant plin cu oameni

Oficialii din domeniul sănătății din SUA s-au declarat dezamăgiți de decizia conducerii unui restaurant din Colorado, care și-a deschis ușile pentru clienți, duminică, în ciuda riscului de infectare cu noul coronavirus.

62122810
Diferența uriașă dintre traficul aerian de anul trecut și cel din timpul pandemiei

Cerul a devenit ca o autostradă goală în urma restricțiilor impuse în timpul în timpul pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.