ONU: Pagerele şi staţiile portabile de emisie-recepţie au fost piratate înainte de a intra în Liban

62483677
Profimedia

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele care au explodat în această săptămână au fost piratate înainte de a intra în ţară, potrivit unei scrisori a misiunii libaneze la ONU, văzută joi de AFP.

"Ancheta preliminară arată că dispozitivele vizate au fost piratate în mod profesional (...) înainte de a ajunge în Liban şi explozia lor a fost cauzată de trimiterea de e-mailuri către dispozitive", potrivit textului trimis Consiliului de Securitate în ajunul unei reuniuni pe această temă.

Exploziile dispozitivelor folosite de membrii Hezbollah au făcut marţi şi miercuri 37 de morţi şi aproape 3.000 de răniţi, exacerbând temerile legate de un război la scară largă în Orientul Mijlociu.

Israelul nu a comentat acest atac, care a avut loc imediat după ce a anunţat că îşi extinde obiectivele de război din Fâşia Gaza împotriva Hamasului palestinian până la frontiera cu Libanul, pentru a permite întoarcerea acasă a locuitorilor din nordul ţării, strămutaţi de ciocnirile transfrontaliere, aproape zilnice din octombrie dintre Hezbollah şi armata israeliană.

În scrisoarea adresată Consiliului de Securitate, misiunea libaneză numeşte atacul atribuit Israelului drept "fară precedent în brutalitatea sa" şi subminează eforturile diplomatice de a pune capăt luptelor din Fâşia Gaza şi sudul Libanului.

Textul solicită Consiliului de Securitate al ONU să condamne acest atac.

La solicitarea Algeriei, vineri este prevăzută o reuniune de urgenţă a Consiliului, în prezenţa ministrului libanez de externe, Abdallah Bou Habib, au declarat pentru AFP surse diplomatice.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62484171
Ramzan Kadîrov, atac la Elon Musk: „A dezactivat de la distanţă Cybertruck-ul. Nu este frumos din partea lui”

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat de la distanță mașina Tesla Cybertruck pe care o folosea la război. SUV-ul electric fusese primit cadoul chiar de la miliardar, pretinde liderul cecen, dar Elon Musk neagă că i l-ar fi oferit.

62484170
Moscova amenință din nou Europa: Satan II are nevoie de 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Parlamentul European

Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei a afirmat joi că lovituri aeriene ucrainene cu rachete occidentale asupra Rusiei ar conduce la un război mondial în care ar fi utilizate arme nucleare şi că răspunsul Moscovei ar fi dur, cu arme mai puternice.

62384603
Țara din Europa care limitează folosirea limbii ruse la locurile de muncă și o interzice pe ecranele ATM-urilor bancare

Letonia a adoptat joi măsuri legislative prin care limba rusă va fi limitată pe piaţa muncii şi interzisă pe ecranele ATM-urilor bancare în această ţară fostă republică sovietică, transmite agenţia EFE.

 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.