Nikki Haley anunţă că îşi încheie campania pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidențiale din SUA

×
Codul embed a fost copiat

Nikki Haley, contracandidata lui Donald Trump, anunţă că îşi încheie campania pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale.

A sosit momentul să-mi suspend campania. Am spus că vreau ca americanii să îşi facă auzite vocile. Am făcut acest lucru. Nu am niciun regret”, a declarat Nikki Haley miercuri, în Carolina de Sud, statul său natal a cărei guvernatoare a fost. „Deşi nu voi mai fi candidat, nu voi înceta să îmi folosesc vocea pentru lucrurile în care cred”, a promis Nikki Haley, evitând astfel să-şi exprime o susţinere explicită pentru Donald Trump, care va fi candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Cu puţin peste un an în urmă mi-am lansat campania pentru preşedinţie. Când am început, am spus că această campanie a fost întemeiată pe dragostea mea pentru ţară. Săptămâna trecută, mama mea, o imigrantă din prima generaţie, a ajuns să voteze pentru fiica ei la preşedinţie. Doar în America” se poate întâmpla asta, a spus Haley, care provine dintr-o familie de imigranţi indieni.

Haley, fostă ambasadoare în timpul administraţiei Trump la Naţiunile Unite, a făcut anunţul retragerii din cursa prezidenţială într-un discurs susţinut la Charleston, la o zi după Super Tuesday, când Trump a învins-o categoric în 14 din cele 15 competiţii republicane de nominalizare.

Haley a rezistat mai mult decât orice alt contracandidat republican al lui Trump, dar nu a reprezentat niciodată o ameninţare serioasă pentru fostul preşedinte, a cărui priză asupra bazei partidului rămâne fermă, în ciuda multiplelor acuzaţii penale.

Citește și
Alegeri SUA
Super Tuesday. Zi crucială în calendarul electoral american. Ce șanse are Nikki Haley de a-l opri pe Donald Trump

Revanşa pe care Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, are ocazia să şi-o ia în faţa lui Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, în prima competiţie prezidenţială americană repetată din 1956, este o cursă electorală pe care puţini americani şi-o doresc. Sondajele de opinie arată că atât Biden, cât şi Trump au cote de aprobare scăzute în rândul alegătorilor.

Alegerile promit să divizeze şi mai mult o ţară deja sfâşiată de polarizarea politică. Biden l-a prezentat pe Trump ca pe un pericol existenţial pentru principiile democratice, în timp ce Trump a încercat să reia afirmaţiile sale false că el a câştigat de fapt în 2020, nu Biden.

Haley, în vârstă de 52 de ani, şi-a atras sprijinul unor donatori generoşi, care aveau intenţia de a-l împiedica pe Trump să câştige a treia nominalizare republicană consecutivă la preşedinţie. Haley a avut o prestaţie foarte bună şi a obţinut puncte în faţa contracandidaţilor la dezbaterile electorale republicane, pe care Trump a ales să le boicoteze. Însă, în cele din urmă, ea nu a reuşit să convingă suficienţi alegători conservatori în faţa dominaţiei lui Trump.

Dar rezultatele ei mai bune în rândul republicanilor moderaţi şi al independenţilor au evidenţiat modul în care stilul brutal al lui Trump l-ar putea face vulnerabil în alegerile din 5 noiembrie împotriva lui Biden.

Bazându-se pe experienţa sa în domeniul politicii externe ca ambasador al ONU, Haley a afirmat pe parcursul campaniei sale că Statele Unite trebuie să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruseşti, o poziţie în dezacord cu cea a lui Trump.

Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că Trump şi-ar modera mesajul. „El va continua să se concentreze pe problemele care contează: imigraţie, economie, politică externă”, a declarat marţi seara Karoline Leavitt, secretar de presă pentru campania lui Trump.

Biden are propria sa povară, inclusiv îngrijorarea larg răspândită cu privire la vârsta sa. Trei sferturi dintre respondenţii unui sondaj Reuters/Ipsos din februarie au declarat că este prea bătrân pentru a mai lucra în administraţie, după ce a fost deja cel mai bătrân preşedinte american din istorie. Aproximativ jumătate dintre respondenţi au spus acelaşi lucru despre Trump.

Articol recomandat de sport.ro
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Citește și...
Nikki Haley, singura contracandidată a lui Trump, pune capăt cursei la fotoliul de la Casa Albă, după „Super Tuesday”
Nikki Haley, singura contracandidată a lui Trump, pune capăt cursei la fotoliul de la Casa Albă, după „Super Tuesday”

Fosta ambasadoare americană la ONU Nikki Haley se pregăteşte să pună capăt campaniei sale în vederea obţinerii învestiturii republicane în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Super Tuesday. Zi crucială în calendarul electoral american. Ce șanse are Nikki Haley de a-l opri pe Donald Trump
Super Tuesday. Zi crucială în calendarul electoral american. Ce șanse are Nikki Haley de a-l opri pe Donald Trump

Marţi, 5 martie, este în calendarul electoral american o zi foarte importantă, cunoscută sub numele de Super Tuesday (Super Marţi).

Nikki Haley a obţinut prima victorie în faţa lui Donald Trump la alegerile primare republicane. A câştigat în Washington DC
Nikki Haley a obţinut prima victorie în faţa lui Donald Trump la alegerile primare republicane. A câştigat în Washington DC

Nikki Haley l-a învins pe Donald Trump la alegerile primare republicane din Washington DC, prima sa victorie în faţa fostului preşedinte în campania din 2024 pentru a deveni candidatul republican la preşedinţie, informează bbc.com.

 

Donald Trump a „zdrobit-o” pe Nikki Haley la alegerile primare republicane din Carolina de Sud. „Joe eşti concediat!
Donald Trump a „zdrobit-o” pe Nikki Haley la alegerile primare republicane din Carolina de Sud. „Joe eşti concediat!"

Donald Trump a câştigat, sâmbătă, alegerile primare republicane din statul Carolina de Sud, în sud-estul SUA.

 

Donald Trump câștigă alegerile primare din New Hampshire, dar Nikki Haley promite să lupte în continuare: „Sunt bătăioasă”
Donald Trump câștigă alegerile primare din New Hampshire, dar Nikki Haley promite să lupte în continuare: „Sunt bătăioasă”

Donald Trump a bifat încă o victorie în cursa pentru Casa Albă, după ce a câștigat alegerile primare republicane din statul New Hampshire.

Recomandări
Crăciunul din New York. Contrastul dintre magia de pe Instagram și realitatea aglomerată și intensă din oraș
Crăciunul din New York. Contrastul dintre magia de pe Instagram și realitatea aglomerată și intensă din oraș

Crăciunul din New York pare desprins dintr-un film atunci când îl vedem pe Instagram: lumini strălucitoare, decor de film, zâmbete și reclame spectaculoase. Dar realitatea e mult mai intensă.

”Circul anual al lui Putin”. Minciuni, dispreț și amenințări furioase de război – ”cadoul” de Crăciun al Rusiei pentru Europa
”Circul anual al lui Putin”. Minciuni, dispreț și amenințări furioase de război – ”cadoul” de Crăciun al Rusiei pentru Europa

„Circul anual al lui Putin a dus pe noi culmi distorsionarea adevărului”. Așa rezumă comentatorii occidentali tradiționala conferință de presă susținută de președintele rus.  

Noua tradiție ”Elf on the shelf” din America devine modă și la români. Ce reprezintă și cât de sănătoasă este pentru copii
Noua tradiție ”Elf on the shelf” din America devine modă și la români. Ce reprezintă și cât de sănătoasă este pentru copii

Moda lansată de vestici, ”Elf on the shelf” - pe românește, ”spiridușul de pe raft” - ia amploare și la noi în țară. Tradiția vine de peste Ocean, unde părinții mută o jucărie-spiriduș prin casă, pe timpul nopții.