Motivul pentru care cei doi nord americani răpiți de talibani au decis să aibă copii în captivitate

61916398
Facebook.com

Canadianul Joshua Boyle a dezvăluit presei de ce el și soția lui americană, Caitlan Coleman, au decis să facă copii în timp ce erau ținuți ostatici de talibani.

Fostul ostatic a povestit pe email pentru Associated Press că el și soția lui au decis să aibă copii în captivitate pentru că o familie numeroasă a fost mereu visul lor și au stabilit să se folosească de situația în care au ajuns.

”Eram ostatici, nu aveam ce să facem. Mereu ne-am dorit cât mai mulți copii. Și nu am vrut să pierdem timpul. Cait (n.r. soția lui) avea 30 de ani și ceasul ticăia.”, a povestit acesta.

Cei trei copii ai cuplului au 4 ani, 2 ani si respectiv 6 luni. Toți au fost născuți în captivitate. Joshua Boyle a povestit după eliberare despre uciderea unei fiice a cuplului și despre violarea soției sale.

Joshua Boyle și Caitlan Coleman, căsătoriți din 2011, fuseseră răpiți de talibani la scurt timp după ce intraseră în Afganistan, în 2012, apoi predați rețelei aliate Haqqani, în Pakistan.

Ostaticii au fost eliberați în timpul unei operațiuni a forțelor armate pakistaneze, după ce acestea au primit informații din partea serviciilor de informații americane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
60298139
Artistele de la Pussycat Dolls neagă afirmaţiile făcute de fosta lor colegă: Noi nu ştim nimic

Kaya Jones, una dintre membrele Pussycat Dolls, a declarat acum cateva zle că trupa era un „cerc de prostituţie”, afirmaţie care a fost insa negată de restul grupului, fiind catalogată drept „falsă”.

61916357
Tom Jones, despre hărțuirea sexuală: Ce se încearcă la femei se încearcă și la bărbați

Cântăreţul Tom Jones susţine că abuzul şi hărţuirea sexuală reprezintă dintotdeauna o problemă răspândită şi în industria muzicală, nu doar la Hollywood.

61916353
Român condamnat în Anglia pentru răpirea unui copil de 2 ani. În ce ipostază au fost descoperiți

Un român a fost condamnat la trei ani de închisoare în Marea Britanie pentru răpirea unui copil de 2 ani, pe care ar fi intenționat să-l agreseze sexual în toaleta unui McDonald's.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.