Grupul aerian Lufthansa renunţă la formula de adresare "Doamnelor şi domnilor"

61952245
Getty

Lufthansa, cel mai mare grup de companii aeriene din Europa, a optat pentru o adresare neutră, care nu implică referirea la gen şi a decis să renunţe la tradiţionala formulă "Doamnelor şi domnilor", relatează AFP, conform Agerpres. 

"Echipajele sunt obligate să aleagă un discurs care să se adreseze tuturor pasagerilor", a declarat pentru APF un purtător de cuvânt al grupului, confirmând astfel o informaţie publicată de ziarul Bild.

Formula clasică ar putea fi înlocuită cu ''Dragi pasageri" sau pur şi simplu cu "Bună ziua", a precizat aceeaşi sursă, justificând decizia prin "dezbaterile care au loc în prezent în societate şi printr-o recunoaştere, pe bună dreptate, a tuturor".

"Este un proces care va lua ceva timp", a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit căruia această decizie este valabilă pentru toate companiile grupului, din care mai fac parte Austrian Airlines, Swiss, Eurowings şi Brussels Airlines.

Noua directivă nu se aplică doar în adresările faţă de pasagerii, ci şi faţă de toate categoriile profesionale ale grupului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62176854
Macron a anunțat restricții pentru persoanele nevaccinate. Peste 900.000 de persoane s-au programat în orele următoare
"Avem un atu principal: vaccinul. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom evita spitalizările", a spus luni seară preşedintele francez, Emmanuel Macron.
62201417
Arde vestul Statelor Unite. Sute de mii de hectare de vegetaţie au fost mistuite de flăcări
Vestul Statelor Unite arde. Sute de mii de hectare de vegetaţie au fost deja mistuite de flăcări.
62201416
UE adoptă planurile de redresare pentru 12 state membre. Când ar putea fi aprobat PNRR-ul României
Miniştrii economiei şi finanţelor din Uniunea Europeană au adoptat marţi prima serie de decizii de punere în aplicare ale Consiliului privind aprobarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă.