Atac terorist in Londra. Khalid Masood, autorul, a fost profesor de engleza. A patra victima a murit joi seara, la spital
Autoritatile britanice au anuntat ca atacatorul, impuscat mortal, se numeste Khalid Massood, avea 52 de ani si era nascut in Marea Britanie.
Khalid Massood a mai fost condamnat pentru violenta si, potrivit presei britanice, a fost profesor de engleza si avea trei copii.
Trei oameni au murit, inclusiv un ofiter de paza, si 40 au fost raniti.
Alegeri 2024
07:17
Ghidul alegătorilor români din diaspora. 950 de secţii organizate în străinătate sau prin corespondenţă
07:13
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora: Cum poți vedea cea mai apropiată secție de votare
06:56
Alegeri prezidențiale 2024. A început votul în diaspora. Țara în care a fost deschisă prima secție
21:26
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi
Ce stim pana acum:
► Atacatorul este Khalid Masood, 52 de ani, profesor de engleza
►Patru persoane au fost ucise in atac
►Opt persoane au fost arestate dupa un raid in Birmingham si sunt suspectate de actiuni teroriste
►May: Autorul atacului de la Londra este cetatean nascut in Marea Britanie, anchetat in trecut de MI5
►Atacatorul ar fi actionat singur, inspirat de terorismul international
►29 de persoane sunt internate in spital
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR
UPDATE 23:20 O a patra victima a atacului, un barbat de 72 de ani, a murit joi seara in urma ranilor suferite.
UPDATE 23:00 Explozie controlata pe Birdcage Walk, in apropiere de resedinta prim-ministrului de pe Downing Street. Politia metropolitana a anuntat descoperirea unui pachet suspect.
UPDATE 20:25 Autoritatile britanice au anuntat joi seara ca cele opt persoane arestate in urma atentatului terorist sunt suspectate ca pregateau ”actiuni teroriste” in Marea Britanie. De asemenea, printre persoanele arestate se numara inclusiv trei femei cu varste cuprinse intre 21 si 39 de ani, transmite BBC News. Cei opt suspecti au fost arestati in urma mai multor perchezitii, care au vizat adrese din Carmarthenshire, Birmingham, Londra si Brighton. De asemenea, sase suspecti au fost arestati doar in perchezitiile din Birmingham.
Ministrul Apararii, Michael Fallon, a declarat ca ipoteza de lucru este ca atacul de miercuri a avut legatura cu terorismul islamic si ca politia verifica in prezent daca si alti oameni au fost implicati in organizarea atentatului de la Westminster.
UPDATE 20:00 Potrivit Sky News, Khalid Masood a fost profesor de engleza. Barbatul era casatorit si era tatal a trei copii
UPDATE 17:20 Politia a facut publica identitatea atacatorului. Acesta este Khalid Masood, de 52, nascut in Kent.
Barbatul locuia in regiunea West Midlands. Reprezentantii Scotland Yard au precizat ca atacatorul nu era vizat de nicio ancheta in desfasurare a autoritatilor britanice si nu au existat niciodata informatii despre intentia acestuia de a comite un atentat terorist in Marea Britanie.
Totusi, acesta era cunoscut autoritatilor si a fost condamnat anterior pentru alte infractiuni, inclusiv pentru posesie de arme albe, talharie si vatamare corporala din culpa. Prima condamnare la inchisoare a suspectului a avut loc in noiembrie 1983, fiind trimis in spatele gratiilor pentru distrugeri.
De asemenea, ultima sa condamnare a avut loc in 2003, atunci cand autoritatile l-au arestat cu un cutit asupra sa.
UPDATE 16:15 A fost identificata si a treia victima a atacului din Londra - Kurt Cochran - un turist din SUA. Informatia a fost dezvaluita de cumnata barbatului, intr-un anunt postat pe Facebook. VEZI AICI DETALII
UPDATE 14:50 Potrivit The Guardian, atacatorul - a carui identitate inca nu a fost facuta publica - nu se afla pe lista MI5 cu cei 3.000 de britanici care prezinta pericol imediat de comitere a unui act terorist. Premierul May a precizat ca atacatorul a fost in atentia serviciilor de securitate ca o "figura periferica" acum cativa ani.
Aproximativ 3.000 de britanici, cei mai multi islamici, sunt monitorizati pentru ca autoritatile ii considera capabili sa comita un atac. 500 dintre acestia fac obiectul unor investigatii si doar un numar foarte redus sunt supravegheati fizic.
The Guardian spune ca atacatorul nu se afla in nicuna din aceste situatii.
UPDATE 14:20 Amaq, agentia de stiri folosita de ISIS pentru a-si face publica propaganda, a anuntat ca gruparea este responsabila pentru atac, spunand ca autorul este "un soldat al Statului Islamic".
Politia Metropolitana a explicat ca atacatorul a fost inspirat de terorismul international pentru a duce la capat acest atac. Intre timp, ministrul britanic al Apararii, Michael Fallon, a declarat ca ipoteza de lucru este in prezent ca atacul de miercuri a avut legatura cu terorismul islamic si ca politia verifica in prezent daca si alti oameni au fost implicati. Aceasta ipoteza a fost confirmata, ulterior, intr-un discurs rostit de Theresa May. De asemenea, premierul a anuntat ca autorul atentatului este un barbat nascut in Marea Britanie si a fost anchetat in urma cu mai multi ani pentru extremism violent de catre MI5.
The Amaq message claiming Westminster attacker as 'soldier of Islamic State' pic.twitter.com/ThvHDDjVND
— Tom Cheshire (@chesh) March 23, 2017
UPDATE 13:10 Compania Enterprise din Birmingham, care inchiriaza automobile, a confirmat, intr-un comunicat, ca masina folosita in atacul de miercuri, de la Londra, ii apartine, relateaza BBC News.
“Un angajat a identificat vehiculul dupa ce a vazut numarul de inmatriculare intr-o imagine online. Am verificat si, imediat, am contactat autoritatile”, a precizat compania de inchiriere auto.
UPDATE 12:51 Premierul Theresa May a oferit detalii despre atac intr-un discurs in Parlamentul britanic. Autorul atentatului era britanic, era cunoscut de MI5 si fusese investigat in urma cu cativa ani intr-un caz de terorism.
UPDATE 12:30 Opt persoane au fost arestate in legatura cu atacul de miercuri, de la Westminster, a anuntat Politia Metropolitana citata de Sky News. Anterior, un reprezentant al Scotland Yard a anuntat ca sapte persoane au fost retinute in sase raiduri.El a precizat ca sunt in curs operatiuni la Londra, Birmingham si in alte zone din tara.
Politia l-a identificat pe autorul atacului, dar nu a facut publica identitatea sau nationalitatea sa. Ministrul britanic al Apararii, Michael Fallon, a declarat ca ipoteza de lucru este in prezent ca atacul de miercuri de la Westminster a avut legatura cu terorismul islamic si ca politia verifica in prezent daca si alti oameni au fost implicati.
UPDATE 10:35 Aysha Frade, in varsta de 43 de ani, de origine spaniola, se numara printre persoanele ucise in atac. Aceasta lucra ca profesoara in Londra si este mama doi copii. Primarul din orasul spaniol Betanzos, Galicia, unde locuieste familia ei, a confirmat decesul femeii.
"Nu am cunoscut, dar are doua surori care au o scoala britanic aici si alte rude in zona. Este o tragedie", a declarat primarul Ramon Garcia Vazquez, citat de The Guardian.
UPDATE 10:05 Politia ii avertizeaza pe oameni sa evite zona Parlamentului, in timp ce mai multe zone au fost inchise circulatiei.
UPDATE 9:55 Politia a revizuit din nou bilantul victimelor la 4 morti, inclusiv atacatorul. Alte 29 de persoane sunt ranite si tratate in spitalele din Londra. Sapte sunt in stare critica.
Cei patru decedati sunt politistul Keith Palmer, o femeie de aproximati 40 de ani, un barbat de aproximativ 50 de ani si atacatorul, relateaza The Guardian.
Sapte persoane au fost arestate la 6 adrese din Birmingham, a mai precizat Mark Rowley, de la Scotland Yard. Acesta a afirmat ca nu va dezvalui identitatea atacatorului, nedorind sa confirme daca acesta are nationalitate britanica. Totodata a rugat presa sa nu dezvaluie identitatea atacatorului ucis cat timp ancheta este in desfasurare. El a refuzat sa ofere detalii suplimentare despre raniti.
UPDATE 9:30 China a confirmat ca unul dinte cetatenii sai se numara printre ranitii in atacul terorist de miercuri, de la Londra, relateaza Associated Press. Guvernul de la Beijing si-a sfatuit cetatenii din Marea Britanie sa evite zonele aglomerate, dar si sa calatoreasca singuri noaptea.
UPDATE 9:15 Orase din intreaga lume si-au aratat solidaritatea cu Londra, luminand monumente-simbol in culorile drapelului britanic, dupa atacul terorist de miercuri, relateaza Daily Express.
La Paris, luminile din Turnul Eiffel au fost inchise la miezul noptii, pentru a le aduce un omagiu victimelor atacului.
Paris Stands With London, By Dimming Eiffel Tower From Midnight https://t.co/5xpCadeppf
— Tamil Media House (@tamilmediahouse) March 23, 2017
Primarul capitalei franceze, Anne Hidalgo, al carei oras a suferit mai multe atacuri teroriste in ultimii ani, si-a exprimat “solidaritatea” intr-un mesaj transmis omologului sau londonez Sadiq Khan. “Parisul si Londra au legaturi foarte stranse, care au devenit mai puternice in ultimele cateva decenii”, a adaugat ea.
Peste ocean, in Florida, roata panoramica Orlando Eye, de peste 120 de metri inaltime, a fost luminata in rusu, alb si albastru “Suntem alaturi de Londra. #rugati-vapentrulondra”, scrie intr-un mesaj publicat pe Instagram alaturi de o fotgrafie cu roata.
In Canada, Politia din capitala British Columbia, Victoria, a coborat drapelele in berna. “Drapelele noastre sunt in berna in onoarea ofiterului @metpoliceuk Keith Palmer, mort, & a celorlalte victime de la Londra”, a scris Departamentului de Politie dinVictoria pe Twitter.
Tel Aviv a luminat o fatada a Primariei in rosu, alb si ambastru, iar o alta fatada in culorile drapelului israelian, alb si albastru.
Cities across the globe pay tribute to London attack victims: From Tel Aviv to Paris to Orlando, there was an… https://t.co/qDshSWRa8I pic.twitter.com/YRAN2E9Wsq
— Running Experts (@Running_experts) March 23, 2017
Si celebrul ceas Big Ben a fost luminat in rosu, intr-un omagiu adus victimelor atacului.
Big Ben lights up to honor the victims of the attack near UK Parliament in London https://t.co/UXbZZKkRTl pic.twitter.com/H4fwaWXGFO
— moha arlaadi (@moha_arlaadi) March 23, 2017
Al doilea oras ca marime din Anglia, Birmingham, si-a aratat unitatea cu Londra luminand Biblioteca Municipala in culorile Union Jack.
“@BibliotecaBham luminata pentru a arata solidaritatea Birminghamului cu Londra. Gandurile noastre sunt alaturi de toti cei afectati de atacul #Westminster de astazi (miercuri – n.r.)”, a scris consilierul John Clancy, seful Consiliului Local din oras.
UPDATE 9:00 Mai multe persoane au fost arestate in cursul operatiunii desfasurate la Birmingham, au declarat surse citate sub acoperirea anonimatului de Sky News.
“Politia nu confirma acest lucru in aceasta dimineata (joi – n.r.), dar o sursa mi-a spus ca raidul de la o adresa din zona Edgbaston din Birmingham, din cursul noptii, are legaturi cu investigatia in curs privind atacul terorist din Londra”, afirma jurnalistul Sky News Mark White.
Zeci de ofiteri de politie au descins la o proprietate de pe soseara Hagley din Birmingham, iar fortele de ordine au inchis zona timp de cateva ore.
Potrivit BBC News, masina folosita in atacul de la Londra ar fi fost inchiriata din zona pe 16 martie.
Potrivit BBC News, masina folosita in atacul de la Londra ar fi fost inchiriata din zona. Zeci de ofiteri, o parte inarmati, au descins la adresa de pe soseaua Hagley. Drumul a fost inchis intre orele 23.00 (01.00 ora Romaniei) si 02.00 (04.00 ora Romaniei), iar martori din zona au declarat ca oameni au fost luati de fortele de ordine.
Potrivit BBC News, masina a fost inchiriata de la o firma din zona pe 16 martie. Desi circulatia in zona a fost redeschisa, numerosi ofiteri sunt inca mobilizati acolo. Politia a anuntat ca nu poate da detalii despre operatiune, deoarece face parte dintr-o ancheta in curs.
+https://t.co/7y5efwlmbc Birmingham area where London attack car was rented seal... https://t.co/uG2x3Oavbn #news pic.twitter.com/yKVrVF8BZZ
— Follow @JodyField (@JodyField) March 23, 2017
Ce spun martorii
"Nu vom ceda in fata terorii!", a spus Theresa May la cateva ore dupa tragedia din Londra. Atacul a fost calificat drept unul terorist, iar barbatul care a semanat panica ar fi avut legaturi cu islamismul extremist, sustin autoritatile.
Potrivit presei locale, suspectul ar fi fost de origine asiatica, insa politistii nu au confirmat deocamdata informatia. Pe de alta parte, declaratiile martorilor sunt cutremuratoare. Toti isi amintesc cu groaza cum individul a intrat cu masina in doua grupuri de persoane, apoi a atacat multimea cu o arma alba.
Panica s-a instalat in centrul Londrei in jurul orei 16:40, ora Romaniei. Focuri de arma rasunau in apropierea cladirii Parlamentului, iar oamenii alergau care incotro. Temerile martorilor s-au adeverit. Londra era tinta unui atac terorist, iar persoane nevinovate au fost prinse la mijloc.
"Mergeam pe pod cand am un autobuz a oprit chiar in fata mea si toata lumea a inceput sa tipe. Am vazut un pantof pe sosea si m-am gandit ca o persoana a fost lovita de o masina. Apoi, am vazut o alta persoana la pamant pe cealalta parte a strazii, apoi inca una mai departe, iar peste pod, in rau, era o persoana in apa", a povestit un barbat.
"Ne aflam chiar pe pod cand am auzit impuscaturi, ne-am intors si am vazut o masina cum a lovit o femeie, se afla deja sub rotile masinii si am auzit strigate. Apoi, am auzit din nou impuscaturi si am vazut persoane impuscate intinse pe jos, aproximativ zece, 12, erau in diferite locuri", a spus o femeie.
Sunt marturiile cutremuratoare ale celor care se aflau pe podul Westminster din inima Londrei. Atacatorul a intrat intentionat intr-un grup aflat pe pod, apoi si-a continuat drumul terorii catre cladirea Parlamentului. Acolo a prins sub rotile autoturismului o femeie, care nu a reusit sa scape cu viata.
Imediat, politistii de la Palatul Westminster au inceput sa traga focuri de arma catre suspect. In ambuscada, agentul care pazea cladirea a fost ranit grav. In apropiere se afla parlamentarul Tobias Ellwood, care i-a sarit imediat in ajutor. Presa l-a suprins pe acesta in timp ce ii facea masaj cardiac si respiratie gura la gura. Politicianul este acum numit "erou" pe retelele sociale. Eforturile sale au fost insa in zadar. Politistul, in varsta de 48 de ani, nu a raspuns manevrelor de resuscitare.
In jur, oamenii inca nu stiau clar ce s-a intamplat, iar autoritatile se grabeau sa evacueze zona.
"Am vazut o masina care a intrat in gard, langa Big Ben si am crezut ca este un accident. Cand m-am apropiat am vazut o persoana la pamant, fara sa se miste si era foarte mult sange pe jos. Cand am ajuns in piata am vazut ca erau foarte multe persoane speriate si multa securitate."
"Pentru prima data in viata mea am crezut ca voi muri, atat de aproape am fost. M-am apropiat si am vazut o masina care intrase in cladirea Parlamentului. Nu stiu daca era cineva prins dedesubt, insa erau persoane care incercau sa ajute."
Atacatorul a fost impuscat mortal de politisti. Perimetrul a fost incercuit, iar oamenii legii au cautat posibili complici.
In tot acest timp, Palatul Parlamentului a fost inchis, premierul Marii Britanii a fost scos din cladire in primele minute dupa incident, iar turistii aflati in London Eye au ramas blocati acolo zeci de minute.
UPDATE: Five people are now known to have died in London's worst terror attack in more than a decade >> https://t.co/KBQVkAhWmR #Signal107 pic.twitter.com/GgRhQfGBd2
— Signal 107 (@signal107) March 23, 2017
Miercuri seara, premierul Theresa May a facut o declaratie in care a criticat dur atentatul si a spus ca tragedia nu a fost un accident.
May: "Am cerut o intalnire cu comitetul de urgenta al guvernului, in urma atacului "diabolic si dezastruos", care a avut loc pe strazile capitalei noastre. Nivelul de amenintare terorista al tarii nostre a fost unul ridicat de ceva vreme si asa va ramane."
Intre timp, ranitii au ajuns in grija medicilor.
"Stim ca sunt multi raniti, printre care si agenti de politie. Nu putem estima in ce stare se afla", au transmis politistii.
Ranile acestora sunt "catastrofale", spun doctorii.
Autoritatile s-au grabit sa investigheze incidentul pe care l-au catalogat drept unul "terorist". Oamenii legii cred ca suspectul avea legaturi cu islamismul extremist.
Cinci sud-coreeni si 3 francezi se numara printre cei 40 de raniti in atac
Cinci sud-coreeni se numara printre cei 40 de raniti in atacul de miercuri de la Londra, relateaza agentia Yonhap, citata de BBC News. Una dintre victime, o femeie in varsta de 67 de ani, a fost ranita grav si este tratata la Spitalul St Mary.
Potrivit Ministreruli de Externe de la Seul, cei cinci au fost raniti in imbulzeala, cand oamenii incercau sa fuga din zona dupa atac. Trei femei si un barbat – cu varste cuprinse intre 50 si 60 de ani – au fracturi, iar o alta femeie – in varsta de aproximativ 60 de ani – are o rana la cap si a avut nevoie de o interventie chirurgicala.
Printre raniti se numara si trei elevi francezi, care se aflau intr-o vizita educationala, conform Daily Mail.
Sursa: Pro TV
Etichete: londra, atacator, atac terorist, masina inchiriata, westminster,
Dată publicare:
23-03-2017 07:33