Două persoane arestate pentru că ar fi folosit drone pentru a închide aeroportul Gatwick

×
Publicitate

Două persoane au fost arestate în ancheta asupra dronelor care au perturbat traficul pe aeroportul Gatwick din Londra.

Dronele au afectat 120.000 de călători, a anunţat poliţia britanică în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează AFP

''În cadrul anchetei privind folosirea în scop infracţional a unor drone care au perturbat serios zborurile la decolare şi aterizare pe aeroportul din Gatwick, poliţia din Sussex a efectuat două arestări la ora 22:00 (ora locală şi GMT) pe 21 decembrie ", a declarat ofiţerul de poliţie James Collis.

Zborurile au fost din nou suspendate vineri după-amiază pe aeroportul Gatwick, unde a fost semnalată încă o dată prezenţa unei drone, astfel că tot mai mulţi pasageri au fost afectaţi de anularea zborurilor pe al doilea aeroport ca mărime al Londrei, transmite agenţia Press Association.

După ce operaţiunile aeriene au fost oprite începând de miercuri seară, când două drone au apărut în apropierea pistei, zborurile au fost reluate parţial vineri dimineaţă.

Poliţia investighează posibilitatea ca mai multe persoane să fie în spatele acestei acţiuni. Vinovaţii riscă până la 5 ani de închisoare, după ce legislaţia britanică interzice din acest an utilizarea dronelor la mai puţin de 1 km de aeroporturi şi la o altitudine de peste 400 de picioare (122 de metri).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61960856
Regina Elisabeta, jignită de mama lui Meghan Markle. Ce mesaj i-a trimis înainte de Crăciun
Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, a fost invitată de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii să petreacă sărbătorile la Sandringham, împreună cu întreaga familie regală, relatează online ziarul spaniol ABC.
62007116
”Vestele galbene” au ieșit din nou în stradă. Proteste în Franța, chiar înainte de Crăciun
”Vestele galbene”, mişcarea contestatară ce l-a împins în corzi pe preşedintele francez Emmanuel Macron, organizează sâmbătă a şasea zi de manifestaţii.
61891588
Anunţul Ambasadei SUA la Bucureşti după blocarea parţială a activităţii Guvernului american
Ambasada SUA la Bucureşti anunţă, după blocarea parţială a activităţii Guvernului american, că serviciile pentru paşapoarte şi vize "vor continua în perioada în care nu există fonduri alocate pentru desfăşurarea activităţii, în măsura posibilităţilor".