Blair: Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei

62208938
Getty

Războiul din Ucraina arată că dominaţia Vestului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei către statutul de superputere, în unul dintre cele mai semnificative puncte de inflexiune din ultimele secole, a spus fostul premier britanic Tony Blair.

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

''Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune. Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia'', a declarat Blair într-o prelegere privind alianţa dintre SUA şi Europa, rostită la Londra, informează, duminică, Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit fostului şef al executivului britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul ''se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o raţională''.

Blair: China nu este Uniunea Sovietică

Preşedintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin şi a denunţat ca ''abuzive'' sancţiunile decise de Occident contra Moscovei.

''Locul Chinei ca superputere este natural şi justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică'', a mai spus Tony Blair, care a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997 - 2007.

Citește și Kremlinul vrea să afle cu orice preț rutele de aprovizionare cu arme occidentale din Ucraina. Ordinul dat de Serghei Șoigu

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova afirmă că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62272597
Proteste la Budapesta. Un pod de peste Dunăre a fost blocat de manifestanți

A fost a cincea seară consecutivă de proteste în capitala Ungariei.

62272598
Costul alimentelor de bază pentru micul dejun a crescut cu 71%, în ultimii doi ani, în Regatul Unit

Costul produselor de bază care alcătuiesc un mic dejun obişnuit a crescut cu peste 70% în ultimii doi ani, în Regatul Unit.

62272596
Canicula continuă să facă ravagii în Europa. Valul extrem de căldură a provocat sute de decese în Spania, în ultima săptămână

Bătălia cu focul continuă în Europa. Într-o regiune din Franța, peste 14.000 de oameni au fost evacuați.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.