Actrița Conchata Ferrel, cunoscută pentru rolul său din „Doi bărbați și jumătate”, a murit. Ce vârstă avea

62152871
Getty

Actriţa Conchata Ferrell, cunoscută pentru rolul menajerei Berta din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men”, a murit la vârsta de 77 de ani, informează Variety.

 

Ferrell a murit marţi, în Sherman Oaks, a confirmat un reprezentant al Warner Bros. Television, transmite News.ro.

Chuck Lorre, creator şi producător executiv al serialului „Two and a Half Men”, a transmis: „Îi spuneam Chatty. Şi toţi o iubeam. Doisprezece ani de suişuri şi coborâşuri şi multe, multe râsete. Trecând prin toate astea, a fost o stâncă. A fost unul dintre cei mai buni. Am avut privilegiul să îi spun prieten”.

Ferrell a fost spitalizată în luna mai şi a petrecut mai mult de o lună la terapie intensivă, unde a suferit un stop cardiac. Ea a fost apoi mutată într-un alt centru de tratament, unde i se făcea dializă şi respira ajutată de aparate.

Conchata Ferrell a jucat rolul Berta în toate cele 12 sezoane ale serialului. A primit două nominalizări la premiile Primetime Emmy, în 2005 şi 2007, pentru rol secundar. Ea a apărut în 212 episoade din 2003 până în 2015.

Charlie Sheen, starul „Two and a Half Men”, concediat din serial în 2011, i-a adus un omagiu pe Twitter, numind-o „o adevărată prietenă”.

Născută în Charleston, Ferrell a absolvit cursurile Marshall University, unde a şi jucat pentru prima dată într-o piesă de teatru.

Debutul în afara Broadway a venit în 1973, ca membru al companiei Circle in the Square. Au urmat mai multe roluri pe scenă şi televiziune.

A jucat în lungmetrajul „Heartland” (1979), apoi în „Edward Scissorhands”, „Network”, „Crime and Punishment in Suburbia” şi „True Romance”.

În 1992, a primit prima nominalizare la Emmy, pentru rolul avocatei Susan Bloom din serialul „L.A. Law”.

Cel mai recent a apărut în 2017, în „The Ranch” (Netflix). Între alte seriale în care a jucat se numără „Buffy the Vampire Slayer”, „Teen Angel”, „Matlock” şi „B. J. and the Bear”.

A fost căsătorită cu sunetistul Arnold Anderson, a avut o fiică şi două fiice vitrege.

 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62152864
Cel mai mare diamant roz din Rusia va fi scos la licitație. Cu cât ar putea fi vândut

Pasionaţii de bijuterii extrem de scumpe au ocazia să se lupte pentru o nouă bijuterie unicat.

62152858
Incendiu de proporții pe Kilimanjaro. Sute de pompieri și localnici se luptă cu flăcările

Un incendiu puternic de vegetație a cuprins unul dintre versanții muntelui Kilimanjaro din Africa.

62145406
Italia relaxează restricţiile impuse pentru români. Categoriile care scapă de izolare când intră în țară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile italiene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Italiană în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.