Legea care i-ar putea scapa de datorii pe romanii care nu mai pot plati creditele pentru casa. Bancile NU sustin propunerea

×
Publicitate

Cheile de la casa ar putea acoperi creditele de la banci. Pentru cei care nu isi mai pot plati ratele, cativa parlamentari au scris o lege prin care datoria s-ar stinge simplu.

Clientul isi anunta banca atunci cand nu mai poate plati si ii cedeaza proprietatea, fara sa mai dea vreun ban. "Nu este normal ca prin criza sa treaca doar clientul, nu si banca", spun cei cu datorii. Bancherii nu sustin insa ideea.

Din 2008, Florin Jipa este proprietarul unui apartament de trei camere, pentru care s-a imprumutat la banca. Atunci, casa i-a fost evaluata la 130 de mii de euro. Astazi insa, banca i-a refuzat cerea de refinantare pe motiv ca imobilul mai valoreaza doar 60 de mii de euro.

Florin Jipa: "Am fost chiar la banca care mi-a evaluat apartamentul. Mi-a spus ca trebuie sa vin cu o alta proprietate. Nu pot sa fiu finanatat pentru ca valoarea imobilului nu mai corespunde cu valoarea imobilului din momentul in care am luat creditul."

Daca ar renunta sa mai plateasca ratele, Florin ar pierde si casa lui, dar ar avea de suferit si parintii sai, care l-au girat. Inspirati de astfel de cazuri, dar si de drepturile pe care le au clientii bancilor in alte tari, cativa deputati au scris o lege prin care orice credit ipotecar se poate stinge simplu: cand titularul nu mai poate plati ratele, isi va putea ceda proprietatea. Din acel moment, omul nu va mai fi dator bancii.

Citește și
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore

Daniel Zamfir, deputat PNL: "Anunta banca: "stimata banca, nu mai pot plati, vreau sa trec la procedeul dare in plata". In teremen de trei zile se pun in legatura cu un notar, un avocat."

Potrivit initiativei, clientul va trimite o notificare bancii prin care anunta ca vrea sa ii transmita dreptul de proprietate si sa stinga datoria. Nu va fi inscris in biroul de credite, iar gestul nu-l va impiedica mai tarziu sa faca un nou imprumut.

Gheorghe Piperea, avocat: "Bineinteles ca face aceasta cerere daca este supraindatorat. Daca are un imobil, locuinta supusa executarii silite, si daca e evident in ce-l priveste ca in urmatorii 3-4 ani de zile nu are cum sa faca plata."

Surse din sistemul bancar au declarat pentru Stirile PROTV ca nu sustin o astfel de prevedere, care ar afecta stabilitatea bancilor. Reprezentantii clientilor spun insa ca temerile lor nu stau in picioare.

Alin Iacob, presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare: "Bancile au acceptat acea garantie la momentul acordarii creditului. Evaluarea s-a facut de catre evaluator impus de banca, astfel incat aceasta sustinere pare destul de lipsita de temei."

O prevedere asemanatoare este cuprinsa in Directiva Europeana numarul 17 din 2014, pe care ANPC vrea sa o transpuna intr-un proiect de lege, dar care va avea efect abia pentru contractele incheiate din martie 2016. Actuala propunere vizeaza insa si contractele aflate in derulare, dar ca sa ajunga lege, ea va fi dezbatuta de deputati si senatori.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore

Bulgaria a aderat la zona euro în ianuarie 2026. În regiune, Cehia, Ungaria, Polonia și România sunt încă state membre ale Uniunii Europene care își păstrează propriile monede naționale.

Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale
Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale

Economia europeană are nevoie de o "revizuire profundă" pentru a face faţă "zorilor unei noi ordini internaţionale", a declarat miercuri preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru postul de radio francez RTL, preluat de Reuters.

Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a obține Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a obține Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.