Obligatiile sistemelor publice de pensii din 19 tari ale UE fata de contribuitorii si pensionarii actuali se ridica la 30.000 miliarde euro, de cinci ori datoria publica bruta totala, potrivit unui studiu efectuat pentru Banca Centrala Europeana.
Studiul a fost efectuat de un centru de cercetare din cadrul Universitatii Freiburg, pe anul 2009, si calculeaza totalul obligatiilor sub forma de pensii pe care statele ar trebui sa le plateasca tuturor persoanelor incluse in schemele publice la acea data, daca sistemele ar fi fost lichidate imediat.
Astfel, sistemul public de pensii din Germania avea in 2009 obligatii totale de 7.600 miliarde euro catre populatia actuala, cele mai mari din Europa, urmata de Franta, cu 6.700 miliarde euro, potrivit raportului, citat de Bloomberg.
"Este o situatie complet nesustenabila care trebuie reversata", avertizeaza Jacob Funk Kirkegaard, asociat al Peterson Institute for International Economics din Washington. Riscurile financiare sunt accentuate in Europa de amenintarea recesiunii si de masurile de reducere a datoriilor de stat.
Ratele de natalitate in stagnare sau in scadere si cresterea duratei medii de viata se adauga la presiunile din sistem. Autorii raportului estimeaza ca procentajul din productia economica destinat cheltuielilor sistemelor publice de pensii va creste pana in 2060 cu 25%, la 14%.
Ridicarea varstelor de pensionare si scaderea transferurilor sunt masuri esentiale pentru orice tip de program sau acord menit sa coaguleze zona euro, potrivit mai multor analisti, inclusiv Fergal McGuinness, seful diviziei Mercer de consultanta pe pensii pentru Europa Centrala si de Est. Europa are cea mai ridicata pondere din lume a persoanelor cu varsta de peste 60 de ani in totalul populatiei, de 22% in 2009, iar prognozele Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) indica extinderea la 35% pana in 2050.
La nivel global, ONU estimeaza ca numai 11% din populatie are peste 60 de ani, pondere care ar trebui sa se dubleze pana in 2050, la 22%. Numarul persoanelor cu varsta de peste 65 de ani din cele 34 de tari ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) este asteptat sa creasca de patru ori pana in 2050, la 350 milioane, de la 85 milioane in 1970.
Potrivit lui Charles Cowling, director executiv la JLT Pension Capital Strategies Londra, durata medie de viata creste in Europa cu 5 ore pe zi. Potrivit ONU, durata medie de viata a populatiei din tarile dezvoltate va creste la 83 de ani pana in 2050, de la 75 de ani in 2009.
exemplu newsletter
A creat cea mai populara bautura. Acum da o lovitura fatala companiei pe care a facut-o celebra
Romanul care investeste 100 milioane euro in explorarea unui zacamant cu uriase rezerve de petrol
Unul din doi romani, din orase mici si medii, are masina. Economia tarii - studiu de perceptie
BNR: Leul ar putea pierde si mai mult teren in fata euro, iar preturile vor creste cu 3% in 2013
Analiza CNN: Ce inseamna victoria lui Francois Hollande pentru economia Europei
iLikeIT: Cum poti
Incendiu intr-un apartament din Timisoara. Locatarii din bloc au fost evacuati de urgenta
Sezonul fracturilor. Curatenia de Pasti se incheie la ortopedie
SOCANT. Un copil de doi ani a murit in fosa septica
Gradina din spatele blocului. Locatarii s-au transformat in agricultori de ocazie
Comentarii(4)