Emotii pentru pasagerii unei curse Tarom! Avionul a iesit de pe pista

×
Publicitate

Incidentul s-a consumat in jurul orei 10. In cursa RO 261 care mergea de la Bucuresti la Istanbul se aflau 83 de pasageri, plus echipajul.

Pilotii au avut ghinion de vreme potrivnica pe aeroportul Ataturk. A plouat, vintul a batut cu putere, iar pista era plina de apa. Asadar, conditii grele pentru franarea unui avion de 60 de tone, cum este Boeing-ul 737 seria 700 care efectua aceasta cursa.

La mansa se afla directorul general al Autoritatii Aeronautice in persoana, cercetat in acest moment pentru pensia uriasa pe care o incaseaza de la stat.

Reprezentantii companiei spun ca nimeni nu a fost ranit, iar evacuarea pasagerilor s-a facut absolut normal.

Aeronava a fost deja adusa inapoi pe platforma si inspectata, iar trenul de rulare pare neafectat de incident. De aceea, compania Tarom a luat decizia ca zborul pereche, cursa de la Instanbul la Bucuresti, sa fie facut de acelasi avion.

Citat de Mediafax, liderul Sindicatului Liber din Autoritatea Aeronautica Civila Romana, Adrian Ioan, a declarat, ca Florea Geica, prin contractul de management, nu are voie sa conduca aeronave. Potrivit acestuia, Geica este in conflict de interese. Incidentul este cercetat acum de o echipa de specialisti. Pana la finalizarea cercetarii, Florea Geica nu mai are drept de zbor.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
60165147
Noaptea accidentelor pe soselele din Romania

Ambulantele au fost alertate dupa ce localnicii din Podirei au vazut uluiti cum un autoturism zboara de pe sosea si se da de mai multe ori peste cap. Masina a izbit apoi un stalp de telefonie, iar in cele din urma s-a infipt in malul unui sant.

60172399
Ioana Santa a obtinut titlul de Reporter European

Stirile Pro Tv au obtinut inca un premiu: titlul “Reporter European”, oferit de Reprezentanta Comisiei Europene si Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania.

60171735
A zburat cu parapanta si s-a prabusit pe stanci!

Drama romaneasca la Festivalul Jocurilor Aeriene din Turcia. Un neurochirug de la Spitalul Militar din Bucuresti a murit si un alt conational a fost ranit dupa ce au executat un salt cu parapanta. Cei doi au ajuns sa se ciocneasca in aer si s-au prabusit.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.