Canalul de Telegram independent rus Astra a semnalat că a fost atacată întreprinderea militară „75 Arsenal”, responsabilă cu producţia de arme şi muniţii, precum şi cu repararea vehiculelor de luptă şi a echipamentelor de artilerie, potrivit autorităţilor locale şi media independente ruse şi ucrainene, informează EFE, scrie Agerpres.

Locuitorii din Serpuhovo au relatat pe reţele de socializare locale despre explozii puternice după trecerea unor drone, precum şi a cel puţin trei rachete, potrivit canalului Astra.

Canalul ucrainean de Telegram Exilenova+ a semnalat de asemenea că regiunea capitalei ruse a fost atacată nu doar cu drone, ci şi cu rachete.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a indicat că în timpul nopţii au fost doborâte 163 de drone în apropierea oraşului, dintr-un total de 630 de drone lansate împotriva capitalei Rusiei, cele mai multe fiind neutralizate de la distanţe mari.

„În cartierul Voronovo din districtul Novaia Moskva, două persoane au fost rănite. Acestea au primit îngrijirile medicale necesare", a adăugat el.

Între ora locală 01:30 (22:30 GMT miercuri) şi ora 04:00 (01:00 GMT), în sudul capitalei ruse s-au auzit numeroase lansări de rachete antiaeriene şi explozii provocate de drone, informează EFE.

În regiunea rusă Lipeţk au fost doborâte 20 de drone, potrivit informaţiilor publicate pe Telegram de guvernatorul local, Egor Artamonov.

„Nu există morţi. O persoană a fost rănită. Este vorba de o rană gravă, dar medicii au reuşit să-i salveze viaţa”, a precizat el.

Atacul a avariat o clădire de locuinţe şi o policlinică locală, care a trebuit să fie închisă temporar.

La rândul său, guvernatorul regiunii Voronej, Aleksandr Gusev, a indicat pe canalul său de Telegram că forţele antiaeriene au doborât 44 de drone deasupra regiunii sale.

Ministerul rus al Apărării susţine în raportul său zilnic de dimineaţă că sistemele de apărare antiaeriană ruse „au interceptat şi distrus 808 de drone ucrainene cu aripi fixe” deasupra a 17 regiuni ruseşti, a peninsulei Crimeea (anexate) şi a Mării Negre.