Politist aflat sub influenta alcoolului, implicat intr-un accident rutier

×
Publicitate

UPDATE: 40 de oameni au fost in pericol de moarte pe o sosea din Arad, din cauza unui politist inconstient. Baut, omul legii a intrat cu masina intr-un autocar si l-a rasturnat. Patru pasageri, dintre care trei copii, au fost raniti.

Speriati si revoltati, pentru ca subinspectorul avea de gand sa fuga de la locul accidentului, calatorii au vrut sa il linseze pe vinovat.

Politistul a fost salvat de colegii de la rutiera, veniti sa ancheteze toata povestea. Oamenii au fost greu de controlat cand au realizat ca individul s-a urcat baut la volan si era sa-i bage pe toti in mormant.

Cei 39 de pasageri si soferul se intorceau din Franta si Spania. Majoritatea dormeau cand masina s-a rasturnat. Imediat dupa, toata lumea a inceput sa urle.

Calatorii si-au adunat cu mare greutate bagajele azvarlite peste tot. Cativa au intins mese si scaunele pliante, ca sa se poata odihni in lungile ore pe care le-au avut de asteptat pana cand a venit o alta masina sa-i recupereze.

Subinspectorul care a provocat accidentul lucreaza de 5 ani la departamentul judiciar din Politia Arad.

Politistul care a provocat accidentul a scapat fara nicio zgarietura, cu toate ca masina lui a retezat un stalp dupa impactul cu autocarul. Subofiterul de la judiciar are insa dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si a ramas fara permis pentru ca a condus baut.

Victimele lui, 3 copii minori si un barbat din autocar, au avut nevoie de ajutorul medicilor de la SMURD. Din fericire, n-au ramas in spital.

Articol recomandat de sport.ro
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Citește și...
Drone intrate în spațiul României, după care au produs explozii în Ucraina. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol

Autorităţile au transmis, joi seară, un nou mesaj RO-Alert în nordul judeţului Tulcea. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea au fost ridicate de la sol.

Misiune contracronometru după ce un bebeluș a rămas blocat într-o mașină, în Pitești. Ce s-a întâmplat

Un sugar care a rămas blocat într-o maşină din Piteşti a fost salvat, joi, de poliţiştii locali. Părinţii şi fraţii copilului ieşiseră pentru a cumpăra ceva de la un restaurant şi, din cauza unei defecţiuni, portierele s-au blocat. 

Apele Române: România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, mai ales că nici în bazinul superior al Dunării nu sunt prognozate precipitații în perioada imediat următoare, potrivit Administrației Naționale Apele Române.

Recomandări
Cum se vor putea programa românii la medic din noua platformă ”e-Sănătatea Mea”

Din luna septembrie, pacienții vor putea să își programeze online vizitele în ambulatoriile de specialitate din sistemul public. Apoi, doctorii vor putea emite rețete electronice și scrisori medicale direct prin noua platformă. 

Debitul Dunării se apropie de un nivel critic. Ce riscă România dacă va fi oprit și reactorul 2 de la centrala Cernavodă

Este alertă pe piața energiei. Autoritățile au amânat deocamdată decizia de a opri și reactorul 2 de la centrala nucleară Cernavodă, din cauza debitului scăzut al Dunării. Însă pericolul nu a trecut, dimpotrivă. 

FK Auda - FCSB 4-1. Rușine istorică: ”Roș-albaștrii”, eliminați din Europa cu 7-3 la general de o echipă necunoscută

FCSB a fost învinsă și în meciul retur din Conference League, după ce în prima manșă a pierdut cu 3-2, iar ”roș-albaștrii” suferă o eliminare rușinoasă din Europa. Meciul FK Auda - FCSB s-a terminat cu scorul de 4-1, un neveromisil 7-3 la general.