Dobanzi mai mici la creditele in lei, abia peste jumatate de an!

×
Publicitate

Doriti credite mai ieftine? Mai aveti de asteptat cateva luni, ne transmit bancherii, chiar daca guvernatorul Mugur Isarescu le-a atras atentia ca dobanzile practicate de ei sunt mult prea mari.


Finantistii tin insa cu dintii de procente, desi numarul de imprumuturi acordate a scazut si de 20 de ori fata de 2008.

Cei mai pesimisti dintre bancheri spun ca mai avem de asteptat cam jumatate de an pana cand dobanzile la creditele in lei vor ajunge la un nivel acceptabil. Insa la creditele in euro ar putea chiar sa creasca, daca instabilitatea politica persista.

Bancherii admit totusi ca n-au cum sa atraga prea multi clienti cu niste dobanzi atat de mari pe timp de criza.

Pe langa faptul ca sunt scumpe, imprumuturile se si acorda foarte greu. Exista banci care dau credite de consum doar clientilor care au deja un credit ipotecar la care nu au intarziat niciodata cu rata.

Exista insa si vesti bune pentru cei care vor sa scape mai repede de datorii. De la jumatatea anului viitor bancile vor limita comisionul de rambursare anticipata la maximum 1%, pentru imprumuturile de consum intre 200 si 70.000 de euro.

In acest moment, dobanzile medii la creditele ipotecare in lei sunt de 17%, iar la cele in euro de aproximativ 10%. In timp ce pentru imprumuturile de nevoi personale ajung la 25% in lei si la 20% in euro.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Tanasescu: Romania poate acoperi gaura din buget, dar va plati scump

Pana la sfarsitul acestui an, fiecare bugetar isi va lua un concediu fara plata de cel mult opt zile, adica patru zile in noiembrie si patru zile in decembrie, si nu zece zile, cat prevede legea de reorganizare a unor institutii si autoritati publice.

Asigurarile pentru case, mai ieftine cu 20%

Politele de asigurare pentru locuinte s-au ieftinit in medie cu 20%, ca urmare a scaderii valorii de piata a locuintelor.

Cursul de schimb s-a mentinut sub 4,3 lei/euro

UPDATE: Interesul redus pentru leu al jucatorilor din piata valutara interbancara s-a mentinut si in sedinta de marti, iar cursul de schimb a oscilat nesemnificativ, sub 4,3 lei/euro.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.