Misterul satului din Bacau despre care localnicii spun ca ar fi bantuit de o mireasa

×
Codul embed a fost copiat

Un subiect a aprins imaginatia localnicilor din Lipova, judetul Bacau. Oamenii sunt convinsi ca pe meleagurile lor si-ar face veacul mai multe fantome, si asta mai ales de cand un gospodar a gasit un schelet uman, in timp ce sapa in curte.

Acum, satenii vorbesc cu tot mai mult patos ba despre o mireasa care apare la asfintit si ii ademeneste pe trecatori in padure, ba despre diverse aratari care ii sperie pe pamanteni, la ceas de seara.

In zonA a fost pe vremuri si o moara, distrusa de un incendiu, iar batranii spun ca spiritele celor care au pierit atunci nu ar vrea sa paraseasca aceasta lume.

"Cu apa nu dadeam inainte ca tot cumpene am avut mereu. Nu puteam sa sap aici", a declarat proprietarul.

Proprietarul locuintei care a descoperit scheletul povesteste ca, de ceva timp, incearca sa faca santzuri pentru canalizare, dar de fiecare data apar probleme. Desi nu este superstitios, se gandeste totusi ca ghinioanele ar avea legatura cu oasele pe care le-a gasit in timp ce sapa.

Citește și
petrol burse
Cea mai bună zi din ultimii trei ani pentru bursele europene joi. Pauza tarifară anunțată de Trump a contribuit la creșteri

"Am bagat sapa asa si am tras. Eu credeam ca-I lemn. Femeia a zis ca o fi de la cires. Am chemat un vecin mai batran care a zis ca-I ciolan de animal, de vitel.", a spus Mihai Jambu, proprietarul casei.

Barbatul a sunat la 112, iar oamenii legii au luat osemintele si le-au dus la IML. Vestea s-a raspandit repede in sat, iar localnicii au inceput sa faca legatura intre aceasta descoperire si alte intamplari.

"Trecand pe carare mi-a aparut ceva in fata. Cand ma apropiam se apropia si cand ma indepartam se indeparta. Vreo jumatate de ora m-a chinuit asa si pe urma m-am intors si am plecat. Sub forma de om exact ca omul era.", a spus un satean, Vasile Santa.

"Se spune ca pe zona asta iese noaptea o mireasa, un ghem de ata vad oamenii. Vad altii mai slabi din fire.", a mai declarat un localnic.

"Popa saltase fusta si nu mai putea sa fuga. "Dar ce ai vazut?" O zis ca mergea pe drum si mergeau pe langa el si facea buf-buf."

Acum, si proprietarii gospodariei au inceput sa aiba indoieli.

"Stam cu ideea ca am calcat pe el si la cap era casa unde dormeam noi.", mai spune Mihaela Jambu, sotia proprietarului.

Localnicii care nu cred in astfel de povesti spun cA, cel mai probabil, osemintele ar fi ale unui soldat cazut la datorie.

"Nu exista. Astea-s prostii. "Credeti in povestile cu fantome?" Nu exista asa ceva.", declara o sateanca.

Satenii vor sa ingroape crestineste ramasitele, in speranta ca vor alunga duhurile rele.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Cea mai bună zi din ultimii trei ani pentru bursele europene joi. Pauza tarifară anunțată de Trump a contribuit la creșteri
Cea mai bună zi din ultimii trei ani pentru bursele europene joi. Pauza tarifară anunțată de Trump a contribuit la creșteri

Bursele europene au încheiat ziua de joi în creştere puternică, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o suspendare temporară a noilor tarife impuse majorităţii partenerilor comerciali ai SUA, în pofida incertitudinilor. 

O femeie din Suceava a distrus cu pietre mașina unei polițiste. De ce s-a răzbunat pe agentă
O femeie din Suceava a distrus cu pietre mașina unei polițiste. De ce s-a răzbunat pe agentă

O femeie din orașul sucevean Milișăuți a provocat distrugeri mașinii personale a unei polițiste, chiar în fața sediului de Poliție, supărată că a fost întreruptă în timpul unei partide de sex.

Și-a spălat adidașii cu detergent și i-a luat în picioare. L-a prins ploaia, iar pățania lui a devenit virală
Și-a spălat adidașii cu detergent și i-a luat în picioare. L-a prins ploaia, iar pățania lui a devenit virală

Postarea unui tânăr care și-a spălat adidașii cu detergent, iar apoi aceștia au făcut clăbuci în ploaie, a devenit virală.

Recomandări
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO

Responsabilii americani i-au avertizat pe omologii europeni că, dacă nu-și consolidează până în 2027 capacitățile defensive, Statele Unite își vor sista participarea la anumite mecanisme de apărare ale NATO.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.