Noi reguli pentru ITP, de anul viitor. Inspecţii mai dese la maşinile vechi

61930890
iStock

De la 1 ianuarie, românii cu maşini noi vor avea o supriză plăcută referitor la inspecţia tehnică periodică - în schimb, cei cu vehicule vechi or să treacă mai des pe la ITP.

Un act normativ care a apărut recent în Monitorul Oficial prevede noi reguli pentru Inspecţia Tehnică Periodică. Mai precis, maşinile vor putea trece ITP-ul cu defecte minore, dar dacă se constată defecte mai grave, acestea trebuie reparate în maximum 30 de zile.

„În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială”, se precizează în Legea nr. 260/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, care se va aplica de la 20 mai 2018.

Mai concret, deficiențele minore sunt definite drept „deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore”. Legea care este acum în vigoare nu are prevederi de acest fel.

De asemenea, în cazul mașinilor cu o vechime de 12 ani sau mai mult, ITP-ul va fi necesar anual, nu o dată la doi ani, ca ăn momentul de faţă. Pe de altă parte, mașinile noi vor avea de trecut primul ITP abia după trei ani de la înmatriculare. Aceste reguli nu se aplică de la 20 mai, ci chiar de la 1 ianuarie.

Citește și
Volkswagen va folosi datele culese de senzori și imaginile provenite de la mașinile clienților din România. Ce înseamnă asta
Volkswagen va folosi datele culese de senzori și imaginile provenite de la mașinile clienților din România. Ce înseamnă asta

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Volkswagen va folosi datele culese de senzori și imaginile provenite de la mașinile clienților din România. Ce înseamnă asta
Volkswagen va folosi datele culese de senzori și imaginile provenite de la mașinile clienților din România. Ce înseamnă asta

Volkswagen va folosi și în România datele de senzori și imaginile provenite de la autovehiculele clienților săi, scopul fiind optimizarea continuă a sistemelor de asistență pentru șofer. Grupul auto precizează că este necesar consimțământul clienților.  

Cum va arăta noua Dacia, care se lansează în 2026. Imagini și motorizare cu cel mai nou model lansat de Dacia
Cum va arăta noua Dacia, care se lansează în 2026. Imagini și motorizare cu cel mai nou model lansat de Dacia

Noua Dacie programată pentru lansare în 2026 marchează o etapă importantă în evoluția gamei mărcii, printr-un design modern, proporții echilibrate și o orientare clară spre eficiență și spațiu.

 

2025 a adus o creștere ușoară pe piața auto: ”Vom vedea în continuare mașini hibrid cu o creștere semnificativă”
2025 a adus o creștere ușoară pe piața auto: ”Vom vedea în continuare mașini hibrid cu o creștere semnificativă”

2025 a adus o creștere ușoară pe piața auto, stimulată mai ales în luna decembrie de programul Rabla. Pentru acest an, perspectivele sunt deocamdată incerte.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.