Valeriu Gheorghiță a ajutat la vaccinare în comuna Izvoru, locul unde a copilărit: ”Sunt emoționat”

62191549
Facebook.com

Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a fost duminică în comuna Izvoru, din judeţul Argeş, locul unde a copilărit, alăturându-se în campania de imunizare a populaţiei echipei medicale a centrului deschis în zonă.

Duminică, preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a fost în locul unde a copilărit, în comuna Izvoru, din judeţul Argeş. Alături de echipa medicală a centrului deschis aici, a vaccinat persoanele care doresc să se imunizeze.

Activitatea a început la ora 10,00, iar vaccinarea s-a realizat doar cu buletinul, fără programare în platformă.

''Sunt emoţionat şi nerăbdător ori de câte ori revin în locul naşterii mele. Mi-e dor de meleagurile copilăriei, de părinţi şi de toţi cei dragi, alături de care am crescut. Îmi doresc ca împreună cu ai mei colegi argeşeni să facem încă un pas către normalitate! Să vaccinăm'', a fost mesajul transmis de Valeriu Gheorghiţă.

Prima persoana vaccinată de medicul militar a fost un adolescent de 16 ani. Printre cei vaccinați de dr. Valeriu Gheorghiță s-a numărat și verișoara sa de gradul I, care l-a îmbrăţişat.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62191544
Accident grav în județul Iași. O mașină în care se aflau 5 persoane a intrat într-o casă

O mașină în care se aflau cinci persoane au fost implicate într-un accident pe DN 28, în comunca Gorban, județul Iași.

62184549
O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria, de la AstraZeneca, a intrat în ţară

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 108.000 doze de vaccin Vaxzevria vor ajunge luni la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

62191491
Amenzi și dosare penale, după controale ale Gărzii de Mediu. Ce nereguli s-au descoperit în Prahova

Șefii Gărzii de Mediu și-au îndreptat în ultimele zile atenția spre județul Prahova.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia anunță un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni ar urma să fie vizați, spun sursele Știrilor ProTV.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.