Tribunalul Bucureşti anulează diploma de doctor a lui Darius Vâlcov

62169922

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov. Decizia nu este definitivă, potrivit News.ro.

Decizia instanței vine după ce CNATDCU a stabilit că 23% din teza acestuia de doctorat reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori.

”Admite cererea. Dispune anularea diplomei de doctor seria F nr.0003384 eliberată sub nr.448/19.10.20210. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, este minuta şedinţei.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti- Secţia a-II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Cererea privind anularea diplomei a fost făcută de către Academia de Studii Economice din Bucureşti.

În aprilie 2020, Comisia de lucru a CNATDCU, care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz, propunând retragerea titlului de doctor, a stabilit că aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a fostului consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori.

Darius Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă, a decis Comisia de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) în urma unei sesizări primite la scurt timp după ce PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că teza de doctorat a lui Vâlcov este plagiată.

”49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE, făcut public în octombrie 2019.

Deşi a fost invitat în faţa Comisiei de Etică pentru a-şi susţine poziţia faţă de acuzaţiile aduse şi pentru a se apăra, fostul consilier al premierului Dăncilă nu s-a prezentat.

PressOne relata, în februarie 2019, că Darius Vâlcov a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti.

Darius Vâlcov a respins acuzaţiile, afirmând că este vorba despre o acţiune de decredibilizare a sa la a cărei origine ar fi " o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI "inclusiv acoperiţii".

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62170087
Octavian Leru, veteran de război, s-a vaccinat anti-COVID, la vârsta de 99 de ani

Octavian Leru, în vârstă de 99 de ani, președintele de onoare al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, și general în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a vaccinat împotriva COVID-19, anunță Ro Vaccinare, pe pagina de Facebook a instituției.

62170086
Cine este activistul Daniel Bodnar, rănit grav într-un accident rutier

Activistul Daniel Bodnar a fost operat miercuri, după ce a fost rănit grav într-un accident de circulație. Tânărul a suferit o fractură de coloană lombară, care i-a paralizat membrele inferioare.

62170064
Bătrânii vulnerabili din Arad și Timiș nu au fost vaccinați nici până acum. "Mi-e frică să nu mor"

Guvernul modifică lista persoanelor incluse în etapa a II-a a campaniei de vaccinare și adaugă mai multe instituții publice. Șeful fiecăreia va stabili care sunt angajații fără de care instituția nu poate funcționa, așadar trebuie vaccinați.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.