Trenurile cu locomotive colorate, modul prin care CFR vrea sa atraga calatori. Cat face un astfel de tren pana la mare

61688179

Prin Romania circula de miercuri locomotive colorate, cu motive populare. Prima a plecat din Bucuresti spre Constanta.

Face doua ore pana la mare, iar conducerea CFR sustine ca trenuri de acest tip vor circula in curand, cu viteza sporita, si spre Brasov sau Craiova, cand vor fi reparate liniile.

Prima locomotiva vopsita a iesit in evidenta pe peroanele cenusii ale Garii de Nord. Pictura isi doreste sa ascunda cei 30 de ani de vechime ai locomotivei.

Iata cum aratau trenurile in 1960, cand erau principalul mijloc de transport. Dupa revolutie, multe ajunsesera intr-o stare jalnica, iar oamenilor le era teama sa mai urce in ele.

Ca sa scoata din memoria publica aceste imagini, CFR Calatori sustine ca a si reparat trenurile, nu doar le-a vopsit locomotivele.

Carmen Nistor, artist: "S-a nascut aceasta hora cu dansatori, in care fiecare pereche reprezinta stilizarea unui costum dintr-o zona istorica a Romaniei. La vopsirea acestei locomotive au lucrat timp de o saptamana sase oameni, s-au consumat 4 litri de vopsea si 4 litri de lac. Intr-un final investitia totala este de o mie de lei."

Dar, mai mult decat culoare, pasagerii vor siguranta, confort si... viteza.

Calator: "Nu am calatorit de mult timp cu trenul, sunt ani, 10 ani. Avem asteptari."

Calator: "Frumos colorata. Sper sa functioneze bine. Este prima data in ultimii 10 ani cand iau trenul."

Mecanicul da asigurari ca locomotiva pictata este sigura.

Petre Toma, mecanic de locomotiva: "Exclus asemenea probleme, hore nu exista hore la noi."

Insa, din cauza infrastructurii proaste, viteza medie in Romania este putin peste 40 de kilometri pe ora. Doar spre Constanta trenurile circula cu 160 de km pe ora.

Iosif Szentes, directorul CFR Calatori: "In viitorul apropiat, sa extindem aceasta oferta si pentru calatorii care doresc direct de la Brasov, respectiv de la Craiova la Constanta. 160 km la ora."

Este vorba doar de trenuri cu viteza sporita. Cele cu viteze de peste 200-300 de kilometri la ora sunt deocamdata un vis frumos si indepartat pentru noi.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cum se resimte criza elena in randul turistilor. Povestile romanilor aflati in aceste momente in Grecia

Atentie, nu plecati in Grecia fara bani in buzunar. Cardurile ar putea fi inutile. In multe zone turistice, atat de pe continent, cat si din insule, bancomatele nu mai functioneaza.

Sanctiuni usturatoare pentru turistii care campeaza pe plajele salbatice de la Corbu si Vadu. La ce sume se ridica amenzile

O amenda cat tot concediul: asta va paste daca mergeti cu cortul sau rulota pe plajele salbatice de la Corbu si Vadu.

Avertisment pentru romanii care merg in vacanta de vara in Bulgaria. "Nivelul criminalitatii este unul mediu"

Daca plecati cu masina in Bulgaria, incheiati si o asigurare pentru furt.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,