SMS-urile lui Dragnea din rechizitoriu: "Veti primi 7 mesaje. Urmati instructiunile cu strictete"

×
Publicitate

Procurorii au trecut in rechizitoriu toate mesajele pe care Liviu Dragnea le-a trimis in ziua referendumului. Vicepremierul a fost trimis in judecata, fiind acuzat ca si-ar fi folosit autoritatea si influenta pentru a obtine o prezenta de minimum 60%.

Procurorii DNA il acuza pe Liviu Dragnea ca a coordonat un mecanism complex in care a implicat mai multe persoane asupra carora avea influenta prin prisma functiilor, ca sa fraudeze rezultatele privind participarea la vot, ca a instigat la violarea secretului votului, dar si la darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului. Aceste infractiuni se pedepsesc cu inchisoare de pana la 5 ani.

Procurorii anticoruptie spun ca sub coordonarea lui Dragnea s-a creat un sistem informatic ce permitea schimbul de mesaje in timp real intre mii de utilizatori, pentru a identifica sectiile de vot cu o prezenta slaba la urne. In plus, acelasi sistem permitea si transmiterea de mesaje oamenilor din teren, ca sa ia masuri pentru cresterea artificiala a numarului de votanti.

Astfel, in ziua votului – 29.07.2012 au fost transmise urmatoarele comunicari:

- orele 15:17 – Liviu Dragnea: "Veti primi imediat 7 mesaje foarte importante. Va rog sa urmati cu strictete instructiunile"

- orele 15:18: "Sistemul de raportare prin SMS va ofera posibilitatea sa vedeti prezenta in fiecare SV” (n.n.: prin SV intelegand sectie de votare).

- Orele 15:19: "In acest sens faceti rapid o analiza cu cei de la PNL si interveniti exact unde trebuie".

- Orele 15:19:49: "In SV unde e scazuta prezenta trimiteti un PSD-ist si un PNL-ist pentru a mobiliza organizatiile de acolo
".
- Orele 15:20: "Cei pe care ii trimiteti la SV slabe ca prezenta vor sta acolo pana la inchiderea urnelor pentru a lua toate masurile necesare".

- Orele 15:20:30: "Pentru fiecare SV se va face urgent o lista a cetatenilor care nu au venit la vot".

- Orele 15:20:49: "Echipele noastre vor merge acasa la cetatenii care nu au venit pana acum si ii vor aduce la vot".

- Orele 15:21:10: "Repet: vor merge la ei acasa sa-i aduca la vot. Aratati aceste mesaje si celor de la PNL".

- Orele 16:47:42: "PSD-SG: Coordonatorii PSD si PNL de la fiecare sectie de votare sa mearga ACASA la familiile care nu au venit la vot si SA LE ADUCA SA VOTEZE!".

- Orele 16:51:15: "Oamenii nostri din sectiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au iesit la vot. Dar trebuie sa mearga la ei ACASA sa ii aduca sa voteze!”.

- Orele 17:37:32: "PSD-SG: Mobilizati toti membrii PSD si PNL, dati fiecaruia lista cu cei care nu au votat, sa mearga la ei ACASA si sa-i aduca sa voteze, nu sa-i astepte la SV!”.

- Orele 18:49:12: Liviu Dragnea: "Iesiti cu caravanele si indemnati cetatenii sa iasa la vot. Difuzati alternativ <> cu mesajul pe care il veti primi imediat!”.

- Orele 18:50:51: "Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din Romania sa nu voteze ca sa nu valideze referendumul. Vreti ca peste romani sa decida Ungaria? Veniti la vot!”.

- Orele 19:05:19: "Puteti introduce manual prezenta pentru sectiile de votare unde nu aveti raportari prin SMS. Nu mai sunt limitate. Urgent toate sectiile sa fie verzi (N.N.: acest lucru insemna, potrivit depozitiei martorului Ciubotariu Dan Ionut, faptul ca datele sa fie actualizate la sub 1 ora).

- Orele 19:33:22: "SMS 1 – L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenti. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV. Ceea ce e foarte realizabil! (continua in SMS 2)”.

- Orele 19:34:17:  SMS 2 – L. Dragnea: Organizati-va astfel: 30 de militanti pe fiecare sectie de votare, iar fiecare sa aduca la vot minim 10 cetateni in urmatoarele ore!”

- Orele 21:53:07: "SG: La ora 21 aveam peste 8 mil. de voturi. Mai trebuie cate 100 de oameni la fiecare sectie de vot si scapam de Basescu! E timp suficient sa-i aduceti! Curaj!”

- Orele 22:11:10: "Urgent! Luati toate masurile necesare ca toti oamenii care stau la coada la sectia de vot sa fie considerati in incinta SV ca sa poata vota” (n.n.: mesaj transmis la toate sectiile de vot – mii de SMS-uri)

- Orele 22:34:24: "Foarte important! Asigurati-va ca prezenta de la ora 23 e raportata pe toate sectiile, fara exceptie. Puteti introduce manual in baza de date unde e cazul” (n.n.: mesaj transmis doar pentru coordonatori).

- Orele 22:53:14: "Luati toate masurile ca numaratoarea voturilor sa se desfasoare in conditii corecte! Numarati cu atentie si curaj!” (n.n.: mesaj transmis catre toate sectiile de vot – mii de SMS-uri).

Liviu Dragnea sustine ca este nevinovat.

"Sunt acuzat ca am trimis niste mesaje pe care nu le-am trimis, ca am organizat un sistem informatic pe care nu l-am organizat", a spus Dragnea.

Tot ca probe ca Liviu Dragnea a solicitat oamenilor sai sa se deplaseze la locuinţele celor care nu s-au prezentat la vot pentru a-i aduce la secţii, lucru interzis de lege, procurorii DNA au si interceptari telefonice.

Iata cum arata una dintre aceste interceptari:

Liviu-Nicolae Dragnea: Bai, am inţeles, dar organizati-va sa mi-i aduceti pe toti la vot, bai! Ii legati, ii luati in brate ...
Boboc Valentin Gabriel: Asta le facem, batem din usa in usa! Din usa in usa, am luat-o pe toate strazile!
Liviu-Nicolae Dragnea: Luati-i, ma, rugati-i frumos. Dar e toata lumea impanzita in oras?
Boboc Valentin Gabriel: Da, sefu', toti ii am peste tot.

In fata magistratilor, procurorii vor aduce si probe conform carora la mai multe sectii de vot s-au falsificat semnaturi.

Pentru a demonstra asta s-au facut expertize grafologice ori s-au adunat date ca persoanele respective erau decedate ori nu se aflau in tara.

Pentru ca faptele de care este acuzat Liviu Dragnea ar fi fost savarsite inainte sa devina vicepremier, el ar putea fi demis numai dupa o sentinta definitiva si irevocabila a instantei.

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Un bărbat care și-a dat foc la nervi a fost salvat de polițiști, în Vâlcea. A ajuns la Psihiatrie

Un bărbat de 41 de ani din județul Vâlcea a fost salvat în primele ore ale zilei de sâmbătă de polițiștii chemați să intervină într-un scandal familial. 

Controale ample în piețe și supermarketuri înainte de Paște. Peste 1 milion de euro amenzi

Inspectorii de la Protecția Consumatorului și ai Autorității Sanitar Veterinare anunță că au controlat peste 3.000 de piețe și supermarketuri din toată țara. 

Românii din diaspora și-au anulat vacanțele de Paște din România, din cauza scumpirilor carburanților. Prețurile s-au dublat

Românii care muncesc în străinătate își anunță rând pe rând rudele că nu ajung acasă de Paște. Biletele de avion costă enorm și pot să fie și o mie de euro pentru doi părinţi cu doi copii, care vin din Italia sau din Spania.

Recomandări
Cum ar afecta Europa o eventuală invazie terestră a SUA în Iran. UE, pusă în fața unei dileme complexe

O posibilă invazie terestră a Statelor Unite în Iran ar avea un impact mult dincolo de zona de conflict, afectând Europa prin prețurile energiei, inflație, securitate regională și dezbateri strategice interne, arată o analiză Euractiv.

Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.