Marturiile pline de durere ale soldatilor romani care au fost mutilati in Irak: "Am spus ca nu vreau sa mai traiesc"

Cele mai sangeroase conflicte au fost cele din Irak si Afganistan.

Acolo am pierdut 27 de oameni, si alti 157 s-au intors acasa raniti. Peste doar cateva zile, pe 11 noiembrie Romania ii va sarbatori pe toti veteranii de Razboi. Cu leziuni grave, traumatizati, multi dintre ei au gasit puterea sa ia viata de la capat.

Astazi ii vom cunoaste pe Marius Apostol, militarul care incearca sa ridice un centru pentru camarazii sai raniti, dar si pe Daniel Porumb - cel mai grav ranit militar roman pe front, care dupa 4 ani de spitalizare si-a reluat studiile la universitate.

Si vom intra si in atmosfera sportiva, cu doi dintre militarii care ne vor reprezenta anul viitor la jocurile Invictus, olimpiada militarilor raniti pe front.

Citește și

Un an de la Colectiv: ucisi de birocratie si de grija pentru imaginea tarii. Parinte: "Copilul meu trebuia sa scape"

Lupta de dupa razboi 

Somalia, Angola, Ruanda, Kosovo, Bosnia. Irak si Afganistan. S-au implint 25 de ani de cand armata romana este prezenta pe fronturi din strainatate alaturi de partenerii din Vest. Soldatii nostri merg hotarati sa isi faca datoria si isi asuma un risc urias in zone in care moartea pandeste la orice pas.

Cel mai mult sange s-a varsat dupa 2001, cand armata noastra a mers la razboi in Irak si Afganistan, parte din coalitia internationala condusa de americani si britanici. Sunt sute de misiuni, unele platite cu sange, care ne-au asigurat insa intrarea in NATO. 27 de militari si-au pierdut viata pe cele 2 campuri de lupta. Iar 157 s-au intors raniti. Unii vor avea nevoie de recuperare pentru tot restul vietii

Marius Apostol, militar ranit in Afganistan: "Aici se afla terenul unde se va construi primul centru de recuperare si refacere pentru militarii raniti in teatre de operatii Balcanii de Vest, Irak si Afganistan."

Marius Apostol a fost ranit in Afganistan. Inca lucreaza in armata si in paralel conduce o asociatie pentru ranitii si veteranii de razboi.

Marius Apostol: "Iata ca suntem in anul 2016, in care militarii armatei romane nu au unde merge pentru recuperari si pentru refacere."

Asociatia sa vrea sa ridice un astfel de centru. A obtinut 2 hectare de teren in Giurgiu.

Marius Apostol: "Ea va avea aceste 3 cladiri. Sala, cabinetele medicale de kinetoterapie, fizioterapie."

Planurile I le-au facut gratuit studentii de la Arhitectura. Marius a depus un dosar si pentru fonduri europene, iar in paralel strange donatii. Are nevoie de 11 milioane de euro.

Pentru el, greul a inceput in 2011, cand a fost ranit in Afganistan. Conducea un vehicul blindat MRAP, in patrula pe “Autostrada Mortii” – o fasie de drum intre Kabul si Kandahar. 

Marius Apostol: "Practic, inainte de a se declansa iadul, top cover-ul atata a apucat sa spuna :“avem fir”."

Un dispozitiv explozibil improvizat, de 200 de kilograme, a sfasiat vehiculul .

Marius Apostol: “Ne-am rasturnat, s-a facut un crater. Piciorul drept era prins in fiare si nu puteau sa ma scoata din cauza fierului si atunci un tanar sergent a hotarat sa-mi rupa piciorul, sa mi-l intoarca invers."

Marius Apostol: "Cand m-am trezit, am fost intr-un spital in Germania, eram inconjurat numai de tuburi si mi-am dat seama ca nu misc absolut nimic . In secunda doi am spus ca vreau sa vina sa-mi scoata toate tuburile, pentru ca nu vreau sa mai traiesc. Durerile erau insuportabile. Eram operat din 3 in 3 zile. Am avut 8 interventii chirurgicale."

Un an dupa accident a stat la pat. Recuperare face si in prezent. Pe unde poate…

Marius Apostol: “Iata ca am ajuns dupa 5 ani de zile sa imi pierd un picior. Am artroza in forma grava, infiltratii fac, dar om vedea mai departe ce se va intampla."

Chinul prin care trece l-a motivat sa inceapa proiectul centrului de recuperare. Vrea ca militarii raniti sa beneficieze, sub acelasi acoperis, de toate tratamentele de specialitate.

4 luni in Irak. Si o paralizie pe viata

Daniel Porumb, militar ranit: "In momentul in care s-a intamplat treaba asta, nu puteam misca nimic in afara de ochii din cap."

Asa s-a terminat misiunea Iraki Freedom pentru plutonierul in retragere Daniel Porumb.

Daniel Porumb: "Nu-mi mai simteam mainile si picioarele. Am incercat sa vorbesc cat de cat degajat cu ei, n-am vrut sa para grav."

In 2007, cu cateva zile inainte de Paste, TAB-ul in care se afla s-a rasturnat pe un pod si a cazut de la o intaltime de 10 metri.

Daniel Porumb: "Mi-au taiat hainele toate, mi-au pus un guler cervical si bineinteles am simtit ca mi-au facut o injectie, desi in mod normal n-ar mai trebui sa simiti dupa ce nu mai poti sa misti nici maini nici picioare. Cand s-a ridicat elicopterul, atata am mai simtit, acel miros de kerosen ars si gata, am adormit."

A deschis ochii in spitalul Landsthul din Germania, unde sunt operati ranitii grav din armatele NATO. Acolo, a aflat ca isi fracturase coloana vertebrala.

Daniel Porumb: "Speram ca intr-o luna-doua imi voi reveni complet, nu constientizam cat de grav sunt. Grav am constientizat dupa 1 an si 4 luni."

Dupa o serie de tratamente in strainatate, Daniel face acum recuperare intr-o clinica privata din Bucuresti. Spune ca e unul dintre putinele locuri in care exista aparatul numit locomat. Dupa ani buni de exercitii, reuseste sa isi miste usor mana stanga. In aceasta toamna, si-a reluat studiile. S-a inscris la facultatea de Geografie.

Daniel Porumb: “E prima zi, dar a treia ora. Prima este topografie, inainte am avut hidrologie si meterologie. Pentru a lua notite folosesc acest reportofon aflat pe masa. Cand ajung acasa o sa notez pe calculator ce am auzit acasa cu o orteza adaptata."

Daniel Porumb: "Usurel, usurel. Mai misc mana stanga. O misc destul de bine, dar nu prea bine. Chiar mi-as dori sa pot recupera 100% , sa pot scrie, sa pot face multe.”

Acum, ranitii grav ajung in spitalele din Statele Unite sau Germania, iar statul plateste spitalizarea, . Ministerul achita si ortezele sau medicamentele. Si recuperarea in clinici private este decontata daca nu poate fi facuta la stat. Ranitii, in unele cazuri si rudele lor, beneficiaza si de o indemnizatie pentru tot restul vietii. In plus, au un loc de munca asigurat in armata.

Pe de alta parte, desi trimitem de mai bine de 15 ani zeci de mii de soldati in Afganistan, de abia anul acesta se pregateste la Spitalul Militar un comporatiment separat pentru recuperarea post-traumatica a ranitilor. Rezervele sunt gata, dar lipseste inca o parte din echipamentul medical.

Otilia Sava: "Undeva spre sfarsitul lui noiembrie speram sa ii invitam acolo sa vada. E un centru care s-a refacut. Acum, arata mult mai bine: s-a schimbat podeaua, s-a schimbat ceva."

Armata romana mai are un centru de recuperare la Baltatesti, in judetul Neamt.

Marius Apostol: "Acolo trebuie sa te programezi intr-o perioada in care ei la Baltatesti nu au oameni acolo. Cand vor ei, nu cand ai tu nevoie. Isi aduc aminte doctorii de la Baltatesti ca nu au loc nu stiu ce senatori si deputati acolo si ma programeaza pe mine in noiembrie sau decembrie." 

Ministerul spune ca si aici are in plan 4 rezerve dedicate militarilor raniti.

Otilia Sava: "Aici va dura mai mult, nu pentru ca ne-ar fi noua greu sa reconstruim, ci pentru ca procedurile de achizitii, studiile de fezabilitate, pentru ca toata birocratia dureaza cel putin un an."

Mai este un aspect inca tabu pentru multi din armata. Marius si Daniel descriu prin ce-au trecut in 2007, respective 2011, dupa ce au fost raniti.

Marius Apostol: "Oricare dintre noi cred ca ne-am luptat pe aceste doua fronturi. In primul rand pe cel fizic si dupa aceea pe cel psihic. Pentru ca la fiecare dintre noi, militarii raniti, exista o trauma. E ca o cutie si ramane aici, problema e sa nu o declansezi."

Daniel Porumb: "Pur si simplu ma visam atunci cand a cazut TAB-ul ca eram inauntru si vreau sa ies afara. Mama a stat in permanenta la capatuiul meu si strigam la ea sa ma scoata afara."

De abia in 2014 a fost infiintat in Bucuresti un centru pentru combaterea stresului operational. Ministerul spune ca toti militarii au parte acum de consiliere psihologica inainte si dupa ce se intorc de pe front. Este surprinzator insa cum, pe hartie, suntem poate singura Armata NATO fara niciun soldat cu stres post traumatic.

Otilia Sava: "Nu am intalnit pana acum vreun militar ranit intors de pe teatrele de operatii si nu sunt eu barometru, sunt doar cel care va comunica astazi asta: nu am intalnit un militar care sa afirme ca are probleme emotionale cel putin. Pentru ca nu este usor pentru ei sa admita ca au o tulburare. Eu personal nu cred ca te mai poti intoarce egal dintr-un teatru de operatii cu cel care erai cand ai plecat, insa militarii nostri sunt puternici emotional. Statistic vorbind, nu avem niciun militar in activitate care sa fie evaluat cu stres post traumatic."

In alte tari nu numai statul, dar si societatea per ansamblu este mult mai bine pregatita pentru a-i primi inapoi acasa pe soldatii raniti

Jon White, soldat britanic ranit in Afganistan: "Parca sunt intr-un vis. Totul se misca in reluare, parca plutesc si vad cerul gri deasupra. Ma gandesc: “Doamne, acesta sunt eu!” . Asa imi amintesc momentul in care am calcat pe o mina in Afganistan, in urma cu 6 ani."

Jon White a luptat in Afganistan pentru armata britanica si a fost ranit. A gasit puterea sa-l ierte inclusive pe cel care i-a intins capcana.

Jonathan White: "Acesta este de fapt conceptul: de a putea sa il ierti si chiar sa ii multumesc. Pentru ca viata mea este extraordinara acum. Dupa ce am fost ranit , m-am casatorit, am copii, am ridicat o casa, am un loc de munca pe care il iubesc. Viata mea este buna, deci nu vad ce rost are sa am resentimente si sa caut razbunare."

Dupa ce si-a tratat ranile, Jon s-a inscris intr-un program privat dedicat soldatilor. Companii din lumea intreaga, inclusiv din Romania, apeleaza la ei pentru a le motiva angajatii.

Jon White: "Cand ai ca prioritate grija pentru cei pe care ii conduci, vei lua decizii corecte pentru ei. In schimb, cand iei decizii in functie de propriile interese, atunci totul se destrama."

Tot in Marea Britanie au fost infiintate jocurile Invictus. O competitie internationala, in care se intrec la diverse discipline soldatii mutilati la datorie. Invictus inseamna invincibil in Latina. In spatele evenimentului este fundatia patronata de printul Harry. Dupa trei ani de tatonare a terenului si militarii romani vor participa si ei anul viitor. Este o metoda de recuperare fizica si psihica prin sport.

Plutonier Ionut Butoi: "Invictusul nu face altceva decat sa ne sprijine, sa ne motiveze, pentru a face sport, pentru a ne de seama ca si noi cei cu handicap putem face sport."

Ionut Butoi a fost ranit pe campul de lupta, din Afganistan, in august 2008.

Plutonier Ionut Butoi: "Cu timpul, mi-am dat seama ca pot merge la serviciu in continuare, conduc o masina, pot face sport. Dupa 3 ani am divortat, am un baietel, iar acum m-am recasatorit pe 27 august.“

Acum, ar vrea sa reprezinte Romania la jocurile Invictus in proba de inot. Ranit tot in Afganistan, Costi se va inscrie la proba de handbike. O bicicleta cu pedale pentru maini.

Plutonier adjuntant Costinel Slaniceanu: “Actuala sotie cu care atunci eram doar prieteni a stat cu mine 2 luni in spital. M-am trezit langa ea din coma. Am avut consiliere psihologica foarte amanuntit din partea americanilor si incepeau sa-mi diminueze din medicamente si sa inceapa sa-mi spuna ce s-a intamplat cu mine. Astazi, o parte din adevar, maine o parte... Asta conteaza, familia si prietenii, daca ii ai alaturi treci peste toate. Si autosugestia conteaza."

27 de soldati morti, 157 de raniti si zeci de mii de soldati care au luptat departe de tara in Irak Si Afganistan. Este o parte din pretul pe care Romania l-a platit pentru aderarea la NATO. Alianta care ne asigura acum linistea intr-una dintre cele mai tensionate perioade dupa cel de al doilea razboi mondial.

Articol recomandat de sport.ro

Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă