Reacția SRI, după ce Carmen Dan a găsit ”întâmplător” un microfon în priză

×
Publicitate

Un caz extrem de grav, după cum este descris de cei de la Serviciul Român de Informaţii, a ieşit miercuri seară la lumină.

Un dispozitiv de înregistrare a fost găsit de ministrul de Interne în apartamentul în care locuieşte. Carmen Dan susţine că este vorba, cel mai probabil, despre un microfon care era instalat într-o priză. Aparatul, care pare a fi unul ce poate fi cumpărat de oricine de pe internet, a fost ridicat de poliţişti şi urmează să fie expertizat.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private.

Ministrul de interne povesteşte că a găsit întâmplător dispozitivul de înregistrare în apartamentul în care locuieşte cu chirie, într-un complex rezidenţial din cartierul Floreasca.

În acel moment îşi punea telefonul la încărcat, susţine Carmen Dan.

"L-am găsit dintr-o întâmplare fără să am o predispoziție să caut vreun dispozitiv, că nici nu mă gândeam că există vreun astfel de dispozitiv în casa în care locuiesc.
Unde era?
Într-o priză."

Imediat a anunţat poliţia şi a depus o plângere pentru violare de domiciliu.

"O echipă operativă din cadrul Poliției Române s-a deplasat la domiciliul ministrului de interne, unde a efectuat cercetare la fața locului, a identificat și ridicat un dispozitiv, care urmează a fi expertizat”, a transmis IGPR.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii a declarat că este vorba despre un dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu uşurinţă de pe site-urile de specialitate.

"Din primele noastre verificări, este un dispozitiv care ar putea proveni dintr-o zonă privată. Cel mai probabil vorbim despre un dispozitiv de înregistrare audio ieftin, care costă 2-300 de lei şi care poate fi achiziţionat de oricine de pe orice site specializat", a afirmat Marincea la România TV, precizând că nici serviciile de informaţii interne şi nici cele externe nu folosesc astfel de dispozitive ieftine”, a spus purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea, care a anunţat că SRI va oferi tot sprijinul în ancheta asupra acestui caz.

"SRI se va implica întru totul în acest caz până la capăt şi vorm acorda întregul nostru sprijin ministrului de Interne, iar acest lucru i l-am transmis deja", a relatat Marincea, adăugând că directorul SRI a vorbit deja cu Carmen Dan şi va pune la dispoziţie tot ce este nevoie pentru această anchetă şi pentru identificarea autorilor în cel mai scurt timp.

Carmen Dan: "Mă îngrijesc să fac verificări pentru că este biroul unui ministru în care se vehiculează şi informaţii cu caracter clasificat, e normal să fie luate măsuri de protecţie."

Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 224 și art. 226 Cod penal. Cercetările continuă sub coordonarea Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un TIR a provocat un accident în lanț, în Târgu Mureș. Șoferul, rănit grav

Un accident în lanţ a avut loc miercuri seară pe o stradă din Târgu Mureş.

Scandal într-un bar din Deva. Victima amenințată cu toporul de doi indivizi

Un bărbat a trecut prin moment de groază, după ce a fost amenințat de doi hunedoreni cu un topor și un cuțit.

Carmen Dan a alertat Poliția, după ce a găsit un dispozitiv de înregistrare în locuința sa

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat, mercuri seara, că a anunțat Poliția, după ce în apartamentul în care locuiește a găsit un dispozitiv de înregistrare.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.