Încă un protest spontan. Angajații din Agenţiile pentru IMM-uri sunt nemulțumiți din cauza salariilor

62230825

Statisticienii din cadrul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii au declanşat, marţi, un protest spontan, solicitând punerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic, informează FNSA.  

„Azi (marţi - n. r.), începând cu ora 10:00, colegii noştri de la Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, membri ai Sindicatului Agenţilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - afiliat la FNSA, au declanşat un protest spontan, având ca revendicări: salarizarea la nivelul aparatului central, includerea în concediul de odihnă a sporurilor şi indemnizaţiilor acordate conform legii, acordarea sporului privind complexitatea muncii, acordarea sporului privind confidenţialitatea”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei.

Conform sursei citate, în semn de protest faţă de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic, statisticienii refuză îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

La nivelul ţării există nouă agenţii: Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Târgu-Mureş, Timişoara şi Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62396468
Un tânăr de 21 de ani, reţinut după ce a atacat cu un cuţit un taximetrist şi i-a furat telefonul
Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Timiş, fiind suspectat că a atacat cu un cuţit un taximetrist şi i-a furat telefonul.
62418046
Un sicriu a apărut brusc pe marginea drumului, într-o comună din Iași. Descoperirea șocantă făcută de localnici
Un sicriu apărut brusc într-un șant a îngrozit localnicii din comuna Mogoșești, județul Iași. A fost lăsat acolo de un bărbat cunoscut în zonă ca fiind o persoană cu tulburări comportamentale, care ar fi dat foc cimitirului.
62418018
O fetiță de 4 ani a murit de gripă, în Ploiești. „Avea 41 temperatură și prezenta tulburări neurologice”
O fetiță de doar patru ani a murit din cauza gripei, la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, scrie Observatorul Prahovean.