Poșta Română, amendată pentru că nu livrează la timp corespondența. Aproape jumătate din aceasta ajunge cu întârzieri

62143233

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a fost amendată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) cu 35.000 de lei pentru nelivrarea la timp a trimiterilor interne de corespondenţă prioritară.

 

Potrivit unui comunicat al ANCOM, în calitatea sa de furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale din România, pentru perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2019, Poşta Română avea obligaţia să respecte o serie de cerinţe minime de calitate impuse pentru trimiterile de corespondenţă interne din cea mai rapidă categorie standard din sfera serviciului universal, printre care: livrarea trimiterilor interne de corespondenţă prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii, într-o pondere de minimum 85% şi livrarea trimiterilor interne de corespondenţă prioritară în cel mult patru zile lucrătoare de la data depunerii, în pondere de minimum 97%.

În urma acţiunii de control efectuate în luna iulie, reprezentanţii Autorităţii au constatat că, pe parcursul anului 2019, CNPR nu a respectat cerinţele minime de calitate impuse.

 

Doar 51,8% din corespondență a fost livrată la timp

 

Astfel, Compania a asigurat livrarea la destinatari a doar 51,80% din totalul trimiterilor interne de corespondenţă prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii (în loc de minimum 85%, aşa cum prevede obligaţia legală impusă de ANCOM), respectiv doar 78% din totalul trimiterilor interne de corespondenţă prioritară în cel mult patru zile lucrătoare, faţă de obligaţia legală.

CNPR a fost desemnată, pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2024, ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale din România.

Conform prevederilor deciziei, Poşta Română are obligaţia să presteze pe întreg teritoriul României, la tarife accesibile şi la anumite standarde de calitate, o serie de servicii poştale.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62127045
Un nou caz de Covid-19 confirmat la Ministerul Sănătății. Câte sunt în total

Un nou caz de infecţie cu noul coronavirus a fost confirmat în cadrul Ministerului Sănătăţii (MS), potrivit unei informări transmise joi de instituţie.

62135734
Coronavirus România. Unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri în ultimele 24 de ore

Municipiul Bucureşti (173) şi judeţele Prahova (108), Bihor (85), Braşov (70) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

62143216
Fiul unui judecător a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul faptei. Anul trecut a fost reținut pentru viol

Fiul președintelui Judecătoriei Novaci a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul faptei, dar s-a predat ulterior la poliție. Anul trecut, tânărul a fost reținut sub acuzația de viol.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.