Părinții copilului din Danemarca au fost eliberați din centrele de detenție. Vor să-și recupereze fiul

×
Publicitate

Au apărut noi informații în cazul părinților acuzați de autoritățile daneze că și-ar fi maltratat bebelușul. Ambii părinți au fost eliberați din centrele de detenție.

După aproape două luni, timp în care cei doi părinți români, Sorana și Ionuț, au fost reținuți în centrele de detenție, aceștia au fost eliberați în cursul zilei de marți. Decizia aparține instanței din Danemarca. Procesul deschis cu autoritățile daneze a început la începutul lunii martie.

Cât despre băiețelul Mathias, în vârstă de câteva luni, acesta este în grija unor asistenți maternali din Danemarca pentru o perioadă de șase luni.

Avocații românilor spun că în acest moment există șanse, iar băiatul se poate întoarce mai repede în familie, însă totul depinde de decizia luată de autoritățile daneze.

Urmează ca cei doi, după ce se vor consulta cu avocații, să întreprindă demersurile pentru recuperarea lui Mathias.

Și autoritățile din România au cerut aducerea băiatului în țară și au trimis două scrisori autorităților daneze. Legile daneze permit transferul unor copii aflați în astfel de situații delicate doar în anumite condiții, însă în cazul de față transferul este imposibil.

Mathias a fost diagnosticat cu hemoragie craniană și a fost internat mai bine de două săptămâni. Medicii au suspectat inițial că suferă de "sindromul bebeluşului scuturat".

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62250722
Serghei Şoigu: Rusia şi-a îndeplinit obiectivele ale primei etape ale invaziei. Armata rusă va trece la eliberarea Donbasului
Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a reapărut în public, marți, și a susținut o conferință de presă în care a anunțat că obiectivele principale ale primei etape a invaziei desfăşurată de Rusia în Ucraina au fost îndeplinite, potrivit Tass.
62247628
Ucraina susţine că ”anumite unităţi” ale armatei ruse se retrag din Kiev şi Cernihiv
Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei susţine că ”anumite unităţi” ale armatei ruse se retrag de pe fronturile de luptă din capitala Kiev şi din oraşul Cernihiv (nord), conform CNN.    
62249753
Rusia anunță că-și va ”reduce drastic” activitatea militară din zona Kievului. Ucraina confirmă retragerea trupelor
Rusia anunță că își va ”reduce drastic” activitatea militară în zona Kiev, confirmand astfel informațiile forțelor ucrainene care susțin că ”anumite forțe” se retrag din capitală.