Cei doi lei scăpați dintr-o cușcă de la Zoo Rădăuți au fost prinși. Cetățenii, avertizați prin mesaje RO-Alert

×
Publicitate

Panică pe străzile din Rădăuţi. Oamenii au fost anunţaţi prin aplicația Ro Alert că doi lei au evadat de la grădina zoologică.

Leii botezați Georgiana și Simba au reuşit să iasă din cușcă după ce au forțat elementele de siguranță. S-au plimbat liberi prin grădina zoologică, iar când au obosit, s-au aşezat la umbră. Din fericire, niciun vizitator nu era în grădina zoo, în momentul în care a fost activat planul de urgență.

Alarma s-a dat puţin după ora 9. Angajaţii de la Zoo au sunat la 112, să anunțe că leii Georgiana şi Simba, au ieșit din cuștile lor. După ce au scăpat din cușcă, leii s-au plimbat câteva minute şi, într-un final, s-au adăpostit la umbră. A fost momentul în care medicul veterinar a reușit să îi tranchilizeze.

Constantin Lazăr, medic veterinar: ”Am primit un telefon, vino repede că au scăpat leii din cuşcă, adu arma. Mi-am pregătit 5 seringi cu tranchilizant din care am folosit 4, 1 nu s-a descărcat deloc, altul a fost seringă a suferit un defect în timpul contactului, deci din 5 pregătite, 4 trase, 2 și au făcut efectul”.

Leoaica Georgiana, care are 14 ani, a fost tranchilizată prima, iar masculul Simba a fost adormit 4 minute mai târziu. Ulterior, animalele au fost transportate înapoi în cuști.

Ana Angelica Olenici, administrator Grădina Zoologică Rădăuţi: ”Pur și simplu a ieșit prin clapa de siguranță, a cedat și au ieșit în exterior, imediat am securizat parcul zoo, am închis porțile, am pus oamenii să-i urmărească, spre bucuria noastră s-au așezat la umbră. A fost totul bine, a venit medicul veterinar, i-a tranchilizant, acum sunt bine”.

Felinele au reușit să evadeze în momentul în care îngrijitorii făceau curățenie în interior.

Corneliu Cîrdeiu, purtător de cuvânt primăria Rădăuţi: „Am activat plan pentru situații de urgență instantaneu și forțele de poliţie, Poliţie Locală și Jandarmerie s-au ocupat de asigurarea perimetrului să nu se extindă acest incident. În nicio secundă nu a fost pusă vreo persoană în pericol, întrucât în acel interval nu au existat vizitatori în parcul zoo. Există referat pentru schimbarea acestor elemente de siguranță, dar și plan de modernizare a grădinii și a unor cuști în funcție de buget se vor face și acest lucruri”.

O anchetă internă a fost deschisă, în urma incidentului. Grădina Zoologică din Rădăuți are peste 140 de animale sălbatice.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62264796
Emmanuel Macron vine în România pe 15 iunie. Unde va merge președintele Franței

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron vine în România miercurea viitoare, pe 15 iunie, acesta urmând să fie primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, au declarat pentru News.ro surse oficiale.

 

62264540
S-a prăbușit un pod inaugurat în urmă cu 6 luni, în Neamț. Un șofer a fost rănit. VIDEO

Un pod rutier s-a rupt, joi după amiază, în judeţul Neamţ, iar un autocamion şi o autoutilitară au fost surprinse în zonă. În urma acestui eveniment, un bărbat a fost rănit.

62264420
Rușii au amenajat camere de tortură în subsolurile din Herson. Sunt sute de ucraineni acolo, susține un oficial de la Kiev

Camere de tortură amenajate în subsoluri se regăsesc în orașul Herson și în aproprierea acestuia. Acolo sunt ținuți aproximativ 600 de ucraineni, susține un oficial de la Kiev.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.