O nouă speranță împotriva cancerului. Țara noastră va produce un izotop numit Lutețiu-177 la centrala de la Cernavodă

×
Codul embed a fost copiat

România și-ar putea aduce o contribuție importantă la vindecarea unor forme de cancer. Reactorul 2 de la Cernavodă va produce un izotop împotriva acestei maladii numit Lutețiu-177.

Cei de la Nuclearelectrica împreună cu o prestigioasă firmă franceză au anunțat implementarea proiectului, achiziția, instalarea, și punerea în funcțiune a sistemului de iradiere. Bolnavii din ţara noastră ar putea beneficia de noul tratament peste 3 ani.

Potrivit specialiștilor în fizică și medicină nucleară, izotopul Lutețiu-177 are potențialul de a distruge celulele canceroase, fără a le afecta pe cele sănătoase.

Izotopul va fi folosit în terapia mai multor tipuri de cancer, printre care cel de prostată și în tumorile neuroendocrine.

Producția lui va avea loc la reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă. În străinătate, astfel de tratamente se fac de ani buni.

Citește și
salvamont munte
Pățania unor turiști surprinși de codul roșu în Munții Făgăraș. Salvamontiştii nu au putut interveni din cauza viscolului

Doctorul Adina Bașa conduce laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Clinic "Sfântul Andrei", din Galați. A învățat despre Lutețiu 177 și spune că mulți medici din România sunt calificați pentru a-l administra.

Adina Bașa, Medic Spitalul Clinic "Sfântul Andrei" Galaţi:
"Izotopul ăsta este de fapt o moleculă radioactivă care merge țintit în celula canceroasă. Va fi injectată în pacient o cantitate conform înălțimii și greutății. Acea mică doză de radiații va distruge celula canceroasă. În timp, pentru că e nevoie de o administrare multiplă".

Mai exact, la nivel molecular, izotopul se atașează de un liant care îl direcționează către receptorii din celulele canceroase, legându-se de acestea și distrugându-le.

Costi Ghioca, Expert în Fizică Nucleară Medicală:
”Are această funcție de a trata și a iradia celula canceroasă pe organ. Lutețiu nu este folosit încă la noi în ţara, neavând procedura în ţară, toţi pacienţii merg în afară să se trateze şi procedurile sunt decontate de către statul român".

Decontarea se face prin Ordinul 50 al Ministerului Sănătății. Pacienții trebuie să depună la Direcția de Sănătate Publică un dosar cu actele medicale, printre care și un raport în care doctorul curant precizează că acest tratament nu se poate face în România.

Tratamentul nedecontat cu Lutețiu-177, pornește, în funcție de tipul de tumoră și de durata terapiei, de la 6000 de dolari.

Experți internaționali în energie atomică acorda de multă vreme o atenție deosebită fabricării acestui izotop care, în prezent, se produce doar în Canada.

James Scongack, Expert Canadian Nuclear Isotope Council:
"Este doar începutul unei călătorii incitante în producția Lutețiului 177."

Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunțat deja că va învesti în instalarea unei unități de fabricație a izotopului medical anti-cancer, cu tehnologia de profil dezvoltată de francezii de la Framatome, lider internațional în domeniul energiei nucleare.

Terapia cu acest izotop poate avea efecte secundare importante iar pacientul trebuie, să facă întâi, o serie de teste complexe. De asemenea, în timpul tratamentului, bolnavul trebuie monitorizat permanent.

Articol recomandat de sport.ro
Louis Munteanu s-a revanșat. Cum a apărut la câteva zile după scandalul cu tricoul lui FCSB
Louis Munteanu s-a revanșat. Cum a apărut la câteva zile după scandalul cu tricoul lui FCSB
Citește și...
Pățania unor turiști surprinși de codul roșu în Munții Făgăraș. Salvamontiştii nu au putut interveni din cauza viscolului
Pățania unor turiști surprinși de codul roșu în Munții Făgăraș. Salvamontiştii nu au putut interveni din cauza viscolului

Patru turişti din Republica Moldova au rămas blocaţi, duminică seară, în Refugiul Călţun, din Făgăraş. Potrivit Salvamont Argeş, cei patru tineri au plecat în drumeţie spre Vârful Nehoiu, însă din cauza vremii s-au adăpostit în refugiu.

Românii mănâncă cele mai puține fructe și legume din UE, deși țara are un potențial agricol uriaș
Românii mănâncă cele mai puține fructe și legume din UE, deși țara are un potențial agricol uriaș

Deși avem un potențial agricol uriaș, mâncăm cele mai puține fructe și legume din toată Uniunea Europeană.

Fenomenul care a ”sculptat” litoralul românesc. Vântul puternic a creat terase de nisip de peste un metru în Mamaia
Fenomenul care a ”sculptat” litoralul românesc. Vântul puternic a creat terase de nisip de peste un metru în Mamaia

Vântul câinos a agitat marea, care a mușcat cu furie din faleză. Pe o porțiune de câteva sute de metri, în Mamaia, plaja s-a tăiat în trepte și s-au format terase. Pe alocuri, acestea depășesc un metru înălțime.

Recomandări
Întâlnire decisivă Trump-Zelenski, pe tema planului de pace. Președintele SUA a anunțat că a vorbit la telefon cu Putin
Întâlnire decisivă Trump-Zelenski, pe tema planului de pace. Președintele SUA a anunțat că a vorbit la telefon cu Putin

Volodimir Zelenski a fost primit de Donald Trump în Florida, duminică seara (ora României, n. red.) pentru a încerca să obţină sprijinul preşedintelui SUA pentru noua versiune a planului de pace privind războiul din Ucraina.

Cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe. Vântul suflă cu peste 120 km/h, iar traseele montane sunt periculoase
Cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe. Vântul suflă cu peste 120 km/h, iar traseele montane sunt periculoase

Este cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe, între care Sibiu, Brașov, Prahova și Vâlcea. Ninge susținut, iar vântul mușcă de-a dreptul, cu rafale care depășesc 120 km/h.

Incendiu puternic la un depozit de pe bulevardul Iuliu Maniu din București. A fost trimis mesaj RO-Alert | VIDEO
Incendiu puternic la un depozit de pe bulevardul Iuliu Maniu din București. A fost trimis mesaj RO-Alert | VIDEO

A fost mobilizare de forțe, duminică, în Capitală, după ce un depozit situat în cartierul Militari a fost cuprins de flăcări.