O fată de 14 ani din Tulcea, dispărută de trei zile, căutată cu câini de urmă şi o dronă. VIDEO

62328868

O fată în vârstă de 14 ani din Tulcea, dispărută de trei zile, este căutată de poliţişti, pompieri, jandarmi, iar la această acţiune sunt folosiţi şi câini de urmă şi o dronă.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii împreună cu jandarmi, pompieri şi voluntari caută o fată de 14 de ani, care în noaptea de marţi spre miercuri, a plecat de la domiciliul său, din localitatea Mahmudia şi nu a mai revenit până în prezent.

„Au fost efectuate căutări cu efective mărite pe raza localităţilor limitrofe. La acţiunile de căutare din perioada de referinţă, au participat poliţişti din cadrul I.P.J Tulcea, lucrători I.J.J, ISU Delta Tulcea şi voluntari, fiind folosite echipamente speciale, câini de urmă şi o dronă. Căutările continuă, pe rază extinsă, atât pe plan local, cât şi naţional în vederea depistării persoanei dispărute, inclusiv cu sprijinul altor structuri operative de poliţie din ţară”, a anunţat IPJ Tulcea, potrivit News.ro.

Potrivit IPJ Tulcea, în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, Denisa Gabriela Coadă a plecat de la domiciliul său, din localitatea Mahmudia și nu a mai revenit până în prezent.

Sursa citată face apel la persoanele care deţin informaţii utile pentru găsirea fetei să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Semnalmente: înălţime 1,65 m, greutate 60 de kg, păr șaten, ochi căprui.

Semne particulare: la nivelul obrazului stâng prezintă o aluniță.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62328861
MApN denunță un fake news: România și SUA nu au încheiat un acord pentru construirea unei baze militare în Delta Dunării
Ministerul Apărării Naționale a transmis, sâmbătă, că în presă circula un fake news cu privire la o posibilă bază militară în Delta Dunării
62328860
Bilanț surprinzător. 2022, anul cel mai sigur din punct de vedere rutier
Poliţia Română a transmis că anul trecut, la nivel naţional au fost înregistrate 4.711 accidente, soldate cu decesul a 1.634 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.685.
62328857
Guvernul României a lansat un ”ghid pentru situații de criză”: ”O criză majoră nu este iminentă”
Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Ministerul Apărării Naționale au lansat, sâmbătă, un ”ghid pentru situații de criză”.