Bărbat prin sub un val de pământ, salvat de pompieri după trei ore. Care este starea lui

62474051
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, care lucra la construcţia unei reţele de apă şi canalizare în oraşul Siret, a fost surprins de un mal de pământ. El a fost salvat după o intervenție de 3 ore.

În urma unei acţiuni care a durat aproximativ trei ore, bărbatul a fost extras de către pompierii militari de sub pământ şi predat unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Acesta era stabil şi a fost transportat la unitatea de primiri urgenţe Suceava pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate, transmite ISU Suceava.

Potrivit ISU, pompierii militari au intervenit cu două autospeciale dotate cu echipament specific şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru a-l salva pe bărbat.

„Pompierii militari au asigurat zona şi lucrează pentru extragerea bărbatului care se află în stare de semiconştienţă. Din primele informaţii, bărbatul executa lucrări la un şanţ de apă şi canalizare”, au precizat oficialii ISU.

Pompieri

„Priviți-le emoția și bucuria unei misiuni finalizate cu succes!

Ei sunt salvatorii suceveni care astăzi au săpat, inclusiv cu mâinile goale, pentru recuperarea unei bărbat surprins de un mal de pământ în orașul Siret. Trei ore de lucru continuu, contracronometru”, a transmis ISU Suceva.

Au reușit și sunt eroii noștri. Sunt cei care astăzi au făcut ca imposibilul să devină posibil!

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62474048
Roboții umanoizi vor lucra, printre oameni, în fabrica unui constructor auto din SUA. Ce performanțe au mașinăriile

Premieră în industria auto. O fabrică din Carolina de Sud a început să folosească roboți umanoizi în procesul de producție.

62474046
Nothing but Thieves au încins atmosfera în prima zi de Summer Well. Peste 25.000 de petrecăreți la deschiderea festivalului

Summer Well a început în forță pe Domeniul Știrbey, de lângă București. Peste 25.000 de oameni s-au distrat în prima zi de festival, alături de artiștii preferați. Formația „Nothing but Thieves” i-a fascinat pe cei prezenți

 

62474043
Un port din China a fost zguduit de o explozie uriașă. Deflagrația s-a produs pe puntea unei nave

O explozie puternică a creat panică într-un oraș-port din estul Chinei. Deflagrația, produsă pe puntea unei nave, s-a văzut ca o minge de foc. O cameră de supraveghere a surprins evenimentul.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.