Licitarea locurilor de parcare, retrasă de Robert Negoiță după ce a fost huiduit

×
Publicitate

Ideea primarului sectorului 3, Robert Negoiţă, de a scoate la licitaţie locurile de parcare de reşedinţă din această zona a Capitalei a stârnit o revoltă.

 

Bucureştenii au încercat să îi explice primarului că iniţiativa nu este corectă, mai ales pentru cei care îşi plătesc locul de parcare de ani de zile. La finalul unei dezbateri aprinse, în cadrul căreia a fost şi huiduit, primarul Robert Negoiţă a cedat şi a spus că-şi va retrage propunerea.

Primarul Robert Negoiţă i-a chemat sâmbătă pe locuitorii sectorului 3 să discute propunerea prin care voia că locurile de parcare să fie atribuite după o licitaţie, la care să câştige cel care dă mai mult. Încă de la intrarea în sala, Negoiţă a fost primit cu huiduieli.

Supăraţi, oamenii au încercat să îi explice că iniţiativa nu este una bună pentru sectorul şi aşa sufocat de maşini. Aceştia i-au transmis că unii vecini au locuri de 20 de ani şi este posibil să le piardă.

La finalul dezbaterii aprinse, primarul a anunţat că îşi va retrage proiectul privind licitaţiile pentru locurile de parcare.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Două nave cu 227 de migranți, interceptate de Poliția de Frontieră

Pe nava interceptată sâmbătă dimineaţă de către autorităţile române, în zona Vama Veche - 2 Mai, se aflau 97 de persoane, printre care şi 36 de copii.

Cutremur cu magnitudinea 3,5 în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs, vineri seară, la ora 21:12 în judeţul Buzău, la o adâncime de peste 126,5 kilometri.

Incendiu la un service auto din Ilfov. Un om a fost rănit

Hala s-a prăbuşit, o persoană fiind rănită şi două maşini arzând în totalitate

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

Prognoza ANM. Temperaturi ușor peste normal în octombrie, după un sfârșit de septembrie cu mai multe ploi în est și sud-est

Temperaturile vor fi în general normale sau ușor peste valorile perioadei până la 19 octombrie, cu o primă săptămână mai rece în est, nord și centru, iar ploile vor fi mai abundente în est și sud-est la sfârșitul lui septembrie, anunță ANM.