Inmormantarea Parintelui Iustin Parvu a strans 20.000 de oameni. Toti au vorbit despre miracole

×
Publicitate

20 de mii de oameni au lacrimat si s-au rugat pentru odihna vesnica la manastirea Petru Voda, din muntii Neamtului, unde a fost inmormantat, Parintele Iustin Parvu.

Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, alaturi de Arsenie Papacioc, arhimandritul care a stat 16 ani in temnitele comuniste isi doarme somnul de veci, chiar langa altarul bisericii pe care a ctitorit-o.

O mare de credinciosi, intr-o ordine desavarsita, l-a condus pe ultimul drum pe parintele Iustin Parvu. Oamenii sunt pe deplin incredintati ca acest martir din inchisorile comuniste se numara de acum in ceata sfintilor.

Iustin Parvu

Slujba impresionanta, de sase ore, a fost oficiata de mitropolitul Teofan si de peste o suta de preoti, veniti din toata Moldova. Printre oamenii smeriti, am intalnit un batrin de aceeasi varsta cu parintele Iustin Parvu: 94 de ani.

"Noi am fost prieteni de-o viata, am facut impreuna armata, am facut multi ani de puscarie impreuna si ne-am promis ca, cine moare primul- celalalt o sa-i vina la inmormintare. Asa ca am fost nevoit sa vin", spune Cornel Parvu.

In semn de respect, multi au imbracat straie populare, si au inconjurat biserica de flori. Chiar in momentul in care trupul parintelui a fost coborat in groapa sapata langa altar, un stol de porumbei albi si-a luat zborul spre cer, iar dintr-un avion de mici dimensiuni au fost aruncate in aer petale de trandafir, care au nins peste multime.

Lumea vorbeste despre parintele Iustin Parvu ca despre un sfant, si aproape fiecare are o poveste emotinanta de spus.

"La noi in sat n-a plouat de foarte mult timp si parintele nostru a vorbit cu parintele Iustin sa vina si ca prin minune a plouat a doua zi", povesteste o femeie.

Traficul din intreaga zona a fost paralizat de sutele de masini si de autocare. Toata ziua, maicutele de la Petru-Voda au avut grija sa imparta pelerinilor sucuri, apa si cafea, iar dorinta parintelui a fost ca fiecare crestin sa primeasca, drept pomana, cite cinci pachete cu mancare.

Alaturi de cele doua manastiri, de maici si de calugari, staretul a lasat in urma si centre pentru copii si batrani sarmani. A plecat din lumea noastra cu sufletul impacat, si a lasat cu limba de moarte - ca staret care sa-i continue lucrarea, pe Hariton, duhovnicul Manastirii Durau, un parinte de 46 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Se intampla in Romania. Doua mame au primit copiii gresiti la maternitate. Cum explica spitalul gafa

Neglijenta angajatilor din spitalele romanesti poate mutila destine. Doua mame din judetul Bacau au trait cel mai infricosator cosmar al lor, cand au avut confirmarea ca pruncii pe care i-au adus pe lume au fost schimbati intre ei.

Povestea prostituatei din Brasov, ucisa de iubit cand l-a anuntat ca pleaca la un bordel in Germania

Iubea atat de mult o prostituata, incat a decis sa n-o mai imparta cu nimeni si a ucis-o in bataie.

GOLD pentru echipa Bokeh din Romania la Festivalul International de Creativitate de la Cannes

Echipa Bokeh, alias Alex Haidamac (24) & Natalia Sfetcu (27) au castigat gold la competitia de Design, destinata celor mai talentati tineri creativi la nivel mondial.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.