Doi morţi şi doi răniţi, după ce o maşină condusă de un tânăr fără permis s-a răsturnat

61905844
News.ro

Doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi, după ce o maşină condusă de un tânăr de 20 de ani, fără permis, s-a răsturnat pe un drum judeţean care face legătura între judeţele Sibiu şi Alba.

Şoferul avea o alcoolemie mare şi a derapat într-o curbă uşoară la dreapta.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat, duminică, pentru News.ro, că un accident s-a produs pe DJ 107 B, în afara localităţii Păuca.

”Un sibian de 20 de ani, fără permis de conducere, cu alcoolemie de 0,84 la mie alcool pur în aerul expirat, a condus autoturismul spre judeţul Alba, a derapat într-o curbă uşoară la dreapta şi s-a răsturnat în afara drumului”, a declarat Elena Welter.

Potrivit acesteia, doi tineri de 16 şi 23 de ani, care stăteau pe locurile din dreapta faţă şi spate, au decedat.

Şoferul şi un alt pasager de 16 ani au fost răniţi uşor, dar au refuzat transportul la spital.

Tânărul este cercetat penal pentru ucidere din culpă, dar şi pentru conducere pe drumurile publice fără a deţine permis.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Proiectii spectaculoase pe Casa Poporului, la iMapp 2017. Pink Martini, pe scena din Piaţă ConstituţieI

Mii de oameni au asistat uimiţi la un spectacol de lumina şi culoare - iMapp 2017. Vedetă a fost Casă Poporului, care a semănat mai degrabă cu un ecran uriaş, pe care au fost proiectate creaţiile celor 6 echipe finaliste ale concursului de videomapping.

Compania Lukoil România, vizată de o anchetă DIICOT. Prejudiciul se ridică la 9 milioane de lei

Fostul reprezentant legal al companiei a fost pus sub urmărire penală, alături de alte 14 persoane pentru complicitate la evaziune fiscală, cu un prejudiciu de nouă milioane de lei, susţin procurorii.

Accident cumplit într-o localitate din Olt. Un bărbat şi-a pierdut viaţă

Un bărbat de 53 de ani a murit după ce maşină pe care o conducea a fost lovită puternic de o autoutilitară.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.