DNA cere arestarea Elenei Udrea, acuzata intr-un nou dosar ca ar fi luat mita 5 milioane de dolari. Reactia fostului ministru

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii anticoruptie vor ca Elena Udrea sa fie incatusata. Anchetatorii de la DNA au cerut Camerei Deputatilor sa avizeze cercetarea si arestarea preventiva in cazul fostului ministru al Turismului.

Cititi in articol:
Surse: Budeanu, Buzoianu, Andronic, implicati in noul dosar al Elenei Udrea
► 
Infractiunile de care este suspectata Elena Udrea
Reactia Elenei Udrea
Procurorul general a trimis la Parlament si MJ cererea de incuviintare a retinerii si arestarii Elenei Udrea

Comunicatul DNA

Udrea este acuzata ca ar fi luat cateva milioane de dolari spaga, insa s-ar face vinovata si de trafic de influenta si spalare de bani. Cea vizata respinge categoric intreaga poveste, ba chiar afirma ca ar fi stiut de cateva zile ca i se pregateste un nou dosar penal.

Reactia Elenei Udrea

Elena Udrea este acuzata de procurorii anticoruptie ca ar fi luat 5 milioane de dolari. Fostul ministru ar fi primit aceasta suma ca sa faca trafic de influenta pentru unul dintre oamenii de afaceri din domeniul energiei.

Citește și
Elena Udrea
Elena Udrea si povestea gandacului de 10 cm din celula. Ce a spus fostul ministru despre conditiile din arest
Mărturia tinerei care a mers să reclame că un polițist a violat-o. „L-am întrebat dacă recunoaște că i-am spus «Nu!» în mod repetat”. Umilințele pe care acuză că le-a trăit în secția de poliție

Bogdan Buzaianu avea nevoie de prelungiera contractului de cumparare-vanzare de energie de la Hidroelectrica. Procurorii sustin ca i-ar fi dat cele 5 milioane Elenei Udrea pentru o vorba buna la Ministerul Economiei, care urma sa ajute Hidroelectrica. Ceea ce s-ar fi si intamplat.

Elena Udrea: ''Eu cu Buzoianu m-am vazut o data. E clar ca e facatura si nu e adevarat. Vor sa mi faca un dosar penal."

Procurorii anticoruptie sustin ca banii ar fi fost platiti in doua transe. 3 milioane 800 de mii de dolari intr-o geanta cu destinatia Elena Udrea si inca 900 de mii de dolari sub forma de actiuni la cotidianul ''Evenimentul zilei''.

Actiunile ar fi fost cumparate de acealasi Bogdan Buzaianu, care i le-ar fi dat mai departe jurnalistului Dan Andronic. Si in legatura cu acest subiect, Elena Udrea neaga totul.

Dan Andronic nu a dorit sa comenteze informatiile aparute.

Infractiunile de care este suspectata Elena Udrea

De asemenea, procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, cere Camerei Deputatilor ridicarea imunitatii pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a Elenei Udrea pentru noi fapte.

Conform unui comunicat de presa al DNA, fostul ministru al Turismului este cercetat pentru urmatoarele infractiuni:

- luare de mita in forma continuata
- trafic de influenta in forma continuata
- instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine
- efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia, ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile in virtutea functiei
- spalare de bani in forma continuata
- fals in declaratii de avere in forma continuata (cu referire la declaratiile de avere din perioada 2009 - 2012).

COMUNICATUL DNA:

"In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

A. Cu privire la infractiunile de instigare la abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si fals in declaratii de avere, fapte in legatura cu scoaterea activului „Vila Sabarel” din Eforie Sud (suprafata utila de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA, vanzarea la un pret sub valoarea de piata a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrarile de renovare la imobilul Vila Sabarel, cumpararea si intabularea activului Vila Sabarel si a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real si pentru a evita justificarea resurselor financiare.

- A solicitat vanzarea activului „Vila Sabarel” din Eforie Sud (achizitionata cu suma de 56.425 euro), prin metoda negocierii directe si cu recunoasterea unor investitii in cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fusesera realizate, catre SC Romlit Spectrum SRL - o societate controlata de o persoana din anturajul sau, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus mentionate, fara a declara imprumutul acordat societatii sau cumpararea activului prin interpusi;

- L-a constrans pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, sa incheie un act aditional la contractul de vanzare – cumparare a activului „Vila Sabarel”, in conditii nelegale (respectiv cu incalcarea hotararii AGA si a conditiilor stabilite pentru vanzare prin mandatul emis de minister in baza avizelor directiilor de specialitate), pentru a asigura SC Romlit Spectrum SRL trecerea in proprietate a imobilului; aceasta, desi nu se efectuase plata banilor in termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atragea desfiintarea de drept a contractului, fara alta notificare si fara interventia instantei de judecata;

- Si-a exercitat influenta asupra primarului orasului Eforie Sud pentru a obtine cumpararea, de catre SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Sabarel, prin negociere directa, la un pret sub valoarea de piata (aproximativ 50% din valoarea pietei);
- A pretins si primit foloase necuvenite in cuantum de cca. 520.000 de lei, constand in contravaloarea lucrarilor de renovare a Vilei Sabarel si a materialelor necesare, de la administratorul unei societatii comerciale (societate ce avea in derulare mai multe contracte cu C.N.I. - Compania Nationala de Investitii). Foloasele au fost primite pentru a asigura finantarea necesara derularii contractelor pe care societatea le incheiase cu CNI SA. Aceasta, in conditiile in care CNI SA functiona sub autoritatea Dezvoltarii Regionale si Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite.
- A achizitionat imobilul Vila Sabarel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL pe care o controla si careia ii asigura fondurile aferente efectuarii tranzactiilor, prin creditarea firmei in numele asociatului declarat; astfel, a ascuns faptul ca este beneficiarul real al imobilului „Vila Sabarel”, al terenului aferent si al lucrarilor de renovare efectuate de o societate comerciala favorizata; toate foloasele sus mentionate au fost primite in legatura cu exercitarea prerogativelor specifice functiei, in scopul disimularii proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand si faptul ca modalitatea de dobandire a imobilelor a fost nelegala.
- A incheiat tranzactiile imobiliare avand ca obiect Vila Sabarelu (cu o suprafata utila de 700 mp) si terenul aferent acesteia (386 mp) prin persoane interpuse, respectiv prin intermediul SC Romlit Spectrum SRL – societate pe care o controla si careia ii asigura finantarea necesara, utilizand informatii obtinute in exercitarea functiei.

B. Cu privire la pretinderea si primirea unor foloase necuvenite pentru exercitarea influentei in legatura cu derularea contractului de vanzare – cumparare de energie dintre SC Hidroelectrica SA si o societate comerciala

- in vara anului 2010, in calitate de ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si membru la Guvernului si de persoana cu functie de conducere in cadrul unui partid politic, avand influenta asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei si ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, in continuare, a contractului bilateral de vanzare – cumparare de energie electrica cu SC Hidroelectrica SA.
- Pentru a-si exercita influenta asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei si a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la inceputul anului 2012, a primit de la acelasi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD si o creanta de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o detinea ca urmare a unui imprumut garantat cu pachetul de 90% din actiunile la o societate comerciala cu activitate in mass media.
- In anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creantei de 900.000 de euro, primita cu titlu gratuit de la omul de afaceri, ii solicitase unei persoane sa incheie un contract de novatie cu schimbare de creditor pe o firma a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde ca este beneficiarul real al pachetului de actiuni la societatea cu activitate in mass media, i-a solicitat unei alte persoane sa incheie actele aferente tranzactiei in numele sau si sa efectueze platile aferente prin creditarea societatii, disimuland astfel provenienta sumei de circa 700.000 de euro, aferenta platilor efectuate pentru societatea mass media si ascunzand astfel ca este adevaratul proprietar la creantei ce a facut obiectul novatiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanta.

Prin urmare, raportat la toate aspectele descrise mai sus, in conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie - doamna Laura Codruta Kövesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, in vederea sesizarii:

1. Camerei Deputatilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de UDREA ELENA GABRIELA, deputat in Parlamentul Romaniei, la data faptelor ministru in Guvernul Romaniei, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni savarsite in exercitiul functiei :
-luare de mita in forma continuata,
-trafic de influenta in forma continuata,
- instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia, ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile in virtutea functiei
-spalare de bani in forma continuata
-fals in declaratii de avere in forma continuata (cu referire la declaratiile de avere din perioada 2009 - 2012)

2. Ministrului Justitiei, pentru a solicita Camerei Deputatilor incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului UDREA ELENA GABRIELA, ministru in Guvernul Romaniei, la data faptelor, pentru savarsirea infractiunilor de:
-luare de mita in forma continuata,
-trafic de influenta in forma continuata,
-instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia, ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile in virtutea functiei
-spalare de bani in forma continuata

Prezentele cereri intra sub incidenta prevederilor Codului de Procedura Penala si ale Constitutiei Romaniei, prin urmare, persoana fata de care s-a solicitat sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale, respectiv incuviintarea retinerii si arestarii preventive, beneficiaza de prezumtia de nevinovatie."

Surse: Budeanu, Buzoianu, Andronic, implicati in noul dosar al Elenei Udrea

Radu Budeanu, fostul patron al Cancan, Dan Andronic, patronul Evenimentului Zilei si Bogdan Buzoianu, fondatorul Energy Holding, ar fi implicati in noul dosar al Elenei Udrea, pentru care DNA a cerut marti Parlamentului urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Procurorii DNA au constatat ca, in vara anului 2010, in calitate de ministru al Dezvoltarii si de persoana cu functie de conducere in cadrul unui partid politic, avand influenta asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei si ai SC Hidroelectrica SA, Elena Udrea a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, in continuare, a contractului bilateral de vanzare-cumparare de energie electrica cu SC Hidroelectrica SA.

"Pentru a-si exercita influenta asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei si a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la inceputul anului 2012, a primit de la acelasi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD si o creanta de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o detinea ca urmare a unui imprumut garantat cu pachetul de 90% din actiunile la o societate comerciala cu activitate in mass-media. in anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creantei de 900.000 de euro, primita cu titlu gratuit de la omul de afaceri, ii solicitase unei persoane sa incheie un contract de novatie cu schimbare de creditor pe o firma a respectivei persoane", se arata intr-un comunicat DNA.

Sursa citata subliniaza ca, ulterior, pentru a ascunde ca este beneficiarul real al pachetului de actiuni la societatea cu activitate in mass-media, Elena Udrea i-a solicitat unei alte persoane sa incheie actele aferente tranzactiei in numele sau si sa efectueze platile aferente prin creditarea firmei. Anchetatorii sustin ca astfel a fost disimulata provenienta sumei de circa 700.000 de euro, aferenta platilor efectuate pentru societatea mass-media si ascunzand astfel ca este adevaratul proprietar la creantei ce a facut obiectul novatiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanta.

Procurorul general a trimis la Parlament si MJ cererea de incuviintare a retinerii si arestarii Elenei Udrea

Procurorul general Tiberiu Nitu a solicitat presedintelui Camerei Deputatilor declansarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de deputatul Elena Udrea, sub aspectul savarsirii infractiunilor de luare de mita, trafic de influenta, instigare la abuz in serviciu, efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia, ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, spalare de bani si fals in declaratii de avere (cu referire la declaratiile de avere din intervalul 2009 - 2012), in perioada in care avea calitatea de membru al Guvernului Romaniei.

Totodata, Tiberiu Nitu a transmis ministrului Justitiei cererea DNA insotita de referatul cauzei, in baza carora sa solicite presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului Elena Udrea.

Potrivit surselor citate, cererea va fi discutata miercuri, la ora 9,30, in sedinta Biroului permanent.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
A inceput procesul
A inceput procesul "Gala Bute". Marturiile fostilor colaboratori ai Elenei Udrea despre banii incasati de fostul ministru

La Instanta Suprema a inceput, in sfarsit, procesul din Dosarul Gala Bute. Trei dintre fostii colaboratori ai Elenei Udrea au recunoscut toate acuzatiile

Elena Udrea si povestea gandacului de 10 cm din celula. Ce a spus fostul ministru despre conditiile din arest
Elena Udrea si povestea gandacului de 10 cm din celula. Ce a spus fostul ministru despre conditiile din arest

Elena Udrea a povestit cum strangea gandaci de 10 centimetri din celula in care a fost inchisa in arestul Capitalei. Inculpata in doua dosare penale, a fost gazda pentru o dezbatere despre situatia penitenciarelor.

Elena Udrea are poprire pe salariul de deputat. Motivul pentru care o treime din suma va ajunge la Monica Tatoiu
Elena Udrea are poprire pe salariul de deputat. Motivul pentru care o treime din suma va ajunge la Monica Tatoiu

Problemele se tin scai de Elena Udrea, care, pe langa acuzatiile de coruptie, s-a ales acum si cu poprire pe leafa de deputat. O parte din bani vor ajunge la Monica Tatoiu.

Recomandări
Ciolacu pretinde că inflația scade lunar în România, dar uită să spună că e la cel mai înalt nivel din UE
Ciolacu pretinde că inflația scade lunar în România, dar uită să spună că e la cel mai înalt nivel din UE

Marcel Ciolacu pretinde că inflația este pe un trend descendent în România, cu scăderi lunare. Totuși, țara noastră a rămas cu cea mai mare inflație din Europa, arată statisticile oficiale.

Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”
Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”

România are un rating suveran și o perspectivă stabilă economic, confirmată de agențiile internaționale de rating, „dar asta nu înseamnă că nu există loc de creștere”, afirmă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”
Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a spus liderilor din Alianța Nord-Atlantică (NATO) de ce ar avea nevoie țara sa pentru a putea face față atacurilor aeriene lansate fără oprire de armata Kremlinului.