China anunță că a creat un tratament împotriva Covid-19

62126215
Getty

Aproximativ 100 de laboratoarea mondiale rivalizează în producerea unui vaccin împotriva SARS-Cov-2, însă cercetători din China anunţă că au creat un tratament în măsură să oprească epidemia.

 

Un medicament aflat în fază de testare la prestigioasa Universitate din Beijing (”Beida”) permite nu doar o accelerare a vindecării bolnavilor, ci şi o imunizare temporară împotriva Covid-19.

Directorul Centrului de Inovaţie Genomică Avansată de la Beida Sunney Xie declară pentru AFP că tratamentul funcţionează la şoareci.

Laboratorul său a prelevat anticorpi de la 60 de pacienţi vindecaţi de Covid-19 şi i-a injectat şoarecilor.

”După cinci zile, încărcătura lor virală a scăzut de 2.500 de ori”, dă asigurări Sunney Xie.

”Acest lucru înseamnă că acest potenţial medicament are un efect terapeutic”, a subliniat el.

 

Tratamentul, disponibil până la sfârșitul anului

 

Un studiu cu privire la această cercetare a fost publicat duminică în revista de specialitate ”Cell”.

Studiul conchide că este vorba despre un potenţial ”remediu” împotriva maladiei şi că acesta permite o accelerare a vindecării.

Potrivit lui Sunney Xie, tratamentul ar putea să fie disponibil până la sfârşitul anului, în cazul unei noi ofensive de iarnă a Covid-19, care a apărut în China la sfârşitul anului trecut, a contaminat peste 4,5 milioane de persoane în lume şi a ucis peste 316.000 de oameni.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62123291
Iohannis, acuzat că guvernează în locul lui Orban. ”Are porniri dictatoriale”

Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că social-democraţii "s-au săturat" să tot fie certaţi de preşedintele Klaus Iohannis, iar acesta "să nu fie în stare" să vină cu soluţii pentru redresarea economiei.

62126203
Pescarii s-au adaptat vremurilor. Cum poți avea pește proaspăt din Marea Neagră direct la tine acasă

Dacă nu ne ducem noi la mare, vine marea la noi, cu pește proaspăt. Direct din bărcile pescarilor, este ”urcat” pe internet, de unde poate fi cumpărat, la prețul pieței.

62126181
Planul UE pentru a ajuta țările membre, în contextul pandemiei. Cum pot beneficia de el românii

Uniunea Europeană a pus la punct un plan de măsuri pentru a ajuta țările membre să treacă mai ușor peste criza economică generată de pandemie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.