Anchetă la Spitalul Județean din Botoșani după ce o tânără gravidă de 26 de ani a murit, familia acuză medicii de neglijență

×
Publicitate

Este anchetă la Spitalul Județean din Botoșani după ce o tânără de 26 de ani internată acolo a murit vineri dimineață.  

Femeia, însărcinată în 14 săptămâni ajunsese cu o seară înainte la unitatea medicală.

Familia îi acuză pe medici că ar fi lăsat-o, peste noapte, fără îngrijirea de specialitate necesară.

Tânăra de 26 de ani era mama a trei copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani și îl aştepta pe al patrulea. Joi, înainte de miezul nopţii i s-a făcut rău şi a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Botoşani. Era la a cincea sarcină după trei naşteri şi un avort spontan anterior.

Tatăl femeii decedate: "A coborât din bloc pe picioarele ei, plecat la spital. Nici prin cap nu ne-a trecut că se va ajunge până aici, nici în cele mai negre vise".

De pe patul de spital, ea a ținut legătura cu familia, prin mesaje, și le-a transmis că abia dimineață avea să ajungă un medic la ea. Fratele femeii povestește că tânăra s-a plâns de dureri îngrozitoare.

Vlad Miron, fratele femeii decedate: "Erau doctoriţe de gardă, dar nu prea le-a păsat. Îi tot dădea mesaj soţului ei, îi spunea: nu mai pot, nu mai pot, să vină să facă ceva că nu mai rezist. N-o băga nimeni în seamă. I-a dat mesaj şi doctoriţei, i-a dat cu seen şi nu i-a mai răspuns. I-a spus ce mă deranjezi la ora asta".

Tatăl femeii decedate: "O laşi să moară în chinuri şi nici nu te duci să vezi? Nepăsător când e vorba de viaţa unui om".

Conducerea spitalului declară că femeia a fost îngrijită conform protocolului.

Asaftei Ioan purtător cuvânt Spital Judeţean Mavromati Botoşani: „Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea externă era foarte redusă, colul uterin închis, fără semne de avort sponan".

Starea de sănătate a femeii s-ar fi agravat însă brusc dimineață.

Vlad Miron, fratele femeii decedate: "I-a dat mesaj mamei mele la 7 şi 5 minute că "Nu am aer". Ăla a fost ultimul mesaj".

Femeia a fost dusă la secția de terapie intensivă, dar în scurt timp s-a stins, după un stop cardiorespirator.

Pentru stabilirea cauzei exacte a morții, este așteptat acum rezultatul autopsiei. Între timp, poliţia a demarat o anchetă, iar conducerea spitalului a dispus o investigație internă. De cealaltă parte, familia pacientei spune că va face plângere penală împotriva medicilor.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62377976
Un bărbat din Dâmbovița creștea, în condiții deplorabile, 39 de câini. Animalele, salvate de reprezentanții unui adăpost

39 de câini - crescuți în condiții deplorabile - au fost salvați de reprezentanții unui adăpost pentru protecția animalelor.

62377975
Jason Derulo a făcut show în prima seară de la destivalul Summer în the City. Miile de spectatori l-au așteptat cu nerăbdare

Festivalul Summer în the City și-a deschis vineri porțile în București și a adunat mii de oameni.  

62377972
Poliţia Capitalei solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unei femei dispărute din Sectorul 4

Poliţia Capitalei solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unei femei de 44 de ani, care a plecat pe 15 august de la domiciliul său din Sectorul 4 şi nu s-a mai întors.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia anunță un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni ar urma să fie vizați, spun sursele Știrilor ProTV.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.