A început înscrierea în programul „Casa Verde”- fotovoltaice. Prima fază

×
Publicitate

Oficialii au lansat programul „Casa verde”, prin care pot fi accesate fonduri pentru montarea panourilor fotovoltaice. În prima etapă se vor înscrie în premieră instalatorii, apoi vor depune solicitările și proprietarii locuințelor.

 Banii, 20.000 de lei de persoană, se acordă după principiul „primul venit, primul servit”.

Programul „Casa Verde” are în acest an un buget de 2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de gospodării pot beneficia de finanțare. Statul acordă 20.000 de lei pentru fiecare sistem de panouri fotovoltaice, care reprezintă 90% din preţ. Restul de 10%, adică 2.000 de lei, trebuie finanțat de beneficiar.

Panourile fotovoltaice finanțate au o putere medie instalată de 3 kw, suficientă pentru o gospodărie cu un consum normal.

Laurențiu Adrian Neculaescu - preşedinte AFM: „O persoană fizică îşi poate instala o putere mai mare de 3 kw, dar cu o contribuție proprie adăugată. Dacă în urma calculului rezultă că au nevoie de o putere mai mare și vor 5 kw, 7kw, atunci vin cu un aport. Contribuția dacă vor să suplimenteze puterea este o negociere pe care fiecare persoană fizică trebuie să o facă cu firma care va instala.”

Proiectul are mai multe etape. De acum se pot înscrie instalatorii, care se vor ocupa de montarea sistemelor.

Apoi, se vor înscrie proprietarii locuinţelor, data încă nu a fost anunţată. Vor exista opt unități teritoriale, care vor beneficia de trei zile de înscriere fiecare.

În aplicația web, până pe 12 mai încarcă documentele firmele de instalare. Apoi tot aici vor încărca documentele şi cetățenii care doresc să obțină finanțare.

Documentele necesare

a) actul de identitate

b) certificatul de atestare fiscală care este obţinut de la ANAF

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale - pe care îl eliberează primăria

d) extrasul de carte funciară -

şi

e) copia cărții funciare colective, dacă este cazul.

În principiu, toate documentele se pot obține online, dar în cazul certificatului de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale, depinde de primării, întrucât nu toate primăriile au acest serviciu.

Dan Tudose - specialist panouri fotovoltaice: „Instalatorii vor trebui să depună o garanție de participare și vor avea o garanție mai extinsă față de programul anterior. În funcție de preferințe, fiecare beneficiar îşi poate alege un instalator, ori mai apropiat de zonă, ori care are o ofertă comercială şi tehnică mai bună fată de alți instalatori.”

Anul acesta pot aplica pentru finanțare şi casele parohiale.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62320534
Stroe: Până la 5 iunie, importul de cereale din Ucraina către România va fi oprit

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că până pe 5 iunie importul de cereale din Ucraina către ţara noastră să fie oprit, iar Comisia Europeană a propus un nou sprijin de 30 de milioane euro pentru fermierii români.

62344358
Munți de gunoaie după turiști, la petrecerile de 1 mai. De ce au fost strânse cu întârziere

După zilele de petrecere, plaja din Vama Veche pare o zonă abandonată, plină de gunoaie lăsate de vizitatorii nepăsători. S-au strâns acolo încă de la primele ore de vacanță.

62344354
Străinii au venit să vândă droguri la festivalurile de pe litoral. Cum au fost arestați

Unii străini, ajunși de 1 mai la festivalurile de la malul mării, le-au făcut concurență traficanților locali de droguri.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.