Celebritatea aduce cu ea si multe probleme, mai ales in cazul starurilor care au suferit in trecut dezechilibre emotionale. Nu putine sunt vedetele care au ajuns in pragul sinuciderii.
Eminem s-a remarcat in 1997, devenind un reper in muzica rap. In multe din versurile sale, artistul vorbeste despre frustrari, despre trecut si lupta impotriva dependentei de medicamente.
Inainte de-a lansa single-ul “The Real Slim Shady”, Eminem a incercat sa-si ia viata cu o supradoza de medicamente. Se pare ca motivul acestui gest extrem a fost faptul ca iubita l-a parasit si i-a interzis sa-si mai vada fetita pe care o au impreuna. Toate astea pe fondul unui dezechilibru emotional din trecut, starul fiind abandonat de ambii parinti.
Elton John, unul dintre cei mai iubiti artisti din Marea Britanie, s-a luptat si el cu depresiile puternice si frustrarile legate de sexualitatea sa. Cantaretul a incercat sa se sinucida in tinerete din cauza unei deceptii in dragoste, dar si a faptului ca era homosexual.
Unul dintre prietenii starului l-a gasit pe acesta cu capul bagat intr-un cuptor pornit, in apartamentul sau. La vreme respectiva Elton John era logodit cu o femeie, Linda Woodrow.
Britney Spears se numara si ea printre vedetele care au incercat sa-si ia propria viata. Problemele din ultima perioada au impins-o pe artista de doua ori la sinucidere.
Dintr-o biografie a printesei Diana, publicata in 1992, aflam ca Lady Di a suferit de bulimie si ca pe fondul acestei probleme de sanatate, printesa ar fi incercat sa se sinucida de cinci ori. Intr-un interviu, Diana chiar marturisea ca s-a aruncat intentionat pe scari cand era insarcinata cu William pentru ca nu-si mai dorea sa traiasca. Casa Regala nu a recunoscut niciodata aceste tentative de suicid.
Una dintre cele mai frumoase femei ale tuturor timpurilor, Elizabeth Taylor, a avut si ea parte de depresii puternice. Moartea unor prieteni a impins-o pe actrita in patima alcoolului si a drogurilor. Cand relatia de iubire cu Richard Burton s-a terminat, Liz a luat o supradoza de medicamente.
Halle Berry este o femeie puternica, dar divortul de David Justice a afectat-o atat de tare incat actrita a incercat sa se intoxice cu monoxid de carbon. Gandul ca mama ei ar putea sa o gaseasca moarta a facut-o pe Halle sa renunte la aceasta idee.
exemplu newsletter
Cel mai batran fotomodel, Daphne Selfe, in lenjerie intima la 83 de ani. Totul in scop caritabil
A uitat acasa accesoriul care ii asigura titlul de "diva cu cel mai sexy posterior". FOTO
“Tata ar fi mandru”. Explicatia Rihannei pentru doua fotografii scandaloase aparute in toata presa
Iti venea sa spargi televizorul si s-o scoti din MasterChef, cand A FURAT ingredientele colegilor
Dovada unei farse de fotomodel. Cum a pacalit Bar Rafaeli Daily Mail, cu poze lucrate in Photoshop
Despagubire de 280.000 de euro platita de statul roman unui barbat nevinovat condamnat pentru crima
Nervii concurentilor, pusi la incercare de jurati, in a doua editie-spectacol MasterChef
Concurentii Pro Winners Cup si-au facut strategii de joc
Ford face angajari masive la Craiova. Se cauta personal cu studii medii,iar salariile sunt atractive
iLikeIT: Garderoba pe care doamnele o tin la naftalina valoreaza o avere pe internet
Comentarii(0)